Ion Cristoiu: Tragedia lui Victor Petrini

Pe 6 mai 1993, a avut loc la Sala Palatului premiera filmului Cel mai iubit dintre pămînteni, ecranizare a romanului cu acelaşi nume de Marin Preda.

După cum îşi aminteşte Şerban Marinescu, regizorul filmului, ideea peliculei i-a venit în 1991, în timpul vizitei făcute cu Ştefan Iordache mie, la sediul Expres Magazin.

La insistenţele mele, Trustul Expres obţinuse drepturile de autor ale operei lui Marin Preda.

Cum îndeplineam pe lîngă funcţia de redactor şef la Expres Magazin şi pe cea de consilier literar al Trustului, i-am propus lui Şerban Marinescu, unul din marii noştri regizori, să facă ecranizarea.

Ne-am zbătut ca filmul să găsească un sponsor privat. Toate cele patru studiouri de stat s-au retras din proiect.

După doi ani, filmul era gata. Se născuse una dintre capodoperele cinematografiei noastre.

În Evenimentul din 7 mai 1993, am publicat un comentariu dedicat filmului. Găsesc de cuviinţă să-l reproduc:

„Aseară, la Sala Palatului, luată cu asalt de mii de spectatori, a avut loc premiera oficială a filmului Cel mai iubit dintre pămînteni. Fără a face excepţie de la ceea ce pare a fi, după decembrie 1989, o regulă pentru operele regizorilor de marcă, filmul realizat de Şerban Marinescu plecînd de la romanul lui Marin Preda a stîrnit scandal înaintea acestei ieşiri în lume cu acte în regulă. Într-un fel, obiecţiile, mustrările şi protestele formulate pînă acum în presă sînt explicabile. Citit aprig, devorat de sute de mii de cititori, Cel mai iubit dintre pămînteni e un roman extrem de riscant pentru o lectură cinematografică. Orice regizor nu face altceva decît să înfăţişeze marelui public propria sa lectură a romanului. Regizorul nu e însă decît unul dintre sute de mii de cititori. Fiecare dintre aceştia îşi are propria sa lectură. Inevitabil, fiecare dintre cititori va fi nemulţumit că nu regăseşte în film felul în care el îşi imagina personajul, acţiunea, atmosfera. Dacă obiecţiile aduse lecturii cinematografice făcute de Şerban Marinescu sînt explicabile, complet inexplicabile, absurde chiar, sînt violenţele cu care unii au îmbrăcat aceste obiecţii. Trădare! au strigat Farfurizii şi Brînzoveneştii noştri cinematografici. Trădare a romanului lui Marin Preda ! Trădare a spiritului lui Marin Preda !

Toate vaierele şi răcnetele, mai mult sau mai puţin critice, s-au bazat pe existenţa în filmul lui Şerban Marinescu a unor scene tari, şocante pentru nervii spectatorului duios:

Arestarea lui Victor Petrini de către Securitate în momentul de vîrf al unei scene erotice, scena de homosexualism din puşcărie, violarea Matildei.

A fost acuzată, îndeosebi, de-acum celebra scenă de homosexualism din puşcărie, scenă care riscă să creeze în juru-i o întreagă literatură mediocră. Pe multe şi diverse tonuri, s-a insinuat că aceste scene au fost introduse de către scenaristul-regizor, sub supravegherea subsemnatului, consilier literar al filmului, din motive comerciale. De aici, deja inevitabila şi deja plicticoasa glosare pe seama legăturii dintre film şi stilul Evenimentul zilei, dintre aşa-zisa cenzurare de către mine a romanului Delirul şi aşa-zisa falsificare a lui Marin Preda de către Şerban Marinescu. Nimic mai inutil decît întreagă această tevatură. Cine vede filmul fără ură şi părtinire nu poate să nu-şi dea seama că scenele respective, chiar dacă absente din roman, sînt pe deplin în spiritul operei lui Marin Preda. Asta fără a mai adăuga că, interpretate magistral de cei mai mari actori români ai prezentului, ele se constituie în tot atîtea momente antologice ale artei noastre cinematografice.

Aşa cum arătam şi în intervenţia televizată de sîmbătă după-amiază, tragedia comunismului n-a fost dată de arestarea şi condamnarea unor oameni politici ai regimului anterior. Mareşalul Antonescu, Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Corneliu Coposu, ca să dăm cîteva exemple, erau totuşi nişte luptători. Angajaţi deplin în bătălia politică, ei ştiau că aceasta te poate duce fie la tron, fie la eşafod. Cînd ai intrat în luptă pentru Putere – pentru că lupta politică e, orice am spune, o luptă pentru putere – îţi asumi conştient toate riscurile. În consecinţă, arestarea şi condamnarea, oricît de nedrepte ar fi, nu te pot lovi de moarte. Pentru că dacă eşti un adevărat politician, adică un adevărat luptător, eşti în orice clipă pregătit pentru un deznodămînt dramatic. Tragedia comunismului a reprezentat-o arestarea şi condamnarea unor oameni care n-aveau nici o legătură cu bătălia politică. Altfel spus, a unor oameni care nu erau deloc pregătiţi sufleteşte pentru a face faţă calvarului reprezentat de arestarea şi condamnarea fără nici un temei legal. Pe aceşti inocenţi, arestarea şi condamnarea i-au lovit cel mai tare.

Unul dintre aceşti oameni nevinovaţi e Victor Petrini, eroul lui Marin Preda. Nu întîmplător marele prozator alege drept un erou al calvarului pe un om inocent. Şi nu întîmplător acest inocent e un intelectual. Adică, exact omul cel mai puţin pregătit pentru a face faţă calvarului : arestarea şi condamnarea pe nedrept, coşmarul vieţii de închisoare, marginalizarea socială după eliberare.

Impresionant în romanul lui Marin Preda e, aşadar, contrastul dintre fragilitatea intelectualului Victor Petrini şi duritatea universului în care e aruncat prin arestare. Sesizînd acest contrast, filmul lui Şerban Marinescu îl accentuează pînă la paroxism. Scenele tari, atît de contestate de unii, inclusiv cea de homosexualism, răspund perfect acestei intenţii a scenaristului şi regizorului. Ele au menirea de a atrage atenţia asupra culmilor inimaginabile pe care le-a putut atinge calvarul inocenţilor în trecutul sistem totalitar.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro