PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Avertisment: Pînă nu e prea tîrziu, luaţi alegerile viitoare din mîna STS-ului lui Iohannis

Nu doar USR, ci mai ales STS îşi poate „băga mîna sub fusta democraţiei”

S-a reţinut, din comentariul lui Adrian Năstase doar ceea ce a fost considerat de presă ca fiind „spumos”, în imaginile difuzate în media: „imaginile cu reziştii care îşi băgau mîinile în sacii cu buletine de vot de la Sectorul 1 este halucinantă. În timp ce Iohannis ne explica periodic cum e cu statul de drept, cu valorile şi principiile, reprezentanţii USR îşi băgau mîinile pe sub fusta democraţiei”. Această expresie e cea care a atras atenţia, ca şi speranţa nutrită de fostul premier, că „felul în care au încălcat toate regulile de competiţie electorală loială va avea, sper, consecinţe juridice”. Pentru acestea mai avem însă de aşteptat – atîta vreme cît ministrul Justiţiei este de la USR-PLUS.

Dar partea esenţială a comentariului lui Năstase mi se pare alta – aceea prin care el cere ca alegerile să nu mai fie tutelate şi voturile să nu mai fie numărate prin intermediul unui serviciu secret, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, aflat sub comanda directă a preşedintelui României – un preşedinte care s-a antepronunţat îaninte de trecutele alegeri, spunînd că în urma lor îşi va impune „guvernul meu”. Şi iată, minune, îl are!

„Este evident – mai spune Năstase – că în prezent s-a depăşit epoca robotului telefonic cu mesaje negative şi s-a ajuns la modalităţi eficiente de utilizare a inteligenţei artificiale, după cum s-a văzut la alegerile din SUA sau în desfăşurarea referendumului pentru Brexit. Este clar că, în acest moment, se pregătesc mecanisme mult mai sofisticate pentru desfăşurarea alegerilor din România din 2024 – locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale. Cu ajutorul unor consultanţi străini sau a unor facţiuni din serviciile de informaţii româneşti”. Iar Năstase ştie ce spune, pentru că a încercat să facă la fel, dar nu i-a ieşit.

La alegerile trecute, „softul” de la STS a funcţionat de minune. Pentru că, de fapt, nu l-a putut verifica nimeni. Pe 27 septembrie 2000, reprezentanţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale anunţau că au implementat o nouă tehnologie, numită „blockchain”, care garantează integritatea şi transprenţa alegerilor. Datele electorale nu vor putea fi modificate sau alterate, nici măcar de administratorii sistemului, adică de ei, de STS – dar tot ei au admis, implicit, că sistemul avusese erori, cu toate că Autoritatea Electorală Centrală susţinea că asemenea erori nu au existat. Au funcţionat două sisteme informatice: unul pentru monitorizarea prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (multiplu), prescurtat SIMPV, şi un altul, de centralizare a proceselor verbale (SICPV), iar datele acestora pot fi verificate „în timp real”, susţineau reprezentanţii STS, pe site-ul web al AEP. Mai bine spus, pot fi „citite”, pentru că o verificare impune un termen de comparaţie, care nu a existat.

STS – „gardianul” alegerilor

La Constanţa, de pildă, la alegerile locale din 27 septembrie 2000, s-a petrecut un adevărat circ, cu acest nou soft. Lăsînd la o parte că el nu a fost verificat anterior de nicio structură independentă, s-au cauţionat erori flagrante. De pildă, la o secţie de votare din oraş, 21+6 voturi au dat egalul de 45, din procesul verbal încheiat de reprezentanţii secţiei, iar preşedintele a primit „cheia”, pentru închiderea în regulă a procesului electoral. La o altă secţie, o formaţiune politică a avut 53 de voturi, iar reprezentantul ei, candidat la primar, un singur vot.

Cît despre SIMPV, care monitorizează prezenţa şi legalitatea votului exprimat, un alegător constănţean sesiza presa, arătînd că s-a prezentat la secţia de votare la ora 12, iar acolo i s-a spus că în „sistem” apare că el ar fi votat deja! I s-a transmis ulterior de la secţia de votare că ar fi fost o „eroare”, dar nu s-a precizat a cui şi de ce natură a fost aceasta. De altfel, s-a admis, cu o jumătate de gură, că identificarea „votului multiplu” e o chestiune de probabilitate şi, mai mult, că „în secţia de votare, softul permite efectuarea de modificări, înainte de transmiterea proceselor verbale la Autoritatea Electorală Centrală”, pe baza deciziilor emise de Biroul Electoral Central. Softul permite deci, teoretic, fraudarea alegerilor. Şi dacă aceste ciudăţenii s-au petrecut la Constanţa, cîte se vor fi petrecut, în restul ţării.

Semn că n-a fost ceva curat la mijloc este şi că, după alegeri, care au fost „corecte”, „transparente”, pentru că a cîştigat cine trebuia şi s-a putut alcătui o majoritate parlamentară care a impus „guvernul meu”. După încheierea alegerilor parlamentare din noiembrie 2000, STS a confirmat de altfel că softul comandat de AEP a fost modificat, tot la cererea Autorităţii Electorale, după încheierea votului. De ce, nu s-a mai spus. Ori ceva nu funcţionase, ori funcţionase prea bine, în interesul celor care ar fi vrut să ascundă acest fapt.

Şi e greu de verificat. La întrebarea legitimă, unde se păstrează bazele de date cu privire la vot, AEP a spus doar, comic, că acestea sînt „în România”. Dacă Autoritatea a refuzat să spună, legea 208/2015 prevede că aceste date sînt certificate după vot de o comisie la care, pe lîngă reprezentanţi ai Autorităţii, mai fac parte şi cei ai Institutului Naţional de Statistică şi, din nou, STS. Iar datele sînt stocate şi se păstrează în echipamentele Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Care e un serviciu secret din România, aflat sub comanda preşedintelui ţării. Astfel încît nimeni nu poate verifica, de fapt, corectitudinea desfăşurării procesului electoral, pe fond şi pe ansamblu.

Nici măcar datele privind costurile acestui „soft” al alegerilor nu ne sînt cunoscute. Jurnaliştii de la publicaţia constănţeană „Tomis” au fost plimbaţi de la AEP la STS, fără să se primească vreun răspuns, în afara faptului că softul a fost conceput de către specialiştii serviciului. Singurul lucru pe care îl mai fac oamenii este numărarea voturilor depuse în urne, care nu o fac angajaţi ai STS, ci personalul din secţiile de votare. E singura certitutine – dar ea e umbrită de posibilitatea ca aceste numărători să figureze altfel, în centralizarea procesului electoral, făcută, „în serviciu comandat” de către militarii din STS.

Pentru a avea o idee asupra amplorii operaţiunii, precizez că la alegerile prezidenţiale trecute, deşi ele au fost fără emoţii pentru preşedintele în funcţie, au fost mobilizate 1.600 de cadre ale serviciului, care au asigurat comunicaţiile cu toate secţiile de votare din ţară, prin tablete şi telefoane „de serviciu”, furnizate preşedinţilor tuturor acestora. Astfel, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a devenit, la propriu şi la figurat, gardianul alegerilor din România.

Recompensă prezidenţială, înainte de alegeri, pentru „lucrul bine făcut”

Teoretic, nu există nicio temere că ar fi nereguli, în procesul de votare. Ar fi dramatic – din democraţia cîştigată în 1989, ne-a mai rămas numai libertatea cuvîntului şi votul. Acesta din urmă e chiar garant al unui sistem care s-a gripat, de două decenii încoace – de cînd separarea puterilor în stat a devenit una teoretică, de cînd preşedintele Băsescu s-a declarant „jucător”, iar Iohannis i-a călcat pe urme, impunînd „guvernul meu” – chiar peste voia majorităţii alegătorilor, căci teoretic alegerile au fost cîştigate, din păcate, tot de PSD.  

Şi faptul că preşedintele, fie el „jucător” sau care se antepronunţă, spunînd că va impune, oricum ar fi, un guvern „al său” este şi cel care comandă serviciul secret care organizează tehnic alegerile e un motiv serios de suspiciune – nu doar pentru Adrian Năstase, care spune în încheierea postării lui de ieri că „viitorul se construieşte acum”. Greşit! Viitorul ne-a fost clădit deja, înaintea alegerilor din 2020. După „guvernul meu”, va urma „preşedintele meu”, la impunerea căruia Serviciul de Telecomunicaţii Speciale ar putea pune umărul, la greu.

În 2020, în pragul alegerilor parlamentare, preşedintele Klaus Iohannis a făcut avansări în serie, la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. A fost avansat, cu încă o stea, comandantul STS, generalul Sorin Ionel Bălan, iar alţi şapte colonei din subordinea sa au fost avansaţi la gradul de general, tot prin decret prezidenţial. O recompensă prezidenţială, înainte de alegeri, pentru „lucrul bine făcut”!

De ce aceste avansări s-au făcut înaintea, şi nu după încheiea scrutinului electoral, ca recompensă, e înterbarea care naşte o suspiciune de natură să mă împiedice să mai pot aplica prezumpţia de nevinovăţie, în cazul posibilităţii ca Serviciul de Telecomunicaţii Speciale să fi răspuns în poziţie de drepţi, la orice ar fi cerut preşedintele României, mai ales cînd Iohannis declarase, sus şi tare, chiar în timp ce făcea aceste avansări, că vrea „guvernul său”. Pentru ca mai apoi să-l şi obţină, aşa cum, prin dirijarea lui Cîţu, e pe cale să userizeze PNL-ul, transformîndu-i pe liberali, necondiţionat, în „partidul său”.

Cît din acest joc al lui Klaus Iohannis mai e democraţie? Trebuie să admitem, ca şi înainte de 1989, că şeful statului ştie mai bine decît noi ce anume vrem şi ce e bun pentru noi. În rest, nu ne rămîne mai nimic, în afară, deocamdată, doar de libertatea cuvîntului – singura certitudine, atîta vreme cît votul ni-l gestionează un serviciu secret, la cheremul preşedintelui României.