ISTORIA FĂRĂ PERDEA | Planul secret al Securităţii pentru luna decembrie 1989: ”Acţiunea Orient ‘89”

La începutul lunii decembrie 1989, în birourile Securităţii Statului domnea liniştea. Nimeni nu bănuia ce avea să se întîmple, ce dimensiuni avea să ia ”furtuna” care s-a abătut apoi pe capul lor, ducînd în decurs de o zi chiar la dispariţia vremelnică a instituţiei, dar şi a regimului pe care ea îl proteja şi apăra ”prin orice mijloace”. În aceste împrejurări, Securitatea elabora un plan secret de acţiune, pentru perioada lunii decembrie 1989, codificat ca ”Acţiunea Orient ‘89”, pornind de la faptul că evenimentul cel mai important al lunii era vizita tovarăşului Ceauşescu în Republica Islamică Iran, începută în 18 decembrie 1989.

Securitatea – o instituţie depăşită de cursul istoriei

Orice au spus sau au scris securiştii după 1989, în funte cu fostul colonel Filip Teodorescu, adjunct al şefului Direcţiei de Contraspionaj a DSS, actual preşedinte al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din SR (de fapt, din Securitate), că ei ”bănuiau”, că aveau ”informaţii” cu privire la ceea ce avea să se întîmple, pur şi simplu acestea sînt simple fabulaţii. Sînt multe articole, în special în revista Asociaţiei, ”Vitralii. Lumini şi Umbre”, lansată la începutul anului 2010 şi chiar cărţi în care, sub pecetea ”teroiei conspiraţiei”, mult îndrăgită la noi, se acreditează ba ideea că ei ”ştiau” că totul se ”pregătise” la întîlnirea de la Malta, între Gorbaciov şi Reagan, ba că că revoluţia n-a fost decît un foc declanşat de ”agenturi” (ceea ce, de fa.pt, afirmase şi Ceauşescu în discursul său televizat din seara zilei de 20 decembrie 1989). Toate acestea sînt invenţii, menite să acopere un adevăr mult mai banal: revoluţia i-a prins pe toţi, de la cei mai înalţi comandanţi din Securitate şi pînă la ultimul şef de post, de la membrii Comitetului Politic Executiv al CC-ului şi pînă la ultimul activist de partid, cu ”pantalonii în vine”, cum se spune în popor. Popor care, într-o izbucnire spontană, pornită de la scînteia aprinsă la Timişoara şi reprimată cu brutalitate, n-a mai suportat nici robia, nici minciuna, nici foamea, nici frigul, şi-a depăşit frica şi a ieşit în stradă.

În tot acest timp, Securitatea alcătuia ce ştia ea mai bine, ”planuri de măsuri” pentru a asigura liniştea de granit a regimului. De fapt, instituţia, la fel ca toate celelalte ale regimului comunist, era ”încremenită în proiect”, lipsită de eficacitatea de altădată şi îngropată de ”şedinţe de partid” şi ”operative”, în care de fapt se preamărea, de la un cap la altul, Epoca de Aur şi mult-iubitul Conducător. Aşa se face că, în chiar prima zi în care începuseră în Malta discuţiile dintre Reagan şi Gorbaciov, care, contrar susţinerilor, n-au privit decît tangenţial ”situaţia” din România, unde Ceauşescu o luase razna de tot, la sediul Securităţii se aproba, pe 2 decembrie 1989 ”Planul de măsuri pentru acţiunea ORIENT‑89”.

Planul era aprobat de generalul Gianu Bucurescu, adjunctul ministrului de interne şi şef al Securităţii din Capitală şi stabilea ce avea să facă Securitatea în perioada imediat următoare: ”În luna decembrie 1989 vor avea loc mai multe activităţi de importanţă excepţională cu participarea secretarului general al Partidului Comunist Român, Preşedintele Republicii Socialiste România, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, după cum urmează: întîlnirea la nivel înalt a conducătorilor de partid şi de stat din ţările participante la Tratatul de la Varşovia, ce va avea loc la Moscova în ziua de luni, 4 decembrie; Plenara CC al PCR, în ziua de marţi, 12 decembrie; Plenara Consiliului Naţional al Oamenilor Muncii, în ziua de miercuri, 13 decembrie; Sesiunea Marii Adunări Naţionale, în ziua de joi, 14 decembrie; Vizita oficială de prietenie în Republica Islamică Iran, în zilele de 18‑20 decembrie”. Un program încărcat deci, pe agenda oficială a lui Nicolae Ceauşescu – drept urmare şi pe aceea a Securităţii. Şi el a fost urmat întocmai, inclusiv vizita în Iran a ”tovarăşului”, deşi la Timişoara oamenii ieşiseră în stradă de două zile şi se trăgea în ei, cu gloanţe adevărate. Pe cît de adevărat era şi faptul că nu doar Nicolae Ceauşescu subestima evenimentele, ci şi Securitatea.

În decembrie ’89 se preconiza ”stăpînirea situaţiei operative”

Planul de măsuri ”Orient ‘89” era alcătuit după ”tipic”. Se arăta că ”pentru îndeplinirea ireproşabilă a misiunilor ce revin unităţilor Ministerului de Interne în asigurarea desfăşurării în condiţii de deplină securitate şi ordine a acestor acţiuni”, se vor întreprinde mai întîi ”măsuri informativ‑operative generale”, prin ”unităţile centrale şi teritoriale de Securitate şi de Miliţie, inspectoratele judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi celelalte unităţi competente”, care ”vor organiza şi executa în mod exemplar activităţile informative pe toate liniile şi profilele de muncă, în vederea cunoaşterii şi prevenirii oricăror situaţii şi premise de natură a produce evenimente negative”. Dar n-au făcut-o, nereuşind să prevadă derularea evenimentelor, mai întîi la Timişoara şi apoi în toate marile oraşe ale ţării.

Planul prevedea că ”se va acorda prioritate aspectelor privind intenţiile de organizare sau punere în aplicare a unor acte de atentat, terorist‑diversioniste, cu caracter denigrator, de tulburare a ordinii şi liniştii publice sau altor fapte care prezintă pericol social deosebit, luîndu‑se măsuri operative ferme pentru contracararea lor”. Nu s-a întîmplat nimic din toate acestea. Se preconiza că în luna decembrie ”se va acţiona pentru stăpînirea situaţiei operative în obiectivele, locurile şi mediile date în răspundere, în scopul prevenirii oricăror fapte sau evenimente de natură să afecteze climatul de legalitate şi ordine, activitatea economică sau desfăşurarea normală a tuturor activităţilor”. ”Situaţia” a scăpat însă cu totul de sub control.

Sarcinile speciale ale unităţilor Departamentului Securităţii Statului prevedeau ca ”pe profilul muncii de informaţii interne” să se intensifice ”măsurile pentru cunoaşterea şi stăpînirea temeinică a evoluţiei situaţiei operative a stărilor de spirit din rîndul populaţiei, asigurînd în scop preventiv controlul complet şi eficient asupra elementelor pretabile la acţiuni ostile sau anarhice. Atenţie deosebită se va acorda persoanelor cuprinse în baza de lucru, cu prioritate celor cu poziţie ostilă activă”.

Este ceva adevărat aici. În decembrie 1989, eu mă aflam încă în ancheta (în stare de libertate) Direcţiei a VI-a de cercetări penale a Securităţii, deci în ”baza de lucru”. În 19 decembrie 1989, o echipă de la Securitatea din Braşov a pătruns în locuinţa părinţilor, plecaţi din localitate (şi a mea). Norocul a făcut ca eu să nu mă aflu în acea dimineaţă acasă şi, cînd m-am întors, am fost prevenit de o vecină, doamna Aştefănoaie, de cele întîmplate şi adăpostit în apartamentul ei, pînă ce securiştii au plecat. Am intrat în casă, mi-am luat nişte haine şi nişte bani şi am plecat de acasă, scăpînd astfel de o posibilă arestare. Am aflat ulterior şi de la alţii, aflaţi în situaţii similare, că au primit ”vizita” unor echipaje ale Securităţii şi că s-a intensificat controlul şi filajul asupra lor. Dar nu aceştia erau ”ţintele”. Oameni simpli deja umpleau străzile Timişoarei, protestînd, se trăgea în ei şi asta a umplut de revoltă alţi oameni simpli, din toată ţara care, la rîndul lor, şi-au învins treptat frica şi au ieşit apoi în stradă – astfel încît în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, nu mai era nimic de făcut, niciun ”obiectiv” din ”baza de lucru” de urmărit: ”bază de lucru” a Securităţii devenise tot poporul român, revoltat.

Obsesia ”agenturilor străine”

În planul de măsuri ”Orient ‘89” a Securităţii se preconiza (ca rezultat al obsesiilor ei împămîntenite, că o acţiune ”subversivă” n-are cum să pornească decît de la ”agenturi” străine) intensifcarea  ”măsurilor specifice de cunoaştere a activităţii tuturor cetăţenilor străini aflaţi la studii, îndeosebi celor proveniţi din zonele ce prezintă interes pentru misiune, acţionîndu‑se cu fermitate pentru neutralizarea oricăror acţiuni de natură să pună în pericol securitatea statului. Direcţia I în cooperare cu Direcţia a II‑a, Direcţia a IV‑a, Direcţia pentru Paşapoarte şi Inspectoratul General al Miliţiei vor asigura măsurile de întărire a controlului riguros al frontierei de stat”.

La fel, se prevedea ca întreg ”controlul informativ” să fei unul ”riguros asupra tuturor problemelor de care depinde prevenirea producerii de evenimente care ar putea afecta securitatea statului, în domeniul economic. Se va acorda prioritate marilor platforme industriale din sectoarele chimiei, energiei, mineritului, metalurgiei, industriei de apărare, construcţiilor de maşini, precum şi întreprinderilor cu producţie de export. Vor fi avute în atenţie elementele cunoscute cu manifestări ostile ori pretabile la alte acţiuni duşmănoase, luîndu‑se măsuri pentru supravegherea lor îndeaproape în vederea prevenirii şi contracarării acestora”, cît şi ”cunoaşterea activităţii specialiştilor străini aflaţi în obiec­tivele economice, luîndu‑se măsurile ce se impun pentru contracararea oricăror acţiuni ostile”.

Conform ”Planului de măsuri Orient ‘89”, nu numai Securitatea era angrenată în ”asigurarea unei depline stări de legalitate”, ci efectua aceste măsuri ”împreună cu organele de Miliţie şi de pompieri”, prin care ”se va realiza o prezenţă activă în toate obiectivele economice”, alături de care o ”atenţie deosebită se va acorda cunoaşterii stării de spirit şi prevenirea producerii unor acte de dezordine. De asemenea, împreună cu Direcţia de Paşapoarte va asigura efectuarea unui control vamal corespunzător în toate punctele de intrare şi ieşire din ţară, pentru a preveni introducerea de materiale cu conţinut antisocialist şi antiromânesc, de armament, muniţii sau substanţe toxice”.

 Pe ”profilul muncii de contraspionaj se va urmări stabilirea preocupărilor, intenţiilor, aprecierilor şi comentariilor ce rezultă din rîndul străinilor în legătură cu activităţile care se vor desfăşura în această perioadă. În mod deosebit, se va acţiona pentru prevenirea oricăror acte duşmănoase din partea unor cetăţeni străini, a cadrelor şi agenţilor de spionaj pretabili la acţiuni provocatoare, de incitare sau acte ostile. În acest scop, în conlucrare cu unităţile centrale şi teritoriale de Securitate se vor organiza măsuri specifice de control asupra ziariştilor, studenţilor, doctoranzilor şi turiştilor străini. Direcţia a III‑a împreună cu Direcţia pentru Paşapoarte şi Centrul de Informatică şi Documentare, va localiza străinii aflaţi în ţară şi va asigura controlul celor suspectaţi, acordînd atenţie celor din ţările arabe”. Nici vorbă de ”agenturile” de care avea să se vorbeasă atît de mult, ulterior Revoluţiei din decembrie 1989.

Măsuri speciale cu ocazia Plenarei Partidului şi a Marii Adunări Naţionale

Ca întodeauna, se prevedeau măsuri pentru controlul exercitat de Securitate în armată. Ceauşescu nu mai avea încredere de ceva vreme în armata României, în care vedea un potenţial pericol pentru răstrnarea sa de la putere, după modelul din ţările Africii, pe care îl cunoştea prea bine. Tocmai de aceea, asupra armatei de opera un control riguros prin ofiţeri de securitate, care lucrau în uniforme militare în ”aparatul de contrainformaţii militare”, constituit de ani buni în Direcţia a IV-a a Securităţii.

În ”Planul de măsuri Orient ‘89” se preconiza că acest aparat al ”ceiştilor” din armată ”va întări munca de informaţii în toate unităţile militare, în obiectivele şi mediile de competenţă, asigurînd cunoaşterea şi prevenirea imediată a oricăror împrejurări de natură a afecta capacitatea combativă şi de intervenţie, ordinea şi disciplina militară. Atenţie deosebită se va acorda asigurării contrainformative a efectivelor de la frontiera de stat, a grănicerilor, cadrelor de la PCTF‑uri, punctele de mic trafic şi de trecere simplă. Se vor întreprinde aceleaşi măsuri şi în rîndul efectivelor militare care execută misiuni prevăzute în prezentul plan, la obiective şi pe trasee, în mod deosebit cele care asigură mijloacele de transport prezidenţiale. Prin verificări şi controale se va urmări aplicarea măsurilor prevăzute în norme privind asigurarea armamentului, muniţiei, explozivilor şi a altor substanţe periculoase, asigurînd prevenirea oricăror evenimente pe această linie”.

Măsuri speciale, ca întodeauna la ”evenimente” care presupuneau deplasarea ”tovarăşului” avea să ia Direcţia a V-a de securitate şi gardă, care ”va elabora planuri proprii de măsuri pentru fiecare acţiune pe care le va supune aprobării Departamentului Securităţii Statului. Împreună cu USLA şi IMB (Securitatea Capitalei – n.n.) va asigura măsurile de securitate şi ordine pentru lucrările Plenarei CC al PCR şi ale Marii Adunări Naţionale. La obiectivele şi în locurile unde vor avea loc activităţi cu participarea conducerii superioare, va coordona activitatea verificărilor tehnice şi controlul de securitate, folosind forţe şi mijloace proprii şi cele puse la dispoziţie de comandantul acţiunii.

Tot asemenea măsuri, luate îndeobşte în cazul unor evenimente majore avea să ia şi Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă, care ”va intensifica munca informativă, astfel încît să se asigure controlul întregii baze de lucru şi al tuturor problemelor, mediilor şi obiectivelor din competenţă, acordînd atenţie străinilor semnalaţi cu intenţii de a săvîrşi acţiuni terorist‑diversioniste, precum şi a cetăţenilor autohtoni suspecţi pe profil”, cît şi ”va asigura funcţionarea ireproşabilă a sistemului de identificare şi control a elementelor suspecte de acţiuni ostile sau teroriste care în perioada acţiunii încearcă să intre în ţară. Prin măsuri specifice adecvate, va întări măsurile de apărare antiteroristă a obiectivelor date în răspundere, a celor cuprinse în acţiune, precum şi executarea cu fermitate a controlului antiterorist şi antideturnare pe aeroporturile interne şi internaţionale”. Nu s-a deturnat însă niciun avion în acele zile; în schimb, a fost răsturnată chiar puterea comunistă, fără ca nicio măsură ”antiteroristă” să poată preveni mersul istoriei.

Miliţia trebuia să supravegheze cozile, să nu se petreacă ”manifestări necorespunzătoare”

Unităţile operative ale Securităţii aveau să fie sprijinite în acţiunile lor de prevenire a unor acţiuni împotriva regimului de către Unitatea Specială „F”, de filaj, care ”va pune în lucru, în mod operativ, persoanele care vor fi date în urmărire pe linia acţiunii de către unităţile informative”, iar ”unităţile Speciale T, S, precum şi R” (care se ocupau de interceptarea convorbirilor, de ”asistenţa” microfoanelor plantate de Securitate, de filajul scrisorilor şi comunicaţiile radio – n.n.). Aceste unităţi îşi vor spori ”controlul canalelor interne şi externe ale persoanelor aflate în atenţie, prevenirea punerii în circuitul poştal a unor trimiteri cu conţinut periculos; se va avea în atenţie activitatea de prevenire a difuzării de înscrisuri cu conţinut necorespunzător pe canalul dat în competenţă”, pentru a creşte ”volumul de informaţii obţinute prin mijloacele specifice, asigurînd punerea lor operativă în exploatare,

Dar l-au ”sporit” degeaba: n-au reuşit nici să ascundă ceea ce se petrecea la Timişoara, nici să împiedice întreaga populaţie a României să asculte la ”Europa Liberă”, în programele prelungite în mod excepţional mult după miezul nopţii, cum în acest oraş forţele armatei şi Securităţii trăgeau în oameni. Acele rafale trase de pildă pe Calea Girocului, ascultate de milioane de români, au semănat furia şi revolta în sufletele lor, iar acestea n-au mai putut fi împiedicate să răbufenască,

În tot acest timp, România Socialistă trebuia să ”dea bine” în continuare, pe scena lumii, deşi nu mai putea păcăli pe nimeni. Serviciul ”D”, de ”dezinformare” al Securităţii avea drept rol în Acţiunea ”Orient ‘89” ca ”în conlucrare cu celelalte unităţi” să întreprindă ”măsuri pentru popularizarea în exterior a situaţiei din R.S. România, precum şi unele activităţi de dezinformare şi combatere a comentariilor nefavorabile”.

În ”Acţiunea Orient ‘89” se mai prevedeau sarcini precise ”pentru unităţile de Miliţie”, care în asemenea evenimente precum cele prevăzute să se petreacă cu participarea ”tovarăşului” în luna decembrie 1989 aveau să se subordoneze Securităţii şi să ia ”măsuri specifice”, pentru a asigura ordinea, avînd drept sarcină inclusiv supravegherea modului în care se face ”aprovizionarea, transportul şi desfacerea produselor alimentare, în scopul prevenirii stărilor de spirit necorespunzătoare”. Cozile nu trebuiau să provace dezordine şi nici să aungă sub ochii ”tovarăşului Ceaşescu”.

În plus faţă de toate, la Bucureşti, unde se desfăşurau toate evenimentele lunii decembrie, se proeconiza ca Inspectoratul Municipiului Bucureşti, ”concomitent cu îndeplinirea sarcinilor şi misiunilor ce‑i revin din prezentul plan, va mai asigura întărirea dispozitivelor de pază şi ordine urmărindu‑se prioritar prevenirea difuzării de înscrisuri cu conţinut necorespunzător; realizarea unui control eficient la punctele rutiere şi feroviare de intrare în Capitală, pentru depistarea elementelor protestatare, celor date în consemn şi bolnavilor psihic care intenţionează să rezolve probleme personale pe căi neoficiale”: Securitatea îi considera pe toţi cei ce încercau să reclame la ”conducerea superioară de partid” şi să-i înmîneze ”tovarăşului” scrisori, în mod aprioric, ”bolnavi psihic”.

Era şi o doză de adevăr aici: ceea ce s-a petrecut în decembrie 1989 şi a dus la răsturnarea rapidă a regimului a fost rezultatul unei adevărate nebunii colective, care a cuprins România, într-o frenezie a libertăţii cum ţara nu mai cunoscuse niciodată în istoria sa. Şi pe care Securiatea, oricît se bat cu pumnii în piept fostele ei cadre, nici n-au prevăzut-o, nici n-au avut cum să o împiedice, apărîndu-şi Conducătorul. Acţiunea ”Orient ‘89” a eşuat răsunător, sub presiunea românilor, care au umplut străzile şi şi-au dobîndit, în pofida Securităţii, libertatea.