ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea | Mare tulburare la Alexandria, acum şapte decenii: subofiţerul Gospodin de la Securitate l-a arestat pe plutonierul Cosma de la Miliţie

Înfiinţarea Miliţiei populare în România, aflată în plin proces de sovietizare, s-a realizat prin Decretul 25 din 23 ianuarie 1949, care a urmărit să înlocuiască fostele instituţii de tradiţie ”burgheză” ale fostului regim, Poliţia şi Jandameria. Controlul exercitării represiunii, al ”terorismului de stat” se extindea astfel şi asupra domeniului ”ordinii publice”. Violenţa devenise un monopol de stat. Dar conflicte mocnite izbucneau din cînd în cînd între Securitate şi Miliţie, cele două ”braţe înarmate” ale regimului.

Miliţia, ”fată-n casă” a Securităţii

Subordonată direct Partidului, Miliţia reprezenta contactul direct cu cetăţeanul al componentei represive a regimului, simultan cu necesitatea (deseori utilizată ca pretext) de a combate infracţiunile şi criminalitatea.

Scopul declarat al Miliţiei era ”menţinerea ordinii pe teritoriul Republicii Populare Române, apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi a securităţii personale a acestora”, asigurarea ”ordinii publice şi a securităţii cetăţenilor, combaterea infracţiunilor, paza instituţiilor şi paza exterioară a instituţiilor de Stat. Îndrumează (sic!) şi controlează paza interioară la întreprinderi, asigură ordinea pe căile ferate, pe căile de comunicaţie, pe apă şi în porturi şi reglementează circulaţia în comunele urbane şi pe drumuri publice”. De fapt, era vorba de impunerea unui ”control la vedere” asupra cetăţenilor ţării.

Un lucru e cert: de la început şi pînă la sfîrşitul regimului, Miliţia a fost un fel de ”fată în casă” a Securităţii, prin care aceasta îşi realiza unele din treburile murdare – inclusiv condamnarea abuzivă pentru închipuite fapte de drept comun a unor dizidenţi ai regimului. Ca să nu mai vorbesc de faptul, mai puţin cunoscut, că şefii de post din mediul rural aveau jumătate de normă, ca subofiţeri de Securitate, fiind plătiţi să dezvolte şi să controleze în satele şi comunele României reţele informative, pentru uzul Securităţii.

Conflicte mocnite, între miliţieni şi securişti

După 6 martie 1945, ministrul de interne, Teohari Georgescu, a impus o drastică epurare a aparatului din subordine, care a privit direct atît Poliţia, cît şi Jandarmeria. Au fost îndepărtaţi din acestea cei încadraţi înainte de 23 august 1944, consideraţi ”apărători ai burgheziei şi moşierimii”. Epurarea a mers pînă la nivelul agenţilor de stradă, care au fost daţi afară şi cărora li s-a suspendat chiar şi dreptul de pensie, la 1 ianuarie 1950.

La crearea Miliţiei, au fost date afară 1284 de cadre din motive ”disciplinare”, iar 2347 de poliţişti şi jandarmi scoşi din ”aparat” înainte de 23 august 1944 din diferite motive, au fost rechemaţi în Miliţie, ca ”elemente democrate şi de bună credinţă”. În această vînturare de cadre, unii vechi agenţi de poliţie au reuşit să scape şi să se ”strecoare” în sistem. Dar Securitatea, care era cu un cap deasupra Miliţiei, îi vîna fără cruţare, ca pe ceilalţi ”duşmani de clasă” ai regimului.

După înfiinţarea Miliţiei, Secretariatul Comitetului Central al partidului a cerut ”tovarăşilor sovietici” să le transmită un ”consilier sovietic pentru Miliţie” şi să accepte şcolarizarea în URSS a unui ”lot” de o sută de miliţieni. Noua instituţie se afla în totala subordonare a conducerii de partid, pe care o slujea cu devotament deplin. Cea mai importantă componentă, nedeclarată, era emiterea buletinelor de indentitate şi a permiselor de şedere şi deplasare, metodă prin care s-a realizat un control total asupra populaţiei.

Miliţia a devenit astfel indispensabilă pentru Securitate. Dar aceasta din urmă îi trata pe miliţieni cu superioritate şi dispreţ. Conflictele între miliţieni şi securişti se manifestau chiar şi la vîrf, răbufnind în şedinţe la nivelul conducerii MAI între conducătorii celor două insituţii, care se învinuiau adesea reciproc din diferite motive. Relaţiile de subordonare erau greu ”înghiţite” de Miliţie, dar n-avea ce face. În cele din urmă, trebuia să se supună. Aşa s-a întîmplat şi în urmă cu şapte decenii, cînd în oraşul Alexandria Securitatea a arestat un miliţian.

