ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Alexandru Vaida Voevod - bătrîneţea amară sub comunişti a unui făuritor al Unirii: ”bunicul abia avea bani să-şi cumpere ţigările şi cîte un ziar”

Alexandru Vaida Voevod, pe toate treptele puterii

Animat de un puternic patriotism, Alexandru Vaida Voevod a fost membru, apoi secretar general, vicepreşedinte şi preşedinte al Societăţii "România Jună" a studenţilor români din Viena. Din 1890, a devenit membru al Partidului Naţional Român. În casa bunicului său, Alexandru Bohăţiel, a asistat la elaborarea proiectului Memorandului de către Iuliu Coroianu, în anul 1892. A participat la Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român de la Sibiu, în 1893 şi, în perspectiva condamnării memorandiştilor, la consfătuirea fruntaşilor români din anul următor, cînd s-a decis alcătuirea unui Comitet Naţional, care să ţină locul militanţilor români naţionalişti întemniţaţi, printre cei desemnaţi în acel comitet a fost şi Alexandru Vaida-Voevod. A contribuit la organizarea contramanifestaţiilor naţionalităţilor, faţă de manifestaţiile autorităţilor maghiare, de celebrare a Mileniului de la stabilirea maghiarilor în Cîmpia Panonică, în 1896. A devenit membru al Comitetului Naţional al Partidului Naţional Român, "deodată cu Iuliu Maniu”, din 1896.

Alexandru Vaida Voevod reprezenta ”gruparea neoactivistă” din partid, din jurul ziarului „Libertatea” din Orăştie (1902), întemeiat de fruntaşul naţional Aurel Vlad. A candidat în anul 1905, fără succes, la Ighiu: a pierdut alegerile parlamentare "datorită teroarei exercitate de guvern” [guvernul dualist austro-ungar - n.n.]. Dar din anul următor a devenit deputat de Ighiu în Parlamentul (Dieta) de la Budapesta (1906-1910), fiind "ales cu o mare majoritate", iar în legislaţia următoare deputat de Arpaş (1910-1918). În Parlamentul de la Budapesta, Vaida Voevod a luat cuvîntul deseori, manifestîndu-se pentru reforma agrară, votul universal, pentru dreptul femeilor de a fi admise în Universitate, precum şi împotriva Legii şcolare a contelui Apponyi (1906-1907), care impunea maghiarizarea forţată a învăţămîntului. Ca parlamentar, a intrat în contact cu cercul de la Palatul Belvedere din Viena, din jurul principelui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, de la care spera îmbunătăţirea situaţiei Românilor din Monarhie (1907-1914).

Un moment istoric a fost acela în care Alexandru Vaida-Voevod a citit în parlamentul de la Budapesta ”Declaraţia de la Oradea”, de despărţire a Transilvaniei de Ungaria în 6/18 oct. 1918. A devenit membru al Consiliului Naţional Român Central de la Arad, în 30 octombrie 1918 şi la Adunarea Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 a fost delegat titular din partea Cercului Silvaniei, la Adunarea naţională de la Alba Iulia. La Adunare, a fost ales membru al Marelui Sfat Naţional Român şi apoi a făcut parte din Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în care a fost preşedinte (pînă în 17 decembrie) şi vicepreşedinte (pînă în aprilie 1920) al Resortului Externelor şi Propagandei. După Adunarea de la Alba Iulia, a fost desemnat ca membru al delegaţiei care a prezentat actul Unirii Transilvaniei cu România Regelui Ferdinand I la Bucureşti, în 12/13 decembrie 1918.

Ca şef al portofoliului Externelor în Consiliul Dirigent al Transilvaniei, a făcut parte din delegaţia României la Conferinţei de Pace de la Paris; după plecarea lui Ion I. C. Brătianu de la lucrările Conferinţei, a preluat conducerea delegaţiei române (1919). În aceste împrejurări, a fost iniţiat în francmasonerie, în loja condusă de ziaristul Huard, împreună cu alţi 7 membri ai delegaţiei române de la Conferinţa de Pace de la Paris, în 25 mai 1919. În perioada interbelică, Alexandru Vaida Voevod a fost în mai multe rînduri ales ca deputat, a fost ministru şi prim ministrul al guvernului.

Vaida Voevod fost ales deputat în Parlamentul României de după Unire din partea Partidului Naţional Român, în circumscripţia Ighiu – Alba de Jos, între 1919-1922, apoi deputat de Caraş (1922-1926, 1932-1933), Mureş (1926-1927), Năsăud (1927-1928), Someş (1928-1931), Caraş (1932-1933). La ultimele alegeri, în 20 decembrie 1937, înaintea insaturării Dictaturii Regale, a fost ales deputat de Caraş şi de Satu-Mare. În timpul regimului lui Carol al II-lea, a fost deputat al Ţinutului Someş, categoria "Agricultură şi Muncă manuală" , fiind totodată desemnat şi preşedinte al Adunării Deputaţilor (1939-1940).

La crearea Partidului Naţional Ţărănesc a fost ales vicepreşedinte al partidului, din partea Partidului Naţional (1926-1935) şi ulterior a devenit preşedinte al P.N.Ţ., în locul lui Iuliu Maniu, demisionat din funcţie (între 6 mai - 21 noiembrie 1933), cu care a avut dese controverse. Tot acest trecut politic şi demnităţile din diferite guverne, unele prezidate de el, au făcut pentru poliţia politică comunistă încadrarea lui cu uşurinţă în rîndurile ”duşmanilor poporului”. Mai ales că în 1929, în timpul grevei minerilor de la Lupeni fusese nici mai mult, nici mai puţin decît ministru de interne şi apoi în 1933, cînd s-a desfăşurat „eroica” grevă a ceferiştilor, condusă de însuşi liderul comunist Dej, Alexandru Vaida-Voevod era prim ministru. Astfel încît, la sosirea la putere a comuniştilor, soarta sa era pecetluită.

Arestat de ”gărzile cetăţeneşti” în martie 1945, ca ”antidemocrat hitlerist”

 
Bătrînul om politic a fost arestat de „gărzile cetăţeneşti” comuniste în noaptea de 24 spre 25 martie 1945, din locuinţa sa de la Sibiu; avea vîrsta de 73 de ani. În documentele Securităţii, („Evidenţa arestărilor efectuate de gărzile cetăţeneşti F.N.D”), "motivul arestării” lui Alexandru Vaida-Voevod este enunţat succint: a fost „antidemocrat-hitlerist".  În lista întocmită la Chestura Poliţiei Municipiului Sibiu, el figurează în Tabelul nominal de persoanele arestate, întocmit conform ordinului telegrafic al Inspectoratului Regional de Poliţie Sibiu Nr. 13.355/945, semnat de chestorul Gheorghe Crăciun, şeful Pooliţiei şi de şeful Biroului Siguranţei, Vasile Pavliuc. Rubricile sînt completate astfel: "Profesiunea: proprietar"; "Data şi ora arestării: 26 martie 1945, ora 9"; „motivul arestării: antidemocrat-hitlerist".

Un proces verbal vorbeşte „Despre obiectele găsite la D-nul Alexandru Vaida Voivod” [sic!], datat Sibiu, 25 martie 1945.  Acestuia i s-au confiscat următoarele: „1. Caet cu unele lucrări / memorii /; 2. Un atlas / Der Kleine Welt Atlas / 3. Un carnet cu diferite scrisori şi însemnări; 4. Una carte /Luptele şi jertfele pentru Ardeal / 5. Un carnet cu diferite scrisori şi însemnări; 6. Două carnete cu însemnări; 7. Un aparat de radio / Telefunchen [sic!]. Acestea le-am depus la Siguranţa Sibiu”. După arestare, fiului său cu acelaşi nume i-a fost returnat un pachet, despre care nu se menţionase nimic în procesul verbal de percheziţie, drept care acesta semna o „Adeverinţă”: „Subsemnatul Alexandru Vaida-Voevod, student la medicină, adeveresc că am reprimit dela poliţia Sibiu 15 kg. zahăr şi o bucată piele, aşa cum au fost luate”.  La cinci zile de arestare, marţi 30 martie 1945, ziarul „România viitoare” titra, sub semnătura „C.D.” că „A fost arestat AL. VAIDA-VOEVOD”: „Sinistra figură a politicianismului corupt şi reacţionar românesc, lamentabila paiaţă a tuturor regimurilor zise naţionaliste şi profitoare din sudoarea ţăranului şi muncitorului din această ţară, dr. Alex. Vaida-Voevod, a fost, în sfîrşit, arestat şi pus să mediteze, ceva mai adînc decît o făcuse în fotoliile bine căptuşite ale diferitelor ministere şi consilii, asupra omeniei, a dreptăţii sociale, a răspunderii faţă de neam şi ţară şi, nu mai puţin, asupra ideii democrate pe care de atîtea ori a trădat-o”. Decupajul acestui articol se află, de asemenea, depus la dosarul personal al fostului demnitar.

A doua zi după apariţia acestui articol ”demascator”, din arest, bătrînul Vaida-Voevod adresa o petiţie şefului poliţiei, comisarul Gheorghe Crăciun: „Domnule Chestor, Considerînd învederatele mele neajunsuri şi suferinţe, din cauze de boală, văzînd că deţinerea mea se prelungeşte între împrejurări, cari nu-mi permit să mi pot îngriji sănătatea, vă rog, să binevoiţi a dispune ca să fiu supus unei cercetări medicale, suferind de rinichi, vezică şi stomac, rugîndu-vă, totodată ca, expertiza, constatînd bolile mele, să pot fi internat la o clinică, spre a putea beneficia de tratamentul corespunzător. Primiţi, vă rog, Domnule Chestor asigurarea consideraţiunei mele. Sibiu, 31 Martie 1945”. Semnează Alexandru Vaida-Voevod. Petiţia adresată Chestorului Poliţiei Sibiu, Gheorghe Crăciun în 31 martie 1945 poartă rezoluţia olografă din aceeaşi zi a comisarului Ion Armeanu: „Dl. Dr. Gherghel va cerceta şi referi”.

Cu o zi înainte, chiar cînd apăruse articolul de înfierare a lui Alexandru Vaida-Voevod în „România viitoare”, de la Cabinetul Chestorului, semnată de către Gheorghe Crăciun, şeful Poliţiei Sibiu, pleca spre Parchetul Curţii Marţiale Corpul 6 Armată Sibiu, următoarea cerere: „Avem onoare a vă raporta că, împlinindu-se 5 / cinci / zile dela reţinerea numitului Dr. Al. Vaida Voevod domiciliat în Sibiu str. Gh. Coşbuc nr.28 iar cercetările, datorită aglomerării de material şi numărului mare de reţinuţi încă nu au putut fi terminate; cum din datele pe care le posedăm acum rezultă în mod neîndoios vinovăţia numitului Dr. Al. Vaida Voevod care a comis acte grave contra masselor muncitoare, organizînd asasinarea muncitorilor nevinovaţi, care, la Lupeni şi Griviţa au îndrăsnit să manifesteze pentru ideile democrate pe care le nutreau; vinovat de dezastrul Ţării prin propaganda nefastă prin inducerea în eroare a poporului [subliniere în text – n.n.]. iar lăsarea în libertate a acestuia ar primejdui siguranţa publică şi ordinea de Stat în actualele împrejurări, în interesul cercetărilor şi pentru a putea aduna toate probele de vinovăţie contra celui în cauză, cu onoare vă rog să binevoiţi a dispune emiterea unui mandat de reţinere pentru 30 zile cu începere de astăzi, timp în care se vor definitiva cercetările, urmînd a lua contra vinovaţilor măsurile administrative ordonate de Ministerul de Interne”.

Chestorul Crăciun, viitorul torţionar de la Aiud, avea în vedere că, în timpul grevei de la Lupeni din 1929 Alexandru Vaida Voevod fusese ministru de interne, iar în timpul celei de la Griviţa, din februarie 1933 era chiar prim ministru. Dar acuzaţiile fuseseră adresate greşit. Parchetul Militar şi-a declinat competenţa. Răspunsul a venit la Chestura Poliţiei municipiului Sibiu peste trei zile, la 2 aprilie 1945: „La adresa Dvs. Nr. 32 a din 30 Martie 1945, am onoare a vă comunica următoarele: Parchetul Militar nu este competent a emite mandat de deţinere pentru treizeci de zile contra lui Alexandru Vaida Voevod, fost prim Ministru. Acesta fiind învinut pentru infracţiuni săvîrşite în calitatea sa de fost Prim Ministru, [fiind] vinovat de dezastrul ţării, în conformitate cu legea responsabilităţii ministeriale şi legea pentru urmărirea celor vinovaţi de dezastrul ţării urmează ca Dvs. să înaintaţi cererea Ministerului Justiţiei, pentru soluţionare”.

Pentru a nu mai aştepta rezultatul unui asemenea demers şi a-l păstra în arest pe bătrînul demnitar, unul dintre făritorii Unirii, chestorul Gheorghe Crăciun, şeful Poliţiei locale se adresa a doua zi, pe 3 aprilie 1945 către Inspectoratul Regional de Poliţie, Serviciul Siguranţei Sibiu, printr-un raport dactilografiat şi semnat olograf: „Sesizaţi de adresa Nr. 337035 din 2 aprilie 1945 a Parchetului Curţii Marţiale Corp 6 Teritorial Sibiu, din care rezultă că Parchetul Militar nu este competent a emite mandate de deţinere pentru 30 zile contra lui Alexandru Vaida-Voevod, fost Prim-Ministru. Avem onoare a vă ruga să binevoiţi a interveni la Ministerul de Interne, pentru a dispune pe cale administrativă internarea în lagăr a celui de mai sus, în interesul cercetărilor şi deferirea lui spre judecată Tribunalului Poporului, după ce ancheta va fi complectată cu probele de vinovăţie care se vor culege şi de către acest for suprem de justiţie, deoarece este bine cunoscut că faptele comise de  dl. Vaida-Voevod au fost manifestări huliganice, adevărate crime care au costat nenumărate jertfe din rîndurile muncitorilor democraţi, cari au compromis ideia de democraţie şi au indus în eroare masele poporului”.

Crăciun se referea, fără să le numească, la grevele de la Lupeni şi Griviţa, în timpul cărora Vaida-Voevod fusese minstru de interne, respectiv prim-ministru. Raportul poartă rezoluţia  aceluiaşi comisar de siguranţă Armeanu, căruia îi parvenise şi solicitarea lui Alexandru Vaida-Voevod, pentru a fi supus unui consult medical. Acesta dispunea imediat ce a primit documentul semnat de chestorul Crăciun: ”Se vor complecta imediat dosarele pentru trimitere în lagăr, conform note telegrafice date de Minister”. Era vorba de internarea în lagăr, sub acuzaţia de „fascism” a tuturor colaboraţioniştilor regimului antonescian, deşi Alexadru Vaida-Voevod nu se numărase printre aceştia.

Salvat de un medic, de ”internarea” în lagăr şi de Petru Groza, de încarcerarea la Sighet

Dar ceea ce l-a salvat pe venerabilul om politic nu a fost nevinovăţia sa, ci medicul Gherghel, care a constatat starea de sănătate precară a bătrînului de 73 de ani. Pe 6 aprilie 1945, acelaşi comisar Armeanu semna o adresă către Chestura Poliţiei Sibiu, în atenţia chestorului şef Gheorghe Crăciun, prin care îl înştiinţa: „motivat de referatul medicului dr. Nicolae Gherghel din Sibiu, avem onoare a vă face cunoscut că se aprobă ca Dl Alexandru Vaida-Voevod să fie trimis la Clinică, pentru vizită medicală şi în caz de boală ce necesită a fi internat, să rămînă acolo. Veţi lua cuvenitele măsuri de pază”.

Chestorul Crăciun s-a supus probabil fără plăcere, dacă e să avem în vedere tonul referatului său prin care căutase o soluţie pentru menţinerea în arest a bătrînului demnitar, dar această dispoziţie de la Inspectoratul Regional de Poliţie Sibiu - Serviciul Poliţiei de Siguranţă către Chestura de Poliţie Sibiu nu putea fi nesocotită. Astfel că Alexandru Vaida-Voevod, bătrîn şi bolnav, a fost internat în clinica de boli interne a doctorului Haţieganu din Sibiu, sub pază. Prin Ordinul nr. 717 S din 6 aprilie 1945, Inspectoratul de poliţie al Regiunii Sibiu se interesa la Chestura municipiului care mai este, în noile împrejurări, situaţia acestuia. Răspunsul a fost semnat de chestorul Gheorghe Crăciun, patru zile mai tîrziu: „avem onoare a vă raporta că dl. Alexandru Vaida Voevod, se află internat în Clinicile Universitare Sibiu, fiind instituit şi un serviciu de pază”.

