ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Jafuri şi crime ale Armatei Roşii în România, la finele războiului

După ocuparea teritoriilor româneşti de către Armata Roşie ”eliberatoare” în urma actului de la 23 august 1944, soldaţii ruşi s-au dedat unui lung şir de jafuri şi crime. Serviciile de ordine şi siguranţă erau neputincioase în faţa acestor fapte, iar poliţiştii cu atribuţii informative nu aveau altceva de făcut decît să le consemneze şi să le înainteze ”mai sus”. Uneori se sfiau şi întîrziau să facă acest lucru, pentru a nu-şi supăra noii şefi comunişti, din ce în ce mai numeroşi la vîrful Ministerului de Interne, unde cam toate eşaloanele superioare fuseseră acaparate de aceştia. Ca urmare, tabloul jafurilor făcute de soldaţii ruşi în România este unul incomplet, dar sugestiv în sine prin exemplele care s-au păstrat, raportate din teritoriu.

”O patrulă sovietică a împuşcat mortal pe locuitorul Petre Gîlcă şi pe logodnica acestuia”

În multe locuri din ţară, odată cu venirea trupelor sovietice, s-a trecut de către acestea la arestarea, dezarmarea şi jefuirea unor lucrători din Poliţie, Jandarmerie şi a unor gardieni publici. La Rîmnicu Vîlcea şi Craiova au fost dezarmaţi 5 gardieni publici, pe 8 septembrie 1944. La Constanţa, întreg personalul poliţienesc a fost obligat să depună armele şi aparatele de radio (9 septembrie). Un agent de poliţie din Isaccea, Iremia Teodor, nu numai că a fost dezarmat, dar i s-a luat şi ceasul. Comisarului ajutor Stănescu din Ploieşti i s-au luat, sub ameninţare, atît arma, ceasul, cît şi suma de 36.000 lei. Şeful Poliţiei din CăIăraşi a fost bătut crunt de un ofiţer sovietic, pentru că nu a putut procura urgent 100 de ceşti de cafea, cum ceruse pentru comandamentul local al Armatei Roşii. Alţi numeroşi comisari şi comisari adjuncţi de poliţie, jandarmi şi gardieni publici au fost nu numai dezarmaţi, ci şi arestaţi temporar de trupele Armatei Roşii.

În aceste condiţii, greu de imaginat cum ar fi îndrăznit gardienii publici, poliţiştii şi jandarmii, care erau obligaţi să depună armele, să se opună ocupanţilor sovietici dedaţi la jafuri. O notă a Poliţiei consemna cum ”în seara zilei de 10 februarie a.c., pe la orele 2 noaptea, un grup de ostaşi sovietici au dezarmat şi bătut pînă la sînge 2 gardieni publici din poliţia Mărăşeşti, în timp ce se aflau în serviciu. După ce au luat tot ce au găsit asupra lor, precum ceasornice, bani etc., le-au restituit armele pe care le ridicaseră, fără muniţie, spunîndu-le să plece. Aceştia au plecat. Ostaşii sovietici nu s-au mulţumit cu acest fapt şi cînd gardienii publici s-au depărtat de ei, la cea 20-40 metri, au tras cu pistoalele automate asupra lor, rănind mortal pe unul şi destul de grav pe al doilea, la abdomen şi picioare, cu mai multe gloanţe”.

Ulterior, vinovaţi au fost găsiţi de către autorităţile militare sovietice tot gardienii publici, cărora ”li s-a adus învinuirea că nu au depus armele, la cererea ostaşilor sovietici ai U.R.S.S”. Ca urmare, ”întregul aparat poliţienesc din Mărăşeşti este dezorientat şi nu mai ştie cum să-şi execute serviciul, atît ziua, cît mai ales noaptea, cînd se aud ţipete de femei şi copii, cum şi împuşcături de arme automate prin casele şi curţile locuitorilor”. Această scenă se reproducea aidoma în întreaga ţară.

O sinteză alcătuită de Direcţia Poliţiei de Siguranţă în octombrie 1945 oferea un asemenea tablou al ”incidentelor provocate de ostaşii sovietici, în zona de sud-est şi sud a României: ”Ploieşti: în noaptea de 21/22 august, locuitorul Păcuraru Constantin a fost împuşcat şi jefuit de doi ostaşi sovietici; în noaptea de 21/22 septembrie, şoferul Constantin Barbieri a fost împuşcat de doi necunoscuţi, în uniforme militare sovietice; la 30 septembrie, muncitorul Pătraşcu Dumitru a fost rănit prin împuşcare de un ostaş rus; la 10 octombrie, trei locuitori au fost bătuţi şi jefuiţi de necunoscuţi în uniforme militare sovietice; în aceeaşi zi, locuitorul Mihail Negulescu a fost rănit prin împuşcare de doi necunoscuţi în uniforme militare sovietice, care încercau să jefuiască o femeie; la 12 octombrie, necunoscuţi în uniforme militare sovietice au intrat cu forţa în casa lui Dumbravă Gheorghe, furînd 20 000 lei; la 17 octombrie, trei ostaşi sovietici au dat foc atelierului de cismărie şi au devastat locuinţele din str.Traian nr. 105, din cauză că nu au putut jefui atelierul. Giurgiu: în noaptea de 23/24 august, locuitorul Traian Negoescu a fost împuşcat mortal în locuinţa sa şi jefuit de necunoscuţi, îmbrăcaţi în uniforme sovietice; la 11 septembrie, locuitorul Sotir Naumescu a fost împuşcat mortal pe şoseaua Alexandriei; în noaptea de 22/23 septembrie, comerciantul Radu Melinte şi soţia sa au fost ucişi şi jefuiti în locuinţa lor, de ostaşi sovietici; în noaptea de 23/24 septembrie, un subofiţer român a fost împuşcat şi jefuit de mai mulţi ostaşi sovietici, care au atacat apoi gărzile cetăţeneşti şi au intrat prin casele locuitorilor, jefuind; apoi au atacat Comisariatul 1 Poliţie; în ziua de 24 septembrie, locuitorul Tiron Traian a fost împuşcat mortal de ostaşi sovietici”.

Nici la Buzău lucrurile nu stăteau mai bine: ”la 13 septembrie, trei ostaşi ruşi au lovit patru funcţionari politieneşti chiar în localul Poliţiei; în noaptea de 5/6 septembrie, doi ostaşi sovietici au împuşcat pe locuitorul Mihail Creţu; la 12 septembrie, ostaşi sovietici au jefuit casa lui Zaharia Sali; în noaptea de 11/12 septembrie, locuitorul Iosif Frudeş a fost jefuit şi bătut de patru necunoscuţi în uniforme sovietice; la 12 septembrie, ostaşi sovietici au jefuit magazinul comerciantului Oprescu; la 13 septembrie, noaptea, locuitorul Santocomo Rugero şi sotia sa au fost maltrataţi şi jefuiţi, în locuinţa lor; la 18 septembrie, ofiţeri de poliţie au fost loviţi de ostaşi sovietici în localul poliţiei; la 12 octombrie, locuitorul Nicolae Stelian a fost împuşcat de un ostaş sovietic; în noaptea de 15/16 octombrie, şase ostaşi sovietici au jefuit casa locuitorului Alexandru Ionescu. Mizil: în noaptea de 12/13 septembrie, ostaşi sovietici au pătruns în Comisariatul de poliţie , cerînd gardienilor să le predea armele; în noaptea de 19/20 septembrie, 8 necunoscuţi în uniforme militare sovietice au atacat casa lui Teodor Părulescu. omorîndu-I şi rănind pe soţia sa. Galaţi: în ziua de 22 august, lucrătorul C.F.R.-ist Mînzat Nicolae a fost împuşcat mortal şi jefuit de un ostaş sovietic; la 7 septembrie, locuitorul Nicolae Remieris a fost rănit grav prin împuşcare, de un ostaş sovietic; în 15 septembrie, doi ostaşi sovietici au jefuit pe comerciantul Stavăr lambroI şi au împuşcat mortal pe ginerele acestuia; la 18 septembrie, un ostaş sovietic a rănit cu cuţitul pe locuitorul Ackerman Iancu; la 12 octombrie, trei bărbaţi şi o femeie au fost răniţi cu cuţitele de un grup de ostaşi sovietici; la 17 octombrie, ostaşi sovietici au jefuit casa femeii Maria Rusu şi atelierul cismarului Andrei Cluper.

La Călăraşi, unde staţionau importante efective sovietice, s-au înregistrat ”evenimente” curînd după sosirea şi încartiruirea lor: ”în ziua de 2 septembrie, femeia Gabrina Marin a fost împuşcată de un ostaş sovietic pe cînd trecea printre vagoanele sovietice din gară. Medgidia: în noaptea de 16/ 17 septembrie, sublocotenentul Smarandache Ion a fost împuşcat de o santinelă sovietică. Babadag: Şeful Comisariatului de Poliţie a fost grav rănit de un grup de ofiţeri sovietici, în trecere prin gară. Brăila: Unităţile cartiruite prin case particulare au luat la plecare numeroase obiecte. Poliţia nu poate interveni, deoarece este atacată . Sînt semnalate numeroase atacuri şi jafuri împotriva populaţiei. Alexandria: Un ostaş sovietic a împuşcat patru locuitori ce dormeau în curtea casei, trăgînd din stradă, fără nici un motiv. Găeşti: Trei ostaşi sovietici au împuşcat mortal pe femeia Dumitru Despina”.

Violurile n-au fost semnalate în aceste rapoarte, nu dintr-un soi de pudibonderie poliţienească, ci pentru că erau endemice; majoritatea femeilor care au fost împuşcate au fost anterior uciderii lor violate. Uneori, sub ochii neputincioşi ai autorităţilor române, tragedii, precum violul urmat de crimă, au însemnat iremediabil destinele unor cupluri care se imaginau la începutul fericirii lor împreună: ”o patrulă sovietică a împuşcat mortal pe locuitorul Petre Gîlcă şi pe logodnica acestuia”.

Nu întotdeauna jefuitorii au scăpat nepedepsiţi

Se mai întîmplau şi împotriviri la aceste silnicii. Mai ales în Ardealul de Nord, unde, abia eliberaţi de sub ocupaţia horthystă, localnicii erau mult mai greu de intimidat, după anii de teroare în care trăiseră. Astfel, într-o notă secretă din februarie 1945 a Poliţiei din judeţul Alba se arăta că ”în comuna Ghirbom, plasa Sebeş-Alba, în ziua de 23 ianuarie 1945 au venit mai mulţi soldaţi sovietici care, prezentîndu-se la primărie, au spus primarului că ei sînt în concediu medical şi vor să le dea locuinţă şi hrana în comună, pentru mai multe zile. Primarul a dat dispoziţie sătenilor mai înstăriţi să le dea găzduire. După cîteva zile de găzduire, într-o noapte, după ce s-au îmbătat, unii au început să sfarme lucrurile din casa gazdei, să ameninţe si să ceară băutură. Unul dintre vecini, prinzînd de veste, s-a dus la biserică şi, trăgînd clopotele, a deşteptat tot satul. Sătenii, înarmaţi cu furci şi cu securi, au căutat să-i liniştească, dar văzînd că nu pot face nimic cu ei cu vorbă bună, i-au luat la bătaie. Patru dintre soldaţi au scăpat cu fuga, iar doi au fosi bătuţi zdravăn; unul dintre ei a fost transportat într-o stare gravă la spitalul din Sebeş-Alba”.

La fel, ”în comuna Vinerea, judeţul Alba, in ziua de 4 februarie 1945, la o nuntă, au venit şi opt soldaţi sovietici. Soldaţilor sovietici li s-a dat mîncare şi băutură şi au fost trataţi la fel ca ceilalţi nuntaşi. Îmbătîndu-se, soldaţii sovietici au început să sfarme obiectele de prin casă şi să se agaţe de femeile oamenilor. Oamenii, văzînd că, cu vorba bună, nu pot să-i liniştească, i-au luat la bătaie. Şase dintre soldaţi au scăpat cu fuga, iar doi au fost bătuţi şi-au rămas bolnavi în comună. Asemenea cazuri s-au petrecut şi se petrec regulat prin comunele din apropiere. Sătenii, auzind că foarte mulţi dintre soldaţii sovietici ce vin izolaţi prin sate sînt dezertori, şi-au luat curaj şi, atunci cînd aceştia nu se poartă omeneşte, îi sancţionează singuri”.

Era o altă interpretare dată unei indicaţii a generalului Viongradov, care le transmisese autorităţilor române că aceia care comit jafuri n-au cum să fie soldaţi ruşi, ci infractori care se folosesc de uniformele lor. Şi ca atare Armata Roşie n-are nicio răspundere.

Nu numai oamenii simpli au avut de înfruntat actele de jaf ale soldaţilor Armatei Roşii. O notă secretă a Poliţiei consemna un incident în care a fost implicat un demnitar pro-comunist la 3 februarie 1945, cînd ”doi indivizi îmbrăcaţi în uniforme sovietice au oprit maşina turism a domnului ministru subsecretar de stat al agriculturii Romulus Zăroni între Sibiu şi Sălişte. Domnului ministru subsecretar de stat i s-au luat cu forţa bagajele şi maşina. Domnul ministru subsecretar de stat, care era însoţit de un nepot al domnului vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri Petru Groza a venit pe jos, pînă Ia Sibiu. S-a găsit maşina domnului ministru, tamponată într-o curte în Sibiu, unde a fost lăsată”.

Pentru soldaţii Armatei Roşii, România toată era una, un spaţiu al bunului lor plac şi toţi românii, laolaltă, nimic altceva decît unul din neamurile cu care se luptaseră în ”Marele Război pentru Apărarea Patriei” şi pe care acum se puteau răzbuna, pentru toate relele războiului şi spaimele morţii, prin care trecuseră şi mai aveau să treacă.