- Home
- Editorialiștii
- (27.04.2021, 06:24)
- Gabriela Antoniu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ion Cristoiu: Respingerea PNRR e în principal eşecul lui Klaus Iohannis
- Ion Cristoiu: Suma de 30 de miliarde de euro, iresponsabil prezentată ca un cadou făcut de UE lui Klaus Iohannis, să facă ce vrea cu ea, urma să rezolve toate problemele României adunate de la Carol I încoace. Alegerile au trecut. Planul a fost respins de Bruxelles. Cei de la Uniunea Europeană şi-au făcut cruce parcurgîndu-l
- Ion Cristoiu: Pe 20 ianuarie 2021 s-a adoptat un Memorandum pentru refacerea PNRR, elaborat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Pe lîngă liniile directoare ale noului PNRR, stabilite ca urmare a observaţiilor făcute Planului Pom de Crăciun, Memorandumul prevedea o mobilizare exemplară pentru întocmirea noului PNRR.
- Ion Cristoiu: Ne aşteptam ca de la Comisie să vină aplauze. Aplauze, pentru că România făcuse un Plan exemplar. Pe 21 aprilie 2021, aflăm de la Dan Barna că Planul trebuie refăcut substanţial. UE făcuse pe el observaţii de proporţii. Aşadar, nici noul Plan nu corespundea cît de cît exigenţelor UE
Urmărește
3151 afișări
Ion Cristoiu: Respingerea PNRR e în principal eşecul lui Klaus Iohannis
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că decizia luată luni de guvernanţi, după întâlnirea cu preşedintele Iohannis privind amânarea depunerii oficiale a PNRR la 31 mai 2021, demonstrează că ultima variantă a acestui plan a fost făcută praf de Comisia Europeană, fiind un eşec al şefului statului, care a coordonat întocmirea documentului pentru a fi trimis la Bruxelles.
Redăm integral editorialul publicat pe cristouiublog.ro:
„20 ianuarie 2021. Potrivit unui Comunicat dat publicităţii, în şedinţa sa de lucru, Guvernul României a aprobat un Memorandum pentru refacerea PNRR. A fost nevoie de această decizie, deoarece Comisia Europeană respinsese Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă lansat cu tam-tam electoral, în 26 noiembrie 2020, de cuplul Preşedinte - Premier, respectiv Klaus Iohannis - Ludovic Orban. PNRR în varianta anterioară picase prin faptul că, din motive electorale, România propunea ca suma de 30 de miliarde de euro, pentru care Comisia stabilise criterii limpezi de cheltuire (cu precădere sub semnul Green Deal), să fie un fel de peştera lui Ali Baba pentru primarii PNL şi pentru PNL. Documentul a fost folosit în campania electorală ca temei pentru o naraţiune spusă de toţi candidaţii PNL la Parlamentare. Tătucul Klaus Iohannis ne-a făcut rost (pentru că e băiat simpatic) de 30 de miliarde de euro, daţi cadou de UE, pe care noi putem să le cheltuim, cum ne taie capul. Spuneţi-ne ce-aţi vrea să punem în Plan pentru a ne vota!
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Klaus Iohannis cel puţin ştia că banii nu sînt daţi pentru orice investiţie, că UE i-a pus la dispoziţia statelor membre pentru saltul istoric de la energia pe cărbune şi petrol la energia verde şi regenerabilă.
De ce a acceptat ca Planul să fie o simplă sforăială electorală?
Spera ca prin păcălirea românilor PNL să cîştige alegerile parlamentare.
Suma de 30 de miliarde de euro, iresponsabil prezentată ca un cadou făcut de UE lui Klaus Iohannis, să facă ce vrea cu ea, urma să rezolve toate problemele României adunate de la Carol I încoace.
Alegerile au trecut. Planul a fost respins de Bruxelles. Cei de la Uniunea Europeană şi-au făcut cruce parcurgîndu-l.
Nu cred că preşedintele a rămas surprins de asta.
Se aştepta să fie respins cîtă vreme din start PNRR n-a fost întocmit pentru a trece de examenul de la UE, ci pentru a trage pe sfoară poporul român.
După alegeri, s-a pus problema refacerii Planului. De data asta era de presupus că nu s-ar mai fi încumetat nimeni să facă un Plan de tip Pom de Crăciun. Pe de o parte, pentru că alegerile trecuseră. Pe de alta, pentru că exista certitudinea că un Plan asemănător va fi respins de Uniunea Europeană.
În consecinţă s-a trecut la elaborarea PNRR. Desigur nu a Planului final, care trebuia depus pînă pe 30 aprilie 2021, ci a unui Plan pe baza căruia se putea negocia. Chiar dacă nu era Planul final, era de la sine înţeles că Documentul nu putea fi de mîntuială. Desigur, Comisia Europeană putea avea observaţii. Bine era însă ca aceste observaţii să fie cît mai puţine. Ideal ar fi fost ca aceste observaţii să nu existe. În acele condiţii, România ar fi luat frumuşel Planul trimis la Bruxelles ca Plan de lucru şi l-ar fi transformat în Plan definitiv, eventual aducînd ici colo unele retuşuri, pe care l-ar fi depus la Comisie.
Aşa am crezut aflînd, dintr-un Comunicat al Guvernului, că pe 20 ianuarie 2021 s-a adoptat un Memorandum pentru refacerea PNRR, elaborat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Pe lîngă liniile directoare ale noului PNRR, stabilite ca urmare a observaţiilor făcute Planului Pom de Crăciun, Memorandumul prevedea o mobilizare exemplară pentru întocmirea noului PNRR:
<Astfel, pentru o abordare unitară şi coordonare interinstituţională în elaborarea şi negocierea informală cu Comisia Europeană, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene propune implicarea Administraţiei Prezidenţiale, a vice-premierului coordonator, a Secretariatului General al Guvernului, a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, precum şi a ministerelor de linie în domeniul cărora sunt prevăzute activităţi şi proiecte în PNRR. De asemenea, se propune ca PNRR să fie actualizat pînă la finalul lunii februarie 2021 într-o formă coerentă, în conformitate cu priorităţile stabilite în cadrul Programului de Guvernare, asigurîndu-se în acelaşi timp corelarea proiectelor ce ar urma să rezulte în baza PNRR cu ţintele specifice cuprinse în recomandările de ţară. În cadrul procesului de elaborare MIPE va organiza consultări cu reprezentanţii sectorului privat, ai societăţii civile, cu sindicatele precum şi cu ceilalţi parteneri de dialog. Avînd în vedere termenul foarte redus de transmitere a PNRR către Comisia Europeană, respectiv sfîrşitul lunii aprilie 2021, este necesar un efort conjugat al tuturor ministerelor de linie în domeniul cărora sunt prevăzute activităţi şi proiecte în PNRR, cu implicarea Preşedinţiei, a Guvernului, a vice-premierului coordonator precum şi a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului.(...)
Pentru finalizarea cu celeritate a listei de investiţii şi reforme pentru fiecare domeniu, este imperios necesar ca toate ministerele de linie să desemneze un coordonator la nivel politic, precum şi un reprezentant la nivel tehnic, responsabili de menţinerea dialogului permanent cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în calitate de coordonator naţional al PNRR.>
Ce mai încolo, o mobilizare a tuturor autorităţilor, sub conducerea nemijlocită a lui Klaus Iohannis, de parcă ar fi trebuit să mai trecem o dată Dunărea, pentru a cuceri Plevna a doua oară!
Citind aceste prevederi te aşteptai ca noul PNRR să fie elaborat rapid şi mai ales să întrunească perfecţiunea. Altfel spus, chiar dacă ar fi fost observaţii de la UE, acestea să fie rezolvate cît ai clipi (minore, uşor de concretizat). Pe 17 martie 2021, după o întîlnire la Cotroceni, Klaus Iohannis a anunţat că noul PNRR e gata. Fireşte, el nu era Planul oficial, urma să fie negociat. După cum l-a prezentat Klaus Iohannis, se înţelegea că e practic PNRR final. Trimiterea acestui Plan intermediar era o simplă formalitate. UE avea să ne spună Bravo!, faceţi din el Planul final. Planul e adoptat într-o şedinţă de Guvern din 7 aprilie 2021 şi trimis la Bruxelles.
Judecînd după circumstanţe – era al doilea Plan, cam ştiam ce vrea UE de la respingerea primului, lucrase la el însuşi Cristian Ghinea, se implicase decisiv chiar Klaus Iohannis, se mobilizase tot ce avea ţara mai bun în materie de relaţie cu Bruxellesul – ne aşteptam ca de la Comisie să vină aplauze. Aplauze, pentru că România făcuse un Plan exemplar.
Pe 21 aprilie 2021, aflăm de la Dan Barna că Planul trebuie refăcut substanţial. UE făcuse pe el observaţii de proporţii. Aşadar, nici noul Plan nu corespundea cît de cît exigenţelor UE. Din 21 aprilie 2021, se desfăşoară în spaţiul public o campanie angajată de Autorităţi pentru a ne convinge că nu e nici o nenorocire, că nu e Planul final. Sîntem de acord că nu e Planul final, că România mai poate face un Plan final care să fie aprobat de Comisie. Nimeni nu răspunde la întrebarea:
Bine, bine, nu e Planul final, dar nu putea fi un Plan mai bun, unul care să aibă de suferit modificări minore, de făcut într-o zi astfel încît România să depună Planul Oficial pînă pe 30 aprilie 2021?
Luni, 26 aprilie 2021 a avut loc o întîlnire la Cotroceni cu cei responsabili de întocmirea Planului. Aici s-a decis să se solicite UE să accepte ca PNRR-ul să fie depus pînă pe 31 mai 2021.
Ce înseamnă asta?
Că noul Plan a fost făcut pulbere de Comisia Europeană. Că au fost observaţii atît de multe şi de mari încît, practic Planul a fost respins.
De ce s-a întîmplat asta?
Ar trebui să ne răspundă Klaus Iohannis care a coordonat întocmirea şi a noului PNRR.
Şi oricît încearcă Preşedintele să susţină că nu e nici o nenorocire, e vorba de un eşec.
Dacă ne gîndim la uriaşa mobilizare de forţe pentru a face un Plan bun.
Respingerea PNRR e în principal eşecul lui Klaus Iohannis.”
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe