Ion Cristoiu: Un serial la întrecere cu Game of Thrones: Fundaţia, după Isaac Asimov

1. Am ajuns cu Fundaţia, serial lansat de Apple, la episodul 8. Spre deosebire de Netflix, platforma de streaming Apple difuzează episoadele unui sezon în fiecare săptămînă cîte unul, deşi a fost filmat tot sezonul. Despre romanele Fundaţia scrise de Isaac Asimov am aflat prima oară de la Sebastian Ghiţă. Cînd am fost la Belgrad ca să-i iau interviul cerut de Evenimentul zilei, după încheierea trebii, am fost cu Sebastian Ghiţă şi Dan Andronic prin Belgradul ştiut de mine doar din perioada Agresiunii NATO.

Despre această călătorie am scris mai multe reportaje în Cotidianul şi mă gîndesc să le reiau în cartea de note satirice de călătorie. Spun mă gîndesc, pentru că am unele reticenţe. Volumul e totalmente satiric. Reportajele din Serbia dau seamă de o realitate străin de amuzamentul călătorului Ion Cristoiu. La masă la restaurant, luată pe malul Dunării, transformat în chip inspirat într-un lung şir de localuri de noapte şi de zi, Sebastian Ghiţă şi Dan Andronic au început să-şi amintească lucruri de pe vremea fostei conduceri a SRI. Sebastian Ghiţă şi Dan Andronic vorbeau despre pasiunea lui George Maior pentru Fundaţia lui Asimov.

N-am citit Asimov, deşi am în Folderul Cărţi electronice cam toată opera scriitorului. Acum, după ce am văzut opt episoade din Serial îmi dau seama de ce era pasionat directorul SRI de Fundaţia. Îl fascina ideea de Plan care cuprinde toate măsurile posibile, inclusiv din viitor. Mie serialul îmi place pentru uriaşa sa disponibilitate de a crea lumi. Producţiile SF se ridică pe posibilele născociri ale ştiinţei şi tehnicii. Realizatorii, inspiraţi sau nu de vreo carte celebră din domeniu, se străduiesc să inventeze fel de fel de maşinării pornind de la dezvoltarea actuală a ştiinţei şi tehnicii. Preocupaţi doar de asta, ei uită că pînă la urmă un film SF, ca şi unul Fantasy, nu face excepţie de la legea oricărei creaţii, de la Iliada pînă la Procesul lui Kafka:

Nevoia de a aborda omul.

Fundaţia mă atrage mai întîi prin personajele sale deosebit de puternice. Deşi sîntem într-un Imperiu care acoperă o Galaxie, totuşi personajele sînt înainte de toate oameni. Dotaţi cu maşinării tehnico- ştiinţifice de excepţie, cei Trei Împăraţi rămîn, totuşi, oameni. Se supun patimilor care îndrumă viaţa muritorilor şi chiar a nemuritorilor.

Mult mai important, serialul mă fascinează prin capacitatea de a crea lumi. Cele mai multe sînt lumi de basm şi nu de SF. Îi ajută pe realizatori şi proporţiile Imperiului. Cînd e vorba de o Galaxie nu-i mare lucru să întîlneşti atîtea lumi felurite.

Ca şi Game of Thrones, serialul Fundaţia e străbătut de aşteptarea Dezastrului care urmează să se întîmple. Cei din Game of Thrones trăiesc sub puterea înfrigurării date de iminenta venirii a Iernii planetare. În Fundaţia se lucrează contracronometru împotriva căderii prea iuţi a Imperiului. Contrar a ce s-ar putea crede, anunţarea întîmplărilor din viitor sporesc tensiunea poliţistă, n-o micşorează. La fel ca în Un veac de singurătate a lui Marquez. Cum debutează romanul?

„Mulţi ani după aceea, în faţa plutonului de execuţie, colonelul Aureliano Buendía avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată, când tatăl său l-a dus să facă cunoştinţă cu gheaţa. Macondo era pe atunci un cătun cu vreo douăzeci de case din lut şi trestie, clădite la marginea unui râu, ale cărui ape diafane alunecau prin albia cu pietre lucioase, albe, enorme, ca nişte ouă preistorice. Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul.”

2. Secvenţă tulburătoare în serialul Fundaţia. Demerzel e o Inteligenţă artificială care slujeşte pe Împăraţi sub forma unei femei splendide. E veche de mii de ani. Pînă la un moment dat al serialului nu-ţi dai seama că Demerzel e creaţie artificială. Ajunsă cu Împăratul într-o zonă riscantă, Demerzel se răneşte.

Una dintre secvenţele care urmează o surprind în faţa oglinzii de machiaj. Urmărită de cel de-al treilea Împărat copil încă, Demerzel lasă impresia că se demachiază în vederea culcării. Camera părăseşte perspectiva copilului şi se apropie de femeie. Cu un aparat amintind de un pistol de sudură, ea îşi taie o bucată din pielea fină pentru a extrage aşchia de metal intrată în corp. Nimic deosebit pînă acum. În serialul Osman dai peste zeci de astfel de scene. Un vraci sau de multe ori un camarad de luptă scoate celui rănit de o săgeată vîrful ucigaş fără nici o problemă. Numai că spectatorul Fundaţii descoperă dincolo de pielea înlăturată cabluri, cabluri şi iar cabluri. Contrastul dintre pielea fină a femeii şi ţesătura de cabluri negre şochează. Fie şi pentru această secvenţă serialul merită văzut.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro