Ion Cristoiu: Se mai mîndreşte Facultatea de Drept cu studentul strălucit Mihai Antonescu?

Cum să se întîmple aşa ceva în România tranzacţionistă?! La BAR, îi arăt lui Răzvan Theodorescu, aflat de cealaltă parte a rîndului de mese, o pagină din broşura România în Europa de Mîine. Pe 19 martie 1942, cînd totul părea a juca în favoarea noastră şi a nemţilor (Armatele Axei se rostogoleau spre Stalingrad şi spre Caucaz, încredinţate că vor ajunge la hotarul de Răsărit al Rusiei doar cîntînd), prof. Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, practic premierul României, deoarece Mareşalul avea treabă pe Front, organizează la Facultatea de Drept (pe broşură scrie greşit de Litere) din Bucureşti o Adunare a Clerului şi Învăţămîntului. Şeful Propagandei şi ideologul regimului ţine şi o cuvîntare, România în Europa de mîine, prima intervenţie publică polemică în relaţia cu Budapesta.

Dacă m-aş ocupa de regimul antonescian, aş considera-o un eveniment:

Prin ea România încalcă Armistiţiul impus de nemţi în războiul cuvintelor cu Budapesta.

Nu pentru Cuvîntare merg eu la locul lui Răzvan Theodorescu ţinînd broşura ca pe o carte sfîntă. La conclav au avut discursuri reprezentanţi de seamă ai Clerului şi ai Învăţămîntului:

De la Patriarhul Nicodim pînă la Horia Hulubei.

Printre cuvîntători se numără şi I. N. Finţescu, decanul Facultăţii de Drept din Bucureşti, viitor ministru al Economiei Naţionale, viitor acuzat în Procesul zis şi al Trădării Naţionale.

La un moment dat, în plin avînt retoric, domnul decan zice:

„V-aţi reunit, domnilor, în aula Facultăţii de Drept şi aceasta din vrerea oamenilor, dar şi din vrerea lui Dumnezeu.

Din vrerea oamenilor, spiritualitatea naţiei se întruneşte în locaşul Universităţii şi aici văd voinţa Domnului Preşedinte al Consiliului.
A voit Domnia-sa să vă întrunească la Universitate şi nu aiurea, pentru că nimeni nu aparţine cu toată fiinţa mai mult de Universitate ca Domnul Mihai Antonescu (Vii aplauze).

Pe băncile facultăţii de Drept v-am cunoscut Domnule Prim Ministru;

Strălucit student al acestei facultăţi aţi fost; În biblioteca acestei Facultăţi zi de zi, oră de oră, din slova cărţilor vechi, cu ochii aţintiţi la trecutul Neamului, dar şi la viitorul lui, v-aţi plămădit sufletul;
Aparţineţi Universităţii, dar sînteţi al nostru, al Facultăţii de Drept.
De aceea, ori de cîte ori veniţi în mijlocul nostru, profesorii şi elevii vă salută cu afecţiune şi cu preţuirea pe care cu prisosinţă o meritaţi.”

De ce-i arăt lui Răzvan Theodorescu aceste pagini?

Peste doi ani şi ceva, la 23 august 1944, domnul premier va fi răsturnat şi arestat. Sînt tare curios dacă la Facultatea de Drept din Bucureşti s-ar mai fi mîndrit cineva cu fostul student strălucit Mihai Antonescu.

Răzvan Teodorescu se amuză.

E autorul tezei România tranzacţionistă.

Cum să se întîmple aşa ceva în România tranzacţionistă?!

*

Sadoveanu e mîndru că l-a văzut pe Stalin de la distanţă. Făcînd ordine în fişe, dau peste un articol semnat de Mihail Sadoveanu în Scînteia, din 24 decembrie 1945, sub titlul La o aniversare despre Stalin cînd se serba aniversarea zilei de naştere a Marelui Învăţător. Victor Eftimiu şi Al. Rosetti se putuseră mîndri în scris că l-au văzut pe Stalin faţă-n faţă. Patriarhul Nicodim îşi exprima tristeţea că nu l-a putut vedea în noiembrie 1946, cu prilejul vizitei în Uniunea Sovietică, deoarece Stalin era plecat în vacanţă în Crimeea. Nici scriitorii şi jurnaliştii din Delegaţia care a vizitat URSS cu prilejul Zilei de 7 noiembrie 1946 n-au avut şansa istorică de a-l întîlni, nici măcar de a-l vedea din depărtare la Parada de 7 noiembrie:

Stalin n-a participat. Sadoveanu l-a văzut de la distanţă, în 1945, la Parada istorică din Piaţa Roşie, cu prilejul Victoriei asupra Germaniei şi, potrivit propriilor mărturii, la un ospăţ. Faţă de alţi muritori români, Sadoveanu se poate considera un privilegiat: Îl văzuse! Chiar dacă de la distanţă!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro