COMENTARIU Marius Oprea: UE şi plăcerea nesănătoasă de a fura plăcerea altuia

 Întocmai cum în fosta URSS, unde ”marea revoluţie socialistă din octombrie” se sărbătorea la 7 noiembrie. E o observaţie pe care Vladimir Bukovski, care nu putea să mă înţeleagă cu ani în urmă de ce mă bucuram pentru faptul că România intră în Uniunea Europeană, ar fi apreciat-o. Pe atunci, în iunie 2004, cînd am fost oaspetele lui la Cambridge, bunul şi regretatul meu prieten tocmai lucra la un eseu, publicat peste un an şi apărut ulterior şi în traducere, la Editura ”Vremea”: ”Uniunea Europeană – fosta URSS?”.

Fără îndoială Vladimir exagera, el fiind unul dintre marii susţinători ai Brexit-ului. Ceea ce îmi spunea atunci, cînd aveam puncte diametral opuse asupra subiectului, a reluat atît în eseu, cît şi în mai multe alte contexte, în întîlnirile noastre. Nu eram deloc de acord cu el şi intram în controverse lungi. ”Mi se pare de neînţeles că, după ce tocmai a fost îngropat un monstru, Uniunea Sovietică, alt monstru foarte similar, Uniunea Europeană, este construit! UE este vechiul model sovietic, prezentat în ambalaj vestic. Nu trebuie să accepţi ce au planificat pentru tine! Eu am trăit în viitorul tău şi nu a funcţionat!”, susţinea el. Iar eu nu îl credeam.

În particular, una din marile supărări ale lui Vladimir Bukovski pornea de la o chestiune pur personală. Fiind un fumător învederat, a fost total nemulţumit de discriminarea celor căzuţi în acest viciu de către politicile UE. Îl enervau în general toate restricţiile, şi în particular cele impuse fumătorilor, preţurile din ce în ce mai exagerate ale ţigărilor în Uniune. Cînd pleca din România încă ”neaderată”, îşi îndesa bagajul de cală cu ţigări, de-ai fi zis că e contrabandist. Ei bine, acum îl înţeleg. Fie şi din acest motiv particular, asupra căruia mă voi opri.

Sînt unul din cei peste 500.000 de români, după cum arată statisticile din domeniu, care vor fi loviţi de decizia cuprinsă în Directiva 2014/40/UE, privind produsele din tutun. După alte restriciţii deja aplicate, din 20 mai, deci peste două săptămîni, aceasta interzice comercializarea ţigărilor mentolate şi a celor cu ”click”, care conţin alte diverse arome.

Directiva a fost contestată la Curtea Europeană de Justiţie în 2016. Pe lîngă firmele producătoare de ţigări al căror interes este lesne de înţeles, un singur stat membru al UE s-a împotrivit punerii în practică a acestei prevederi a ”Directivei antitabac”. Polonia a justificat că în această ţară ţigările mentolate sînt o tradiţie şi că, în fond, interdicţia lezează libertăţi ale omului, precum dreptul la proprietate, libertatea de exprimare, libertatea de a întreprinde şi, ca procedură de impunere a restricţiei, principiile proporţionalităţii şi securităţii juridice.

Dar Curtea de Justiţie a UE, compusă din douăzeci şi şapte de judecători inamovibili şi opt avocaţi generali numiţi de comun acord de guvernele statelor membre pentru un mandat de şase ani, care poate fi reînnoit (Bukovski atrăgea atenţia asupra atotputerniciei celor 2.000 de funcţionari europeni, cam tot atîţia cît erau vîrfurile fostei elite sovietice, care se bucură, afirma el, de putere şi ”privilegii” pe care le considera similare) a confirmat însă pe 30 ianuarie, fără vreun drept de apel posibil, interzicerea ţigărilor aromate în Uniune, începînd cu 20 mai. Presa de la noi a fost în legătură cu acest subiect fie indiferentă, fie în ”trend”-ul deciziei, titrînd între altele: ”mai bine paranoic şi sănătos, decît şmecher şi bolnav”. Ei bine, eu nu sînt ”şmecher”, nu vreau să ajung nici paranoic, şi mai cred că am destul discernămînt să nu mă îmbolnăvesc singur.

Directiva UE din 2014 motivează interzicerea ţigărilor mentolate prin aceea că ele atrag tinerii către fumat – un motiv care, chiar dacă se susţine, ignoră restul consumatorilor. Aşa că, fără să pot ripsota în vreun fel, din 20 mai trebuie să renuţ la una din micile mele plăceri: ţigările cu click. Nu sînt un mare fumător, dar îmi place dimineaţa, la cafea, să fumez ceva uşor şi aromat. Am rămas fixat de cinci ani de zile, de cînd fumatul mi-a devenit un ”tabiet”, cum se întîmplă cu robii acestui viciu, pe o anume marcă.

De la care trebuie să-mi iau adio. Mi-am făcut şi stocuri, de pe acum. Aşa cum alţii şi-au luat făina şi drojdia ”de pandemie”, eu mi-am luat ţigările pentru mica post-apocalipsă personală, de după 20 mai. Dar nu mă pot ţine decît vreo trei luni. După aceea sînt forţat, dacă mai vreau să fumez tutun aromat, să trec pe ţigările electronice. Ele, deşi mult mai atrăgătoare pentru tineri (unii susţin şi că sînt mult mai nocive decît clasicile ţigări, oricum sînt evident mai scumpe) nu au fost – în mod straniu – interzise prin sus-numita Directivă. Lobby ori neglijenţă a Uniunii Europene, contează mai puţin.

Sper ca acest gen de legiferări care din grijă faţă de cetăţean normează şi ce bagă în gură, dar şi ce scoate pe gură acesta (prin impunerea ”corectitudinii politice” ca regulă), să nu ajungă, într-o spirală ascendentă, la nivelul unui dictat împotriva specificului naţional, al tradiţiilor creştine şi al naturii umane individuale, în general. Ele reprezintă, în fond, chiar o negare a grijii proclamate de aceiaşi legiuitori europeni faţă de acceptarea ”diversităţii”.

Numai că ei se referă prin ”diversitate” doar la caracterul etnic şi nu bagă deloc în seamă diversitatea naturii umane şi nici specificul naţional. La noi, acest ultim aspect a fost vizibil prin eşuarea de a impune ”asomarea porcului” de Crăciun. La fel, ar fi imposibilă o Directivă similară celei antitabac, de interzicere a colesterolului în stare pură (care e slănina). Asemenea măsuri arată că ignorarea evidenţei specificului tradiţional al unei ţări face ca anumite directive să nu se poată, pur şi simplu, aplica. În cazul ţigărilor a fost mai simplu, ele se produc pe scară industrială şi interdicţia poate opera. Că va duce la o creştere a contrabandei cu subiectul interzis, ţigări mentolate produse în afara spaţiului comunitar şi vîndute pe piaţa neagră în Uniunea Europeană, a contat mai puţin.

Dincolo de asta, să unifici trăsăturile specifice într-o categorie croită după un standard unic al ”Cetăţeanului European” (deşi natura umană nu e deloc aşa), reprezintă un prim pas către un abuz la libertatea individuală. Un ”bine” impus omului încetează, din primul moment, să mai fie pentru acesta ”bine”. Cum este şi intervenţia brutală a unui supra-guvern în obiceiurile, alegerile şi viaţa mea privată. Sînt o persoană aflată la 1.765 de kilometri depărtare de Bruxelles, cu dorinţa de a-mi aprinde dimineaţa, la cafea, aceeaşi ţigară cu click mentolată, cum o fac de ani încoace. Dacă este sau nu o plăcere nesănătoasă, e oricum o alegere asumată. Dar împiedicîndu-mă, UE dovedeşte cu siguranţă o plăcere nesănătoasă de a fura plăcerea altuia. În cazul de faţă, a mea. Şi a alţi 500.000 de români, frustraţi ca şi mine.