PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / CPI a împărţit lumea în două: abia acum putem vorbi de un război mondial. Cum se poate face pace, cu un criminal de război?

”Decizia de la Haga a micşorat lumea lui Putin”, sînt de acord majoritatea analiştilor occidentali şi de la noi. Spune aşa şi CNN-ul. Dimpotrivă, eu cred că a mărit-o. Vizita lui Xi Jimping la Moscova e prima dovadă a acestui lucru, precum şi faptul că ţările care nu recunosc decizia CPI şi nu vor pune în executare mandatul de arestare a liderului de la Kremlin sînt, de acum, de facto aliaţi ai lui Putin. Lumea s-a împărţit în două – ceea ce n-a fost posibil în vremea lui Slobodan Miloşevici, se întîmplă acum: Federaţia Rusă a restartat, alături de noi aliaţi, Războiul Rece. A pierdut blocul ţărilor comuniste răsăritene şi baltice, dar a cîştigat de partea sa, în acest nou front, China şi India, dar şi alte ţări care nu vor pune în aplicare decizia CPI, chiar dacă nu o declară făţiş. E o jumătate din întreaga lume.

 

 

Nu înseamă că decizia Curţii Penale Internaţionale nu e corectă, morală, ori justificată. Discuţia e una despre oportunitate şi efecte. Era evident, din start, că ea nu produce efecte juridice imediate. Nimeni nu l-a luat pe Putin din birou, să-l ducă în faţa Tribunalului de la Haga. Nici măcar pe Maria Alekseyevna Lvova-Belova, comisarul pentru drepturile copilului în cadrul Biroului preşedintelui Federaţiei Ruse, responsabilă, ca şi Putin, de crima de război de deportare ilegală şi de transfer ilegal de copii, depăşind probabil ordinul zecilor de mii, din zonele ocupate ale Ucrainei în Federaţia Rusă. E doar una din aberaţiile criminale provocate de Putin, prin decizia sa motivată de ”exces de putere” şi de nostalgie, faţă de gloria de odinioară a URSS, pe care, în toată fibra sa kagebistă o vrea renăscută. 

 

Putin a avut nenumăraţi complici în ascensiunea sa, cît şi ”aliaţi de nădejdie” în occident, care i-au înlesnit visul de a deveni, asemenea lui Petru cel Mare, cel care extinde ”lumea rusă” într-un spaţiu imperial. A fost lăsat, cu bună ştiinţă, să ajungă aici şi chiar încurajat – în primul rînd de tăcerea complice a unor lideri occidentali. Nimeni n-a făcut mai nimic cînd pe 27 februarie 2015 a fost asasinat Boris Nemţov, liderul opoziţie politice ruse, cee ace a marcat reinstaurarea partidului unic (”Rusia Unită”, al lui Putin) în Federaţia Rusă, aşa cum reacţia fusese cu totul palidă cu un an înainte cînd ”omuleţii verzi” dirijaţi de la Kremlin au ocupat Crimeea, parte a Ucrainei, fără să întîmpine nicio rezistenţă şi nicio reacţie notabilă a occidentului. De aici, pînă la dezlănţuirea războiului pe faţă împotriva Ucrainei, ”pentru reîntregirea lumii ruse”, a fost un pas logic şi pe care nici Merkel, nici Berlusconi, foşti aliaţi făţişi ai lui Putin n-au făcut nimic să-l împiedice. 

 

Lista aliaţilor liderului de la Kremlin, care abia acum înţeleg că au sprijinit un om care avea, de fapt, în gena lui kaghebistă stofa de criminal e mult mai lungă, la nivelul oficialilor europeni. Cînd Traian Băsescu (şi cititorii mei îmi cunosc părerea despre Petrov) s-a apucat să o citească, de la tribuna Parlamentului European, i s-a tăiat microfonul. Ceea ce spune multe despre implicaţii şi complicităţi, în această nouă perspectivă deschisă de condamnarea (deocamdată formală) a lui Vladimir Putin pentru crime de război. Evident, despre aceşti complici ai săi occidentali nu se va deschide vreodată vorba. Aşa cum nu s-a făcut (pentru că occidental nu a dorit-o, evident) vreun proces al comunismului şi nu s-a constituit un tribunal international pentru condamnarea crimelor acestui regim şi a autorilor lor în ţările foste comuniste, care şi-au dorit (unele cu tărie, ca balticii şi polonezii), acest lucru – e vorba tot de complicităţi, de astă dată dintre liderii comunişti ai acestor ţări şi liderii lumii ”civilizate”.

