ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Dacă l-ar vizita Eliade, Petre Ţuţea nici n-ar mătura în casă, ”să vadă cum trăieşte în România un om ca el”

Neştiind prea bine cum să procedeze cu Petre Ţuţea, prima acţiune a Securităţii a constat în încercarea de izolare a sa. Ideile lui, socotite periculoase, nu mai trebuiau împărtăşite şi altora, în afară de eventualii informatori ai Securităţii, trimişi special în preajma lui. Un referat ”privind primele rezultate obţinute în urma măsurilor întreprinse în dosarul informativ Economul” (numele conspirativ dat de securişti lui Ţuţea), din 24 mai 1973, consemna: ”Conform aprobării conducerii Inspectoratului (de la Securitatea Municipiului Bucureşti – n.n.), începînd cu data de 18 ianuarie, a.c., s-a trecut la realizarea măsurilor prevăzute pentru destrămarea anturajului format în jurul lui Ţuţea Petre, cît şi pentru izolarea acestuia”.

Un ”element cu un uriaş bagaj de cunoştinţe”, dar care trebuie ”izolat”

Primul pas a fost avertizarea prietenilor lui Ţuţea, pe care Securitatea nu-i recrutase în reţeaua sa informativă. ”În acest scop au fost invitate la sediul organelor noastre mai multe elemente, îndeosebi cele tinere din anturajul sus-numitului (unele de 2-3 ori), ocazie în care, în afara discuţiilor ce au avut loc, s-au luat şi declaraţii scrise. Din datele obţinute pînă în prezent, se desprind următoarele aspecte mai importante, cu privire la persoana şi preocupările prezente ale numitului Ţuţea Petre”.

Ţuţea se schimbase prea puţin. Dimpotrivă, discursul său continua să-i pună în mari dileme pe securişti, cărora filosoful le întindea veritabile capcane. Despre el, securiştii recunoşteau că ”este ”un element cu un uriaş bagaj de cunoştinţe în domeniul filozofiei, artei, literaturii universale, mitologiei şi religiei. De asemenea, are multiple cunoştinţe din trecutul politic al ţării noastre, cît şi asupra marii majorităţi a elementelor care au jucat un rol mai important în viaţa politico-socială a Romîniei burghezo-moşiereşti. De asemenea, s-a confirmat faptul că Ţuţea Petre este o persoană înzestrată cu darul vorbirii, un bun orator, motiv pentru care multe elemente din anturajul său l-au etichetat un Socrate al zilelor actuale. Faptul că îi place să vorbească şi, mai ales, neavînd alte preocupări, Ţuţea Petre s-a aflat mereu în căutare de auditoriu, mediu descoperit în braseriile Union şi Athenee Palace, locuri frecventate de foarte mulţi tineri intelectuali şi din rîndul cărora şi-a creat anturajul menţionat”.

De menţionat era faptul că ”Ţuţea Petre, în discuţiile pe care le face nu se manifestă în mod direct împotriva măsurilor luate de partid şi guvern, atît în ceea ce priveşte politica internă, cît şi In relaţiile externe. Mai mult chiar, din modul zgomotos în care se manifestă ca unul ce este împotriva politicii de dominare sovietică, caută să lase impresia că nu este decît un adept al politicii dusă pe plan extern de P.C.R., făcînd chiar unele afirmaţii că este un patriot şi ostaş credincios al politicii actuale”.

Era doar o aparenţă, iar Securitatea îi depistase jocul. ”Contrar acestor afirmaţii, atunci cînd se referă la trecutul său politic, motivează înregimentarea sa în organizaţia legionară ca fiind determinată de spiritul naţionalist de care a fost stăpînit şi de faptul că a fost convins că modul de a acţiona al fostelor partide burgheze nu asigura garanţia ordinei publice în ţară, lucru pe care trebuia să-l realizeze organizaţia legionară. Cu toate acestea, Ţuţea Petre, în diferite ocazii, a avut cuvinte de laudă la adresa foştilor conducători ai partidelor burgheze. Astfel, referindu-se la Iuliu Maniu, a arătat în mai multe rînduri că acesta a fost unul din ctitorii României Mari. Dintre Brătieni, îI apreciază ca om de stat cu fineţe diplomatică pe Ionel Brătianu, despre care face afirmaţia că un politician apusean, cu ani în urmă, ar fi spus: Dacă România ar fi ocupată toată şi singur Ionel Brătianu ar scăpa într-o barcă, acesta, prin geniul său diplomatic, şi-ar salva fără îndoială ţara. Cuvinte elogioase are şi la adresa unor legionari fugiţi din ţară şi, în mod deosebit, pentru Emil Cioran, Mircea Eliade şi Eugen Ionescu, pe care îi consideră mari valori spirituale, fără însă a accentua asupra trecutului lor politic. În contrast cu aceştia, făcînd referiri la activitatea partidului comunist, Ţuţea Petre apreciază că nu a avut o pondere serioasă în masele largi, mai ales datorită faptului că a acţionat din ilegalitate”.