Cercetarea preliminară a arestatului se încheiase, iar dosarul cu învinuirile ce i se aduceau au fost înaintate de subinspectorul de poliţie dr. Cornel Brădeanu către şeful Inspectoratului Regional de Poliţie Sibiu, Armeanu: „Am onoare a Vă înainta dosarul cu actele dresate de noi în cauza învinuirilor ce i se aduc fostului Prim Ministru Dr. Alexandru Vaida Voevod, în prezent internat sub pază la Clinica profesorului Haţieganu din localitate”. În Referatul bătut la maşina de scris pe care l-a întocmt la 10 Aprilie 1945 şi l-a semnat olograf, arăta: „Noi, Dr. Cornel Brădeanu, Şef de Poliţie, delegat Subinspector la Inspectoratul Regional de Poliţie Sibiu. Avînd în vedere ordinul Dlui Inspector Regional de Poliţie, Armean Ion, prin care ne deleagă să cercetăm şi dresăm acte în cauza fostului Prim Ministru Dr. Alexandru Vaida Voevod, reţinut în interesul cercetărilor la dispoziţia Chesturei de Poliţie Sibiu, învinuit că ar fi comis acte grave contra masselor muncitoreşti, organizînd asasinarea muncitorilor dela Lupeni şi Griviţa, fiind vinovat de dezastrul ţării, prin propagandă nefastă, prin inducere în eroare a poporului. Astăzi, data de mai sus, procedînd la cercetarea cazului, am făcut următoarele constatări. Învinuitul Dr. Alexandru Vaida Voevod ne depune o declaraţie scrisă, care vizată de noi pentru neschimbare se anexează prezentului proces verbal, din care rezultă că susnumitul nu recunoaşte nici una din învinuirile ce i se aduc, declarînd că nenorocirile dela Lupeni şi Griviţa nu au fost nici pregătite şi nici organizate de D-sa, ci din contră, prin măsurile şi dispoziţiunile pe care le-a luat a făcut tot posibilul de a le evita. Mai declară că activitatea sa politică - ce se poate caracteriza ca democratică - nu a avut nimic comun cu mişcarea legionară, iar acuzaţiunea că ar fi fost naşul acestei mişcări nu corespunde deloc adevărului. Drept care am dresat prezentul proces verbal spre cele legale”.

Vaida Voevd a fost lăsat să plece acasă, în arest la domiciliu. Bătrînului politician i se mai completează încă o fişă-model pe 19 aprilie 1945, fusese probabil externat din clinică şi trimis acasă, sau se pregătea aceasta şi era necesară justificarea plasării sub regim de arest la domiciliu. La rubrica „Ce activitate a desfăşurat”, se specifică din nou „antidemocrat-hitlerist”. În orice caz, Alexandru Vaida-Voevod se afla în această stare la data de 11 mai 1945, cînd Direcţia Poliţiei de Siguranţă Sibiu, sub semnătura inspectorului Armean anunţa în 17 mai Chestura de Poliţie a municipiului că „avem onoarea a Vă face cunoscut că cu ordinul Nr. 307 S/11.05.1945  menţine domiciliul obligatoriu fixat doctorului Alexandru Vaida Voevod”.

La 13 mai 1945, agentul de poliţie Paul [numele este indescifrabil – n.n.] îi face o vizită, Alexandru Vaida Voevod, aflat în arest la domiciliu, în aceeaşi situaţie şi probabil alături cu A.C. Cuza. El se adresa chestorului Crăciun cu „Domnule Şef”, raportînd: „Făcînd vizită D-lui Vaida Voevod şi Dl. A. C. Cuza la domiciliu, am constatat următoarele: ambii sînt la domiciliu nu au părăsit pînă în prezent oraşul Sibiu pentru a face vreo călătorie. Rog bine voiţi a dispune”. Un raport similar face acelaşi agent în 3 august 1945: „Am onoare a Vă raporta că făcînd vizită  D-lui A. C. Cuza şi D-lui Vaida Alexandru [sic!] i-am găsit acasă la domiciliu. Pînă în prezent nu au părăsit municipiul Sibiu. Rog bine voiţi a dispune”.

Alte date, pentru o mai lungă perioadă de timp, nu se mai regăsesc în dosarul de la poliţia secretă comunistă al lui Alexandru Vaida Voevod. Din arestul la domiciliu, acesta a aflat că nu ar fi putut candida la alegerile din noiembrie 1946, fiind „declarat nedemn” de Comisia Centrală Electorală. Starea sănătăţii sale se mai îmbunătăţise întrucîtva şi, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre foştii săi colegi foşti miniştri ţărănişti sau liberali se aflau arestaţi şi încarceraţi deja la Sighet, Alexandru Vaida-Voevod se putea considera un norocos, pentru că temniţa l-ar fi răpus rapid.