 

N-a trecut mai mult de o viaţă de om de cînd ”crima de război” arăta cam la fel, şi fără să fie condamnată ”penal international”, era săvîrşită în numele libertăţii. Bunicii din Vietnam sînt încă în viaţă, supravieţuind ”pax Americana” pe care Statele Unite au încercat să o impună în ţara lor. Acum, Vietnamul a ajuns cu de la sine putere şi prin propria decizie foarte aproape de ”ţările civilizate” şi de modelul economic occidental, chiar şi de valorile democraţiei, fără să fie nevoie de bombe cu napalm. Şi că, veni vorba, cu toate acestea mă îndoiesc că Vietnamul l-ar aresta pe Putin. Pur şi simplu, decizia Curţii Penale Internaţionale de la Haga a radicalizat lumea şi a împărţit-o în două – cele 123 de ţări care, teoretic, ar pune în vigoare mandatul – pentru că sînt semnatare ale creării Curţii – şi restul. Restul sînt mai puţine, dar mai mari. Reunite, sînt cea mai puternică forţă mondială a lumii – mai ales din perspectiva resurselor, iar războaiele, se ştie de cînd lumea, sînt ”despre resurse”. 

 

 

China are 1,41 muliarde de locuitori, India se apropie de ea cu 1,38 miliarde, însemnînd peste 35 la sută din populaţia lumii. Brazilia are 216 milioane, Venezuela alte 28. Se adaugă multe ţări africane şi asiatice, precum Siria şi Iranul (cu alte peste o sută de milioane în total) şi Federaţia Rusă însăşi, ca şi Belarusul, cu aproape 160 milioane de locuitori. Practic, lui Putin i-a rămas o jumătate de lume. Lumea lui nu s-a micşorat, ci s-a împărţit în două – cea care, de acum, îl susţine practic făţiş, pentru că pactizează cu un ”criminal de război” declarat şi arestabil, de vineri încoace, şi restul. Astfel, decizia Curţii Penale Internaţionale, pentru că vorbeam de efecte, a rupt lumea în două.

 

Discuţia despre oportunitate nu e nici ea mult mai complicată. Analiştii şi liderii politici occidentali o salută. Moral, era bineînţeles oportună şi necesară. Mai toţi spun că ea va duce la îngustarea opoetunităţilor pentru Vladimir Putin. Eu cred că va avea un efect contrar şi vizita lui Xi Jimping la Moscova, la numai cîteva zile de la decizia Curţii Penale Intenaţionale de la Haga îmi dă dreptate. Putin însuşi îl numeşte pe Xi ”prieten drag”, la fel a făcut-o şi liderul chinez cu criminalul de război Putin, care de la Kremlin a anunţat chiar că va lua în considerare propunerea de pace a Chinei. "Sîntem întotdeauna deschişi pentru un proces de negociere", a declarant Putin acum, după ce China a publicat de luna trecută propriul plan în 12 puncte, pentru a pune capăt războiului - acesta include "încetarea ostilităţilor" şi reluarea discuţiilor de pace. Luate pe nepregătite, Statele Unite au avertizat că planul de pace ar putea fi o "tactică de tragere de timp". Cam la fel o consideră şi celelalte state ale NATO, aliniate poziţiei americane.

 

Nu cred că decizia de la Haga ”pune presiune asupra oricarui viitor guvern rus”, după cum a declarat Wayne Jordash, britanicul care conduce echipe de procurori si anchetatori locali şi internaţionsîntli în Ucraina, care mai spune că ”dacă (ruşii) vor să normalizeze relaţiile cu comunitatea internaţională, atunci există o modalitate uşoara de a face acest lucru: să-l predaţi pentru proces”. El confundă propria dorinţă subiectivă cu oportunitatea, care e departe de a fi aceasta, pentru Federaţia Rusă.

Ruşii nu sînt sătui de Putin, cum era Serbia de Slobodan Miloşevici. Precedentul Miloşevici nu îi dă niciun ”fior rece” lui Putin, aşa cum explică doct  experţi în drept internaţional ”efectele concrete ale mandatului de arestare a lui Vladimir Putin”. Singurul efect concret este vizita lui Xi Jimping la Moscova, şi e un effect devastator, pentru scena politică a lumii. Decizia CPI a apropiat fără precedent cele două ţări şi regimuri, cam ca în vremea de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, cînd URSS şi China erau conduse de Stalin şi Mao – se pare că acea epocă a reînviat. 

 

Cît despre asemănările între mandatul emis pe numele lui Putin şi mandatul de arestare emis în 1999 pe numele preşedintelui de atunci al Serbiei, Slobodan Milosevic, făcute de Dermot Groome, cel care a condus ancheta şi urmarirea penală a lui Miloşevici la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, ele nu se suţin. Groove povesteşte că „pe masură ce din ce în ce mai mulţi cetăţeni sîrbi şi membri ai armatei s-au săturat de controlul său de fier asupra puterii şi de faptul că a risipit vieţile tinerilor sîrbi din ţările vecine Croaţia, Bosnia şi Kosovo, sprijinul său s-a prăbuşit, iar în iunie 2001 a fost arestat de autorităţile sîrbe şi a fost trimis la Haga, în baza acelui mandat de arestare, unde a fost judecat pentru crime internaţionale”. 

 

În Rusia, lucrurile stau taman pe dos. Armata nu-l va trăda niciodată, pentru că ea a la rîndul ei numeroase crime de război, de facto, care acum sînt anchetate punctual. În cazul populaţiei, decizia de la Haga va avea un efect contrar – ruşii de rînd se vor solidariza cu preşedintele lor, care a făcut tot ceea ce a făcut ”din patriotism”. Dacă pînă acum n-au prea dat ascultare ambiţiilor lui Putin, de acum încolo, tot mai mulţi, după cum cred şi îi cunosc pe ruşi, îşi vor asuma politica lui de agresiune în Ucraina la nivel personal. Nu că va creşte numărul de ”voluntari” pentru front, dar va creşte deschiderea pentru a înţelege cee ace Putin le tot repeta – că nu se războieşte cu ucrainenii, ci cu occidentul. În asta, cel puţin, îi vor da dreptate şi îl vor susţine.

 

Una peste alta, nicio asemănare cu cazul Miloşevici nu se poate face în cel al lui Putin. Dictatorul sîrb n-avea nimic de oferit potenţialilor săi susţinători, dar Putin are din plin, gaze, petrol, minereuri, metale rare – cît zace în tot cuprinsul necuprinsei Siberii. De ajuns pentru cite două Chine şi Indii, la un loc. Miloşevici a murit, cum se ştie, în detenţie şi înainte ca procesul să se încheie. Cred că Putin are abia de acum liniştea că va muri în patul său, înainte ca un proces să înceapă şi că situaţia lui seamînă mai degrabă cu cea a lui Omar Hassan al-Bashir, fostul dictator din Sudan, care deşi a fost pus sub acuzare, nu a fost niciodată arestat în ţările în care a călătorit. Cine-l va aresta pe Putin, care poartă cu sine, peste tot unde merge, valiza cu codurile de declanşare ale rachetelor nucleare?

 

Decizia Curţii Penale Internaţionale, cum am spus, e moral corectă. Dar nu e deloc oportună, ea ar fi trebuit să se producă fie mai devreme, la primele dovezi ale crimelor de război din Ucraina, produse în primele luni. Poate ar fi temperat elanul criminal al lui Putin. Sau mai tîrziu, după ce China, India şi alte state, afectate şi ele indirect de criza războiului ucrainean, i-ar fi limitat susţinerea, dacă nu s-ar fi delimitat măcar tacit de el. Aşa, decizia CPI a venit chiar la timp şi ca o mănuşă pentru dictatorul de la Kremlin. I-a întărit puterea şi determinarea, i-a adus susţinători direcţi mult mai făţiş – atît la el în ţară, cît şi peste graniţele Federaţiei Ruse. 

 

Cît despre pace, ea este acum mai departe ca oricînd. Prin decizia de la Haga, problema, de fapt, s-a complicat. Cum se poate încheia o pace, cu un criminal de război? Pe scurt, acestea sînt efectele unui neoportun ”mandat de arestare international” pe numele lui Vladimir Putin. Menţionez că am stat mult în cumpănă pînă să scriu aceste rînduri şi mi-a părut rău că a trebuit să o fac. Dar aşa cred că stau lucrurile în realitate şi, ca fostă ţară care a cunoscut mai bine decît mulţi ”binefacerile sovietice” şi spiritul slav în desfăşurare pe pămînturile ei, nu trebuie să ne amăgim, aşa cum adesea ţările occidentale au făcut-o adesea, spre paguba noastră, a lor şi a tuturor – mai puţin a ruşilor înşişi.