Incidentul de la Alexandria, din zilele ”mărţişorului”

În 4 martie 1950, comandantul Miliţiei din judeţul Teleorman, căpitanul Ionescu, se adresa ”confidenţial, personal” către Direcţiunea Generală a Miliţiei Bucureşti, în legătură cu un incident, despre care fusese informat printr-un raport chiar în ziua de mărţişor a acelui an, ”referitor la arestarea plutonierului de miliţie, Cosma Alexandru, de la Circa de Miliţie Alexandria, de către Biroul de Securitate Alexandria”.

Căpitanul raporta la Bucureşti următoarele: ” În seara zilei de 27 februarie 1950, la orele 20.30, slt. de Securitate Gospodin Nicolae, de la Biroul de Securitate Alexandria, s-a prezentat la comandantul circumscripţiei de miliţie, plutonier major şef Boariu Mihail. După o discuţie care a durat cîteva minute şi care n-a avut nimic comun cu arestarea subofiţerului, slt. Gospodin a cerut comandantului de circă sa i-l dea pe plutonier Cosma pentru a-l ajuta în efectuarea unor descinderi domiciliare, fără a preciza nici un amănunt”. Securitatea nu se simţea obligată să dea nimănui explicaţii.

”În faţa acestuia, comandantul de circă a chemat pe plutonierul Cosma, care s-a prezentat din biroul unde lucra, îmbrăcat şi descoperit, fără centură în stradă, chiar în faţa circumscripţiei, unde se găseau. În acest moment, slt. Gospodin l-a chemat sub pretext că-i explică operaţiunea la care avea să participe, îndepărtîndu-se 10-15 paşi de circă. Comandantul circumscripţiei a sesizat că subofiţerul pleacă cu capul descoperit şi fără centură, a strigat cu voce tare unde te duci, mă, aşa?! , la care slt. Gospodin a răspuns cu un ton categoric: merge cu mine. Tocmai în acest moment, comandantul de circă şi-a dat seama că este vorba de arestarea subofiţerului şi, ca urmare, a intervenit, cerînd să se întoarcă, pentru a se echipa complet.

Ofiţerul de securitate nu a ţinut cont de acest lucru, dînd doar ordin din mers unui miliţian, care stătea în apropierea circumscripţiei, într-un loc întunecos, de a-i aduce restul echipamentului la Securitate”.

”Împuşcaţi-mă, că nu mă mai întorc la Securitate!”

Lucrurile nu s-au oprit aici, deşi procedura îi înfuriase pe miliţieni. ”În dimineaţa zilei de 2 martie 1950, orele 7, plutonier Cosma Alexandru reuşeşte să evadeze din arestul Securităţii, căutînd să se refugieze la circa de miliţie. Este prins de un miliţian, după o distanţă de circa 10-15 paşi. Aici, dupa o mica busculadă, plutonier Cosma reuşeşte din nou să scape, continuîndu-şi fuga către circa de miliţie, în care timp miliţianul Pîrşoagă Petre, văzînd că nu poate să-l imobilizeze altfel, a deschis asupra subofiţerului 3 focuri de pistol, alarmînd populaţia civilă şi personalul Şcolii de Miliţie Alexandria, care se gasea în faţa popotei (în centrul oraşului), la punctul de plecare la cazarmă, cu camionul unităţii. Cu toate acestea, subofiţerul a reuşit să pătrundă în curtea circumscripţiei, urmărit de miliţian, unde a fost înîmpinat de ofiţerul de serviciu, plutonier maj. şef Constantin Marin şi serg.maj. Mitrică Tudor, alarmîndu-se de asemenea şi restul personalului din circă.

Precizăm că, pe drum, plutonierul Cosma, în fuga mare şi în văzul publicului, striga: împuşcaţi - mă, că nu mă mai întorc la Securitate. În curtea circumscripţiei este calmat de cei doi subofiţeri care l-au întîmpinat, determinîndu-l prin aceasta să se lase arestat şi escortat la Biroul de Securitate. În discuţia avută cu ofiţerul de serviciu, plutonier Cosma a afirmat că el ramîne la circă, deoarece are şefii săi, care au dreptul să dispună. Acest fapt a creat o stare de spirit îngrijoratoare în personalul circumscripţiei de miliţie, iar populaţia civilă, informată de spectatori, discuta cu teamă, afirmînd că dacă Securitatea arestează organele miliţiei, ce se va întîmpla cu ea. Pentru a restabili moralul personalului, s-au facut şedinţe speciale, la care a participat şi aparatul politic al comandamentului, arătîndu-se că, probabil, subofiţerul se face vinovat de fapte care au determinat arestarea lui. Raportăm această situaţie spre ştiinţă. Rog ordonaţi”.

Ordinul n-a mai venit în scris (nu se găseşte nicio urmare a acestei informări trimise capilor Miliţiei), ci probabil telefonic. Şi o fi sunat cam aşa: ”lăsaţi Securitatea în pace, că ştie ea ce face”. Singurul lucru de reproşat era doar comportarea ”neprofesionistă” a securistului Gospodin, care a creat o stare de nelinişte publică, prin arestarea în văzul lumii a unui miliţian. Cît despre vinovăţia plutonierului Cosma, nimeni n-o punea la îndoială. Securitatea nu putea greşi.

Soarta plutonierului de miliţie Cosma, fost poliţist

L-am căutat pe plutonierul Cosma din Alexandria în fişele matricole ale deţinuţilor politici, şi l-am găsit. Cosma V. Alexandru se născuse în 6 mai 1015 la Vaslui, regiunea Bîrlad, ca fiu al lui Vasile şi Maria, agricultori cu un pogon de pămînt, dar în trecut avuseseră şapte, cît şi o casă, fiind încadraţi ca ”ţărani mijlocaşi”. Cosma era membru PMR din 1945, absolvise patru clase de ”liceu teoretic”, domicilia în Alexandria pe strada Dobrogeanu Gherea, era căsătorit cu Natalia şi aveau un copil. Ocupaţia ”în prezent”, adică la arestare, era menţionată ca ”plutonier de miliţie”, iar în trecut ca ”agent de poliţie”. Aici era şi motivul acţiunii securistului Gospodin. Acesta era motivul pentru care a fost ţinut în anchete - pentru a se afla cît mai multe despre trecutul său ca ”agent de poliţie”, strecurat în rîndurile partidului şi ale organelor de miliţie, cu siguranţă cu vreo ”agenda ascunsă”, cînd bietul om de 45 de ani nu făcea decît să încerce să supravieţuiască şi să-şi întreţină familia.

În 18 noiembrie i se întocmea fişa matricolă penitenciară cu numărul 894 la penitenciarul central Făgăraş, unde sosise în urmă cu două săptămîni. Între zidurile vechii cetăţi erau închişi foştii poliţişti şi agenţi ai Siguranţei din întreaga ţară, fără vreo condamnare. Doar pentru că slujiseră ”burghezia”. Abia în 1955, în bloc, pentru ei s-a inventat un nou articol în Codul Penal, prin care au fost condamnaţi retroactiv pentru ”activitate intensă contra clasei muncitoare”, la pedepsele pe care deja le ispăşiseră, după care au fost eliberaţi. Din fişele matricole întocmite de-a lungul detenţiei sale, în cazul fostului poliţist Cosma se pronunţase şi o ”condamnare administrativă” de 60 de luni. Într-una dintre acestea s-a şi consemnat, dealtfel, motivul arestării: ”pe timpul regimului burghezo-moşieresc ca agent de poliţie, a dus activitate duşmănoasă contra clasei muncitoare”.

Din 16 mai 1954, Alexandru Cosma a fost transferat, într-un lot mare de foşti poliţişti la peniteciarul Galaţi, vechea cetate a Făgăraşului fiind treptat ”golită” de deţinuţi politici, pentru a fi restaurată şi a devein obiectiv turistic. Pe 27 octombrie 1955, din motive pe care numai logica stranie a unui regim care acţiona adesea aberant şi aleatoriu a făcut ca el să ajungă la Penitenciarul Arad, tot mai departe de casa şi de familia sa din Alexandria, de unde a fost eliberat ulterior. Despre viaţa acestui fost poliţist care îmbrăcase haina de miliţian în 1949 în anii care i-au mai rămas de trait după eliberare (cînd avea 50 de ani), nu mai ştim nimic, dar bănuim că, precum în cazul tuturor foştilor deţinuţi politici, n-a fost una uşoară. Ca fost poliţist al vechiului regim şi deţinut, îi era greu să-şi găsească un serviciu şi nu avea niciun drept la pensie. E unul din miloanele de destine măcinate de comunism.