Aprecierile de mai sus sînt o interpretare eufemistică a spumoaselor discursuri ale lui Ţuţea. ţinute în faţa auditoriului său, aşa cum au fost relatate, la cererea Securităţii, de unii dintre cei chemaţi să ”dea cu subsemnatul” despre întîlnirile, deloc întîmplătoare, de la Union sau Athenee Palace, la care participaseră. Dar Securitatea nu avea cum să reproducă chiar tot – s-ar fi umplut, ea însăşi, de penibil. A preferat un limbaj general, şi nici concluziile n-au putut avea o decît o oarecare fermitate, altfel obişnuită în cazul celor care aveau ”comentariii denigratoare” la adresa regimului.  

Securitatea s-a mărginit să arate că ”în concluzie, se desprinde faptul că Ţuţea Petre, deşi nu se manifestă ca un duşman deschis al socialismului, în mod indirect, prin discuţiile ce le-a făcut, a imprimat în conştiinţa tinerilor cu care a venit în contact ideea că fostele partide burgheze şi, îndeosebi, unii conducători al acestora, au jucat un rol pozitiv în istoria ţării noastre. Dacă ne referim şi la modul de a prezenta pe unii legionari fugiţi din ţară, cît mai ales valoarea şi ceea ce au realizat în apus, se poate deduce că, în mod indirect, caută să arate că, în organizaţia legionară, au activat oameni de valoare, sau că intelectualii din Occident au alte posibilităţi de dezvoltare în raport cu cei din ţara noastră”. Erau incriminări benigne. De fapt, însăşi autorităţile comuniste aveau să-şi schimbe în curînd conduita, cel puţin faţă de Mircea Eliade şi Eugen Ionescu.

Acţiunea de izolare a lui Ţuţea – un succes al Securităţii

Auditoriul lui Ţuţea a fost, periodic, împrăştiat sub presiunile Securităţii. Nu s-au putut organiza întodeauna agapele de la braserii, atît de plăcute filosofului, iar uneori întîlnirile s-au făcut ceva mai discret, ferite de ochii ”organelor”. Securitatea constata: ”se poate aprecia în mod pozitiv rezultatele (sic!) obţinute pînă în prezent, ca urmare a măsurilor de destrămare întreprinse, şi anume: marea majoritate a tinerilor care au fost contactaţi şi audiaţi de către noi au căutat, pe cît posibil, să evite contactul cu Ţuţea Petre; mulţi din cei ce au fost chemaţi la organele noastre nu mai frecventează braseriile sus-arătate; însuşi Ţuţea Petre manifestă nelinişte şi chiar teama de cele ce se produc în jurul său şi, văzîndu-se evitat de unii din cei mai credincioşi admiratori, a început să viziteze mult mai rar Unionul, iar atunci cînd, totuşi, se duce, are o comportare mult mai controlată. Apreciem că reuşita destrămării anturajului creat în jurul lui Ţuţea Petre este determinată şi de faptul că nu s-a mai procedat ca în anii precedenţi, cînd măsura avertizării s-a luat doar asupra sa, în timp ce elementele din jurul său nu cunoşteau nimic, întrucît el nu a discutat faţă de nimeni cele ce i s-au întîmplat”.

Locotenent-colonelul Ion Burac, cel care ”răspundea” de Ţuţea la Securitatea Capitalei solicita să fie continuată acţiunea de izolare a lui Ţuţea, fără ca acesta să fie contactat de Securittate, pentru a-l face indirect să se teamă şi să se ”controleze”: ”Raportăm că, pentru finalizarea în cele mai bune condiţiuni a acţiunii întreprinse în cazul Ţuţea Petre, este necesar a se continua cu măsuri, nu atît de natură a-i zdruncina încrederea că nu i se poate întîmpla nimic, cît mai ales pentru determinarea şi a altor elemente de a-l evita, sau de a-l atenţiona asupra necesităţii de a-şi revizui şi controla atitudinea. Periodic - dacă se va impune - vor fi invitate la sediul organelor noastre elementele din anturajul lui Ţuţea şi, în special, cele mai apropiate, pentru a le determina ca în viitor să-l evite. Vom avea în atenţie invitarea unor elemente legionare, fost condamnate, care se află în relaţii cu Ţuţea şi care, odată întrebate despre acesta, nu numai că-l vor informa despre ancheta ce se face, dar îI şi vor evita în viitor. Considerăm că nu este indicat să se acţioneze încă în mod direct asupra lui Ţuţea, care, în felul acesta, ar avea posibilitatea să-şi spună părerea asupra celor întrebate şi, astfel, ca şi în situaţiile anterioare, să arate celor cu care vine în contact că nu i se poate întîmpla nimic. Apreciem că acest lucru cu cît se va proceda mai tîrziu, cu atît va accentua deruta şi neîncrederea în rîndul elementelor din anturajul lui Ţuţea Petre, cît şi izolarea lui”.

Acest tip de acţiune, practicat asupra lui Ţuţea pînă în 1989, a făcut ca personalitatea sa să fie cunoscută doar unui cerc de ”iniţiaţi”. Intelectualitatea şi toţi românii, dealtfel, aveau să-l cunoască pe marele filosof numai în 1990, odată cu apariţia sa la emisiunea cunoscutului realizator Vartan Arachelian, ”Cuvîntul care zideşte”. Şi cuvîntul lui Ţuţea într-adevăr a zidit, chiar dacă mai tîrziu decît s-ar fi cuvenit.

Ţuţea spunea, ca să audă securiştii, că Mircea Eliade ar trebui să se fotografieze cu Ceauşescu  

La cinci ani după măsurile înteprinse de Securitate pentru a-i ”destrăma anturajul”, Petre Ţuţea, aflat în continuare în atenţia poliţiei politice, se afla, după cum relevă o ”Notă” din 23 decembrie 1978, în ”consens” cu un plan secret al autorităţilor comuniste, care doreau atragerea lui Mircea Eliade într-o vizită în România, pentru a-l asocia pe Ceauşescu prestigiului acestuia. Era, de altfel, şi momentul naşterii curentului protocronist-naţional-comunist, al mitului celor ”2050 de ani de stat dac centralizat al lui Burebista” şi altele, care erau consonante şi cu unele din ideile lui Ţuţea.

Conform Securităţii, ”Petre Tuţea apreciază că o vizită a lui Mircea Eliade în România ar fi

binevenită în momentul de faţă. Prestigiul internaţional de care se bucură acesta nu ar face decît să atragă atenţia lumii asupra noastră şi să amintească tuturor că Mircea Eliade este român, care visează în româneşte, cum spune Petre Tuţea. Amănunte în legătură cu această eventuală vizită le ştie de la Ioan Alexandru, care i-a relatat că, într-o convorbire recentă avută cu Mircea Eliade, acesta susţine că îl consideră pe Petre Tuţea superior sieşi (lui); la care Petre Tuţea, modest, afirmă că îl consideră pe Mircea Eliade egalul său”. Securitatea putea avea, deci, şi umor...

Continuînd ”Nota”, ofiţerul anonim autor al ei, fără îndoială un om bine pregătit – pentru că supravegherea filosofului nu putea cădea doar în sarcina unui absolvent de liceu – arăta că ”dacă Mircea Eliade ar veni în ţară, Petre Tuţea este de părere că ar trebui să-i facă o vizită acasă. În acest sens, i-ar spune prin Ioan Alexandru să fie anunţat dinainte de vizită, ca să nu măture în casă şi să vadă Mircea Eliade cum trăieşte în România un om ca el (Petre Tuţea). Nu numai că socoteşte binevenită vizita lui Mircea Eliade în România, dar, spune Petre Tuţea, l-ar consilia pe acesta să se fotografieze cu şeful statului, pentru că, acum cînd România e încercuită şi cînd comuniştii sunt cei care trag la căruţa istoriei şi a naţiei, trebuie sprijiniţi, fiindcă trag această căruţă înainte”.

Asemenea aprecieri n-au lipsit niciodată din arsenalul lui Ţuţea, mai ales cînd acesta era conştient că vorbeşte cu cîte un om al Securităţii. Îşi asigura astfel liniştea şi un soi de impunitate, faţă de măsuri mai brutale, de care Petre Ţuţea ştia prea bine că poliţia politică comunistă este capabilă, pentru că le simţise pe propria-i piele. În plus, ştia că asemenea afirmaţii nu-l angajează de fapt la nimic. În aceeaşi ordine de idei, faţă de interlocutorul său, care era tocmai ofiţerul de Securitate, anonimul autor al notei citate, Ţuţea, ”aflînd că Monica Lovinescu şi grupul de emigranţi de la Paris ar fi spus că dacă Mircea Eliade dă vreo declaraţie în ţară, cei de acolo nu-i vor mai vorbi şi nici nu-l vor mai saluta, Petre Tuţea este de părere că Monica Lovinescu greşeşte, e o pătimaşă, care e ostilă, din ură, pentru că maică-sa a murit în închisoare, dar ea nu pricepe nici o iotă, din conjunctura politică actuală”. Dar, cum bine ştim, n-a mai fost cazul. Mircea Eliade n-a pus piciorul în România, cu toate eforturile ”din umbră” ale Securităţii şi n-a cauţionat în niciun fel ”patriotismul” comunist.

Dezirabil şi în aparenţă în acelaşi curent cu ”naţional-comunismul”, Petre Ţuţea a jucat, în permanenţă, un joc periculos cu Securitatea, pentru a-şi păstra libertatea proprie de gîndire, un mic anturaj de prieteni fideli şi nu prea des tulburat de ingerinţele poliţiei politice, chiar dacă în permanenţă supravegheat. Domnind în turnul său de fildeş, Petre Ţuţea l-a părăsit, atunci cînd s-a putut, cu conştiinţa nealterată, gata să ”creştineze” un popor întreg şi să-l aducă cu faţa către Dumnezeu şi către adevărata patrie şi istorie, în care comuniştii nu-şi aveau decît un loc dobîndit prin uzurpare.