Ion Cristoiu: Tudor Arghezi: „Am fost un băţ în roată”

Instructaj la Moscova. Abia acum găsesc timp pentru a scrie mai mult despre sfaturile date de consultantul politic Stalin lui Dej şi Teohari Gerogescu, veniţi la Moscova, în aprilie 1946, ca să ia lumină în privinţa alegerilor din 1946. Greva Regală, o prostie vîrîtă în cap necoptului Rege de sergenţii majori din SOE, se încheiase cu înţelegerea între cei trei Aliaţi ca Guvernul Groza să includă şi doi membri ai Opoziţiei (o altă prostie din partea lui Maniu, era limpede că respectivii vor fi oamenii de paie în guvernul Groza) şi să se ţină alegeri generale. Comuniştii se pregăteau de alegeri şi prin urmare se grăbesc să-i ceară sfatul lui Stalin. Nu e prea clar dacă Stalin i-a chemat, interesat de consfinţirea electorală a stăpînirii sovietice, pentru a le da peste nas Aliaţilor, sau ai noştri s-au cerut să fie primiţi, pentru că nu se descurcau în noul context. Cum dracuʼ să se priceapă ei la alegerile parlamentare? Sigur e că vizita din 2-3 aprilie 1946 s-a dovedit ditamai instructajul. Un instructaj în care Stalin îşi arată incredibilele cunoştinţe de manipulator al electoratului în materie de alegeri libere şi corecte, iar Dej şi Teohari, se dezvăluie ca nişte troglodiţi abia ieşiţi din caverne.

Instructajul a avut două etape:

Prima, în 2 aprilie 1946. Din partea sovietică participă: V. M. Molotov şi G. M. Malenkov.

A doua, în 3 aprilie 1946. În această etapă, ai noştri intră pe mîna lui Stalin. Participă şi Molotov, dar Profesorul e Stalin.

Stenograma primei întîlniri spune totul despre raporturile noastre cu Moscova. Dej şi Teohari n-au nici un cuvînt de spus. Ei doar răspund la întrebările ruşilor despre campania electorală a PCR, cu un accent deosebit pe alianţa cu Tătărescu.

Despre Tătărescu vine vorba mult şi la întîlnirea cu Stalin:

Semn că alianţa cu PNL Tătărescu trecea drept un punct strategic atît pentru ruşi, cît şi pentru comunişti. E limpede că Molotov şi Malenkov au misiunea de a-l informa pe Stalin, în perspectiva întîlnirii de a doua zi, despre ce e în capul românilor.
Instructajul îl face Stalin.

Stenograma ni se dezvăluie ca un document de excepţie din două puncte de vedere:

1. Al neghiobilor din România.

2. Al meşterului de la Kremlin.

Ca şi în cazul primei întîlniri se confirmă bănuielile:

Că Moscova era Stăpînul PCR încă din 1946. Molotov, dar mai ales Stalin au faţă de Dej severitatea şi autoritatea unui profesor faţă de elevul său. La un moment dat, el le porunceşte celor doi:

Scrieţi!

Că alianţa cu Tătărescu trecea la Moscova vitală pentru amăgirea opiniei publice occidentale în privinţa gîndurilor ruseşti asupra Estului.
Că în timp ce comuniştii români văd situaţia la nivel de genunchi de broască (în plan strict intern), sovieticii o vedeau la nivel global, în cadrul bătăliei de după Război pentru cucerirea lumii.

De aici preocuparea sovieticilor ca alegerile să respecte fie şi formal regulile democraţiei de tip clasic, în timp ce ai noştri, moldo-valahi puri, să creadă că pot face orice porcărie cîtă vreme aveau Stăpînul de partea lor.

*

Principii. Mă opresc asupra tabletei lui Arghezi, Principii, din Bilete de papagal, 17 decembrie 1944. Textele de după 23 august 1944 le-am citit cîndva, pentru Istorie. Cum eram interesat doar de atingerile lui Arghezi cu tezele oficiale ale regimului, n-am putut gusta publicistica argheziană în toată puterea cuvîntului. Acum însă am cîteva avantaje majore:

a. Ştiu obsesiile argheziene din anii anteriori – ostilitatea faţă de şcoala publică, elogiul naturii, antipatia faţă de doctori. Tabletele de după 1944 acum reiau temele vechi, fără să ştie că se confruntă cu un altfel de climat, în care scrisul era interzis cînd intra în conflict cu oficialităţile.

b. Arghezi rămîne acelaşi oportunist din anii anteriori, de pe vremea cînd primea bani de la Carol al II-lea. Cîtă vreme regimul Groza îi acordă atenţie şi bani, dă din coadă. Cînd regimul se încruntă la el, se înfurie. Oricum, din Principii reţin, în vederea citării ca o profesiune de credinţă a oricărui jurnalist independent, răspunsul pe larg cînd e întrebat din ce partid face parte:

„La citirea afişului de reapariţie a «Biletelor de Papagal» am primit şi întrebarea, repetată, cărei organizaţii politice aparţin. Legitimă, poate, întrebarea nu e lipsită de o nuanţă de candidă naivitate şi de simpatică ignoranţă. Cine şi-ar fi bătut ridicul capul să-şi facă din nesemnificativa mea prezenţă în viaţă o problemă de natură s-o intereseze, ar fi aflat că în toate manifestările mele, în literatură, în presă şi în mica existenţă a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar cînd eram obligat la pentru. Am fost un băţ în roată. Fără să vreau.

De aceea m-am şi înţeles întotdeauna cu cîinii mai bine decît cu oamenii. Am admiraţie pentru sentimentul obscur şi idiot, care-l face pe Grivei, sătul şi încins la umbră, să se deştepte brusc la trecerea unei trăsuri sau a unui cal şi să se ia pe căldură după praful stîrnit în drum. Îmi place spiritul lui de împotrivire, chiar cînd iese înaintea unui frumos armăsar arab, care n-are poftă să se certe cu căţeii.

Oamenii sînt comozi. Ridică puţin din sprînceană dacă aud ceva, nepotrivit cu tihna, cu siesta, se întorc pe partea cealaltă şi continuă somnul, mai căscînd o dată.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro