PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Biserica Războiului lui Kirill şi a lui Putin, din ce în ce mai izolată în grădina păcii lui Dumnezeu, din Sfintele Paşti

O predică despre gay, ca justificare a legitimităţii vărsării de sînge

Într-o predică rostită chiar în Duminica Iertării, pe 6 martie, după Liturghia pe care a săvîrşit-o la Catedrala Mîntuitorului Iisus Hristos din Moscova, Patriarhul Kirill a ţinut să justifice din punct de vedere ”bisericesc” invazia din Ucraina. Am citit cu atenţie întreaga lui predică, nu numai anumite pasaje care au reţinut şi atenţia presei. Începe lin, şcolăreşte, vorbind despre firescul învierii naturii, în aceste zile ale primăverii, ca sens al Învierii Domnului, pe care o anunţă. ”Ce este primăvara? Primăvara este renaşterea vieţii, este reînnoire, este forţă nouă”, zice el ca într-o compunere. După care trece direct la subiectul războiului, pe care fireşte că nu-l numeşte ca atare: ”Ştim însă că această primăvară a fost umbrită de evenimente grave legate de deteriorarea situaţiei politice din Donbass, practic de izbucnirea ostilităţilor. Aş vrea să spun ceva despre acest subiect. De opt ani, au existat încercări de a distruge ceea ce există în Donbass. Iar în Donbass există respingere, o respingere fundamentală a aşa-ziselor valori, care sînt oferite astăzi de cei care pretind puterea mondială”.

Şi, mai departe, patriarhul Moscovei se referă, nici mai mult, nici mai puţin, decît la… paradele gay!  Ele sînt, în opinia lui, ”hîrtia de turnesol”, semnul trădării credinţei şi al credincioşilor, de mai-marii politici, care se pleacă în faţa occidentului. ”Există un astfel de test, pentru loialitatea unui guvern, un fel de trecere la acea lume fericită, lumea consumului în exces, lumea libertăţii vizibile (sublinierile, în sensul ghilimelelor, aparţin Biroului de Presă al Patriarhiei ruse – n.n.). Ştiţi ce este acest test? Testul este foarte simplu şi în acelaşi timp groaznic - aceasta este o paradă gay. Cererile multora de a organiza o paradă gay sînt un test de loialitate faţă de această lume foarte puternică; şi ştim că dacă oamenii sau ţările resping aceste cereri, atunci nu intră în acea lume, devin străini de ea”. La Kiev, asemenea parade au avut loc, în Donbass iată, nu, rusofonii au rezistat ”presiunilor”, aşa că, iată motivul conflictului: apărarea credinţei, de paradele homosexualilor!

Nici mai mult, nici mai puţin, din acest motiv socoteşte Kirill că intervenţia militară este una întru apărarea credinţei, a valorilor civilizaţiei ortodoxe şi are o ”semnificaţie metafizică”: „Ceea ce se întîmplă astăzi în sfera relaţiilor internaţionale nu are doar semnificaţie politică. Vorbim despre ceva diferit şi mult mai important decît politică. Vorbim despre mîntuirea omului”. Mîntuire pe care, fără să o spună, dar reiese din întregul sens al predicii, o apără Vladimir Putin, prin intervenţia armată ordonată în Ucraina. Sensul invaziei ruse în Ucraina a căpătat, prin predica patriarhului Kirill, o dimensiune spirituală. Vărsarea sîngelui civililor de aceeaşi credinţă creştin-răsăriteană e astfel deplin justificată: face parte dintr-un război sfînt. O mai mare blasfemie, rostită chiar la începutul postului de către întîi-stătătorul celei mai mari biserici ordodoxe din lume, nici că s-a putut auzi. Şi Slavă Domnului, n-a rămas doar auzită. ”Subţirimea” argumentelor lui Kirill nu poate, nicicum, să-i camufleze obedienţa, slugărnicia joasă, care-l înscrie pe linia unora dintre predecesorii săi, care n-au ezitat ca, în perioade de cumpănă a istoriei, să se arate nu doar supuşi ai lui Stalin – principalul prigonitor al Bisericii ruse – dar şi propagandişti ai săi.

  Despre patriarhul Kirill s-a spus că a urmat, de fapt, în paralel Teologia şi şcoala de ofiţeri ai KGB, numele său conspirativ fiind Mihailov. Un lucru e cert: la fel ca şi Patruşev, şi Putin e născut în Leningrad (Sankt Petersburg). Un alt fapt cert e că el a pus biserica ortodoxă rusă la butoniera puterii personale a ”ţarului” de la Kremlin, care a răsplătit-o cum se cuvine, devenind ”ctitor” al zeci de mii de lăcaşe de cult, atît în interiorul Federaţiei Ruse, cît şi în afara graniţelor acesteia. Biserica ortodoxă rusă a ajuns astfel un instrument al expansiunii lui Putin.

Creştinii au văzut ce era de văzut: drama refugiaţilor

Ceea ce s-a petrecut în Ucraina, după invadarea Crimeei, a rupt însă unitatea bisericii ruse: la iniţiativa fostului preşedinte ucrainean, Petro Poroşenko, din 2016 au început demersurile pentru declararea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, obţinută de la Patriarhul Ecumenic al Constantinopolelui, în februarie 2019. Astfel, s-au rupt de la Patriarhia Moscovei nu mai puţin de 20 de milioane de ucraineni. Au rămas în eparhii fidele Patriarhului Kirill circa 9 milioane de credincioşi, grupaţi într- o Mitropolie Ucraineană, în sudul rusofon al ţării – dar şi de acolo, rînd pe rînd, se desprind, în condiţiile războiului, parohii întregi – pentru că nici măcar ruşii ucraineni nu văd cu ochi buni dezlănţuirea războiului de către Putin, secondat îndeaproape de Patriarhul Kirill.

A doua zi după scandaloasa predică a Întîistătătorului bisericii ortodoxe ruse, Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a condamnat ferm invazia rusă din Ucraina, socotită un război împotriva unui stat suveran şi independent. La mesajul său de pace adresat luni, la începutul săptămînii, primul gînd al Preafericitului Patriarh s-a îndreptat către refugiaţii războiului: ”În contextul actual, marcat de violenţă şi multă suferinţă în Ucraina, este necesară în continuare ajutorarea refugiaţilor ucraineni care tranzitează România sau rămîn aici pentru o vreme. Totodată, sîntem chemaţi să înmulţim rugăciunea către Dumnezeu ca să înceteze războiul şi să fie pace, pentru ca refugiaţii să poată reveni în patria lor. Mai ales acum, în timpul Postului Sfintelor Paşti, cînd rugăciunea stăruitoare susţine pocăinţa sinceră pentru păcate şi face postul roditor de smerenie, pace şi bunătate, este necesar să cultivăm pacea inimii noastre şi să ne rugăm pentru pacea între popoare”.

Patriarhul Daniel a subliniat, cu trimitere directă la predica scandaloasă a lui Kirill, că “violenţa militară din război nu trebuie imitată prin violenţă verbală, prin atac la persoană sau denigrare”.

La puţin timp după predica lui Kirill, a reacţionat şi Papa Francisc, care a deplîns ceea ce a numit “rîuri de sînge şi de lacrimi”, care curg în Ucraina, odată cu invazia rusă şi a făcut apel la înfiinţarea unor coridoare umanitare. “Rîuri de sînge şi de lacrimi curg în Ucraina, nu este vorba doar de o operaţiune militară, ci de un război care seamănă moarte, distrugere şi suferinţă. Numărul victimelor creşte, precum şi cel al persoanelor care părăsesc ţara, în special mame cu copii. Nevoia de asistenţă umanitară în această ţară martirizată creşte de la o oră la alta într-o manieră dramatică”, a continuat papa Francisc, care a solicitat în repetate rînduri încetarea confruntărilor din Ucraina.

În toate aceste zile, de la începerea războiului şi a exodului refugiaţilor, Biserica Ortodoxă Română, dar şi celelalte culte, s-au alăturat nu numai rugăciunii, ci şi solidarităţii umane cu drama celor nevoiţi să-şi părăsească aşezările bombardate de ruşi. Patriarhul Daniel a subliniat că ”în toată Biserica Ortodoxă Română au fost organizate colecte sau acţiuni de ajutorare a refugiaţilor din Ucraina”, iar refugiaţii au fost fost ”întîmpinaţi încă de la intrarea lor în România cu multă compasiune, prietenie şi solidaritate de reprezentaţi ai eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, care le-au oferit ajutorul”. ”Să ajutăm în continuare pe refugiaţi, să ne rugăm pentru pace şi să fim făcători de pace!”, a îndemnat Preafericirea Sa. Mesajul său se încheie tot cu un îndemn, care contrazice predica belicoasă a patriarhului moscovit Kirill: ”Dacă în slujbele ortodoxe ni se oferă adesea binecuvîntarea „Pace tuturor”, este necesar ca această pace să o facem prezentă şi roditoare în Biserică, în familie, în societate şi în relaţiile dintre popoare, spre slava Preasfintei Treimi şi binele omenirii!”

Nu e vorba, însă, aşa cum s-ar putea judeca lucrurile la suprafaţa lor, de o ruptură în ortodoxie. Ci doar de faptul că un întîi-stătător al trunchiului celui mai puternic al ei, Biserica Ortodoxă Rusă, a alunecat de la misiunea sa duhovnicească, căutînd să-şi îndrepte turma spre susţinerea Cezarului. Nu înseamnă că aceasta-l şi va urma. Pentru că mulţi simt, tocmai în acest post al Paştelui, abia început, că Biserica Păcii nu poate deveni, sub nicio justificare, o Biserică a Războiului. Că, de la împotrivirea duhovnicească faţă de păcatul paradelor gay, Biserica n-are nicio justificare să se alăture paradelor militare şi mai ales salvelor de tun, trase împotriva civililor de aceeaşi credinţă. Dacă rugăciunea Patriarhului Kirill din predica lui sus-citată, anume ”fie ca Domnul milostiv să facă judecata Sa dreaptă asupra noastră, a tuturor” ar fi să se împlinească, atunci pînă la Sfintele Paşti, atît Kirill, cît şi Putin al său, ar fi istorie – o pagină sîngeroasă a ei, dar tot istorie.