Motivele pentru care Vaida Voevod ar fi scăpat de Sighet, s-a spus, ar fi rezidat într-o intervenţie directă şi hotărîtă în cazul său a lui Petru Groza, pe care ”patriarhul” politic îl protejase, în anii interbelici. Astfel că el a fost cruţat de acest destin – în orice caz, după cum am văzut din numeroase cazuri similate, n-au fost raţiuni umanitare, ci intervenţi la nivel înalt, despre care am însă numai bănuieli.

Aşa s-a făcut că, ferit de temniţă, bătrînul politician mai avea chiar posibilitatea unor mici plimbări supravegheate. S-a aflat tot timpul în atenţia organelor poliţieneşti. Arestul la domiciliu i-a fost schimbat în domiciliu obligatoriu. În 26 februarie 1949 îşi permitea să facă o mică plimbare prin centrul Sibiului, după cum raporta într-un Referat olograf din aceeaşi zi plutonierul major Molnar Emil: „La ordinul Dv. verbal pentru a supraveghea locuinţa numitului Vaida Alexandru din Sibiu str. Tolstoi No. 26, am onoare a vă raporta următoarele: Supraveghind locuinţa susnumitului dela ora 9 dimineaţa pînă la ora 12, cînd numitul a eşit afară din curte [sic!]. Ieşind afară, a plecat pe str. 23 August în sus, prin dosul Arsenalului şi a ieşit în parcul din piaţa Arsenalului, unde s-a întîlnit cu un bărbat îmbrăcat în haine maro, pălărie maro, palton gri roşcat şi un baston în mînă şi piciorul drept cu un defect, şchiop. Cu acest om a stat la discuţie de la ora 12.15 minute pînă la ora 13, cînd s-au despărţit. Individul cu care a discutat a plecat acasă în str. I. C. Drăguşanu No. 7, iar numele nu s a putut identifica, numai locuinţa. Iar susnumitul Vaida la ora 13.20 a intrat în curte. Faţă de cele de mai sus rog bine voiţi a dispune”. Necunoscutul a fost identificat ulterior în persoana lui Caius Brediceanu.

Alexandru Vaida-Voevod a trăit în arest la domiciliu şi apoi în domiciliu obligatoriu, supus unor privaţiuni materiale pe care nu le cunoscuse vreodată în viaţa lui. Cînd în ancheta sun-inspectorului de poliţie Cornel Brădeanu de la sfîrşitul lunii aprilie 1945 răspundea întrebărilor acestuia, a făcut precizările solicitate şi în legătură cu averea sa. În fişa personală pe care Vaida-Voevod a completat-o olograf, nu a semnat-o, dar ea a fost certificată de anchetator, arăta la „Starea materială-avere: Refugiat expropriat”. Cînd a fost arestat, încă mai avea o brumă de avere. La „Starea materială”, se arăta că este „proprietar în Cluj”. Cu aceeaşi ocazie, se menţionează, la rubrica „dacă a primit decoraţii şi ce fel”, că la 12 iunie 1939 a primit Ordinul „Ferdinand I”, în gradul de Mare Cruce, ca „fost ministru de interne, preşedinte delegat al Adunării de la Alba-Iulia, a adus M. S. Regelui Ferdinand rezoluţia acelei adunări”.

Ultimii ani, pînă la moartea sa care a survenit pe 19 martie 1950, au fost descrişi de nepotul său Mircea Vaida, care l-a văzut astfel în copilăria lui: „Prin exproprieri pierduse întreaga avere şi nu mai avea nici o sursă de venit. Nu ne avea decît pe noi, părinţii mei preluaseră cheltuielile casei, dar şi noi eram foarte strîmtoraţi. Ceilalţi copii ai săi erau şi ei în situaţii foarte grele, aşa că bunicul abia avea bani să-şi cumpere ţigările şi cîte un ziar. Şi totuşi, de cîte ori putea, ne aducea nouă copiilor, cîte un covrig sau cîte o bomboană şi se bucura de bucuria noastră. […] Şi întotdeauna în timpul mesei, dar şi oricînd avea cine să-l asculte, povestea. Povestea despre oamenii pe care îi cunoscuse, despre întîmplări interesante pe care le trăise, despre locuri pe care le văzuse, sau despre ce citea sau asculta la radio […]. Îi rămăseseră foarte puţini prieteni. Unul era profesor doctor Marius Sturza, medicul balneolog, cunoscut din tinereţe, altul era fostul ministru al minorităţilor R. Brandsch. Cu ei se vedea destul de rar. Zilnic se vedea însă cu doctorul Caius Brediceanu. Cu el făcea plimbările, cu el juca şah”.