PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / De ce tace Iohannis de la ”sărbătoarea ovăzului” încoace? S-a supărat pe România, ca Angela Gheorghiu!

Ficţiunea ”Haferland”, o jucărea prezidenţială

Festivalul e unul nou, nu s-a aflat printre obiceiurile minorităţii săseşti din Transilvania, din trecut. Se află abia la a zecea ediţie, fiind o inovaţie fără istorie în tradiţia acestei comunităţi. Saşii au trăit multă vreme, chiar şi în comunism, în comunităţi închise, care uneori erau chiar rivale între ele – cum au fost rivalităţile între comunităţile săseşti din Hălchiu şi Crizbav, sau Crizbav şi Feldioara. Uneori nu se înţelegeau nici în ”grai” unii cu alţii, trebuind să folosească limba germană ”literară”, pentru că proveneau din zone diferite şi îndepărtate ale Germaniei. Acest festival uneşte mai multe comunităţi săseşti într-o sărbătoare a ”ţării orzului”, ”Haferland”, care încearcă să găsească un element comun într-o istorie care a fost în realitate destul de fracturată între aceste comunităţi, chiar şi tîrziu, pînă prin anii ’80, cînd de pildă am realizat faptul că tineri din Satul Nou, aflat la doi kilometri de Hălchiu, vorbeau un alt dialect decît cei din localitatea la care mă refer – şi o spun în cunoştinţă de cauză, prietena mea din anii liceului era săsoaică din Hălchiu.

Lăsînd la o parte această ”Cîntare a României”, în variantă săsească, sub snopurile de orz, ”Haferland” e o găselniţă a lui Mihail Schmidt şi a soţiei sale, Veronica, gazdele festivalului. Programul s-a desfăşurat decent şi a avut succes. Cel puţin dacă e să ne luăm după calitatea invitaţilor care i-au călcat pragul: Preşedintele Iohannis se adresa pe 29 iulie organizatorilor: ”vă felicit că aţi adus aproape jumătate din guvern aici!” Premierul Ciucă venise, ”în serviciu comandat”, cum se află, de vineri, de la ora 12.25, cînd Preşedintele Iohannis a vorbit despre ”importanţa prezervării memoriei şi despre relaţia dintre majoritate şi minorităţi în România”: ”Sunt deja la a zecea ediţie aici, aşa că vă pot ura şi eu ”Bine aţi venit! Îl salut pe domnul prim-ministru care este la prima ediţie, mai aveţi până la a zecea. Îi salut pe Veronica şi Michael Schmidt, ei fac o treabă extraordinară aici. Domnule premier, vă felicit că aţi adus aproape jumătate din guvernul României alături de dvs. Merită tot efortul şi toată publicitatea aferentă. Felicit ogranizatorii pentru contribuţia adusă prezervării culturii şi patrimoniului săsesc. Războiul devastator dus de Rusia în Ucraina are un impact major inclusiv asupra patrimoniului şi ne determină să preţuim şi mai mult moştenirea primită de la înaintaşii noştri. Cultura şi tradiţiile minorităţilor sunt recunoscute şi apreciate în România anului 2022. Dialogul multicultural e în firescul lucrurilor. România va continua să apere drepturile minorităţilor şi să construiască o societate cât mai tolerantă şi incluzivă. Niciodată, nici o dezbatere nu va putea înlocui relaţiile armonioase clădite în timp între români şi cei cu care au împărtăşit vicisitudinile istoriei. Comunitatea germană va avea întotdeauna un rol activ în dezvoltarea parteneriatului nostru”.

Citind aceste rînduri ale declaraţiei lui Klaus Iohannis, îmi vin în minte pagini de istorie ale comunităţii săseşti din Hălchiu, judeţul Braşov, pe care o cunosc foarte bine: altarul gotic al bisericii din fostul burg datează din 1522-1526. Pe spatele lui, o inscripţie pomeneşte că pe 20 octombrie 1599 Mihai Viteazul intră în Hălchiu cu o armată de 25.000 oameni, incendiază aşezarea şi atacă cetatea în care se refugiaseră locuitorii, de şase ori fără succes. După o lună se reîntoarce fulgerător şi cucereşte cetatea după primul atac. După un an, oraşul este ars din nou de către trupele domnitorului valah. De unde o asemenea încrîncenare? Pe 24 septembrie 1536, sînt pomeniţi şi românii la Hălchiu – e vorba de o amendă de 20 de florini pe care comunitatea săsească de aici trebuie să o plătească prin hotărîrea judelui Braşovului, pentru uciderea unor ”volachi”, cum apar românii în documentele săseşti ale vremii. Deci, nici vorbă de armonie. De unde se vede că, atunci cînd intră în discursul politic, istoria îşi modifică treptat parametrii şi se transformă în propagandă. În ”limbă de lemn”, termen care nu are corespondent în săseşte, dar are în schimb un demn reprezentant.

Spectacolul propagandistic a fost gîndit ca o contrapondere la scandalul iscat de Viktor Orban la Tuşnad şi un prilej pentru Iohannis să se prezinte ca un ”alt fel de lider” în înţelegerea şi tratarea minorităţilor. Primul ministru şi ceilalţi miniştri au fost aduşi nu doar pentru a gusta din berea artizanală, ci pentru a face figuraţie, la discursurile preşedintelui şi al premierului, ambele rostite pe tonuri emfatice şi sentenţioase, despre buna înţelegere între minorităţi şi vechea tradiţie a acestei înţelegeri.

De la ”ţinutul orzului”, la ”lordul gazului”

În ultima zi a festivalului, cu un program care s-a desfăşurat în satul Criţ, preşedintele Iohannis a ţinut să puncteze din nou: ”România va continua să apere drepturile şi interesele minorităţilor sale şi să depună eforturi pentru a construi o societate cât mai inclusivă şi tolerantă. Crezul european – ”unitate în diversitate” – este întărit de evenimente precum cel la care participăm astăzi. Niciodată, nicio dezbatere nu va putea să înlocuiască - şi cu atât mai puţin să deterioreze - relaţiile armonioase cădite în timp între români şi cei cu care aceştia au împărţit vicisitudinile istoriei şi cu care acum îşi construiesc destinul european”. Un discurs de lider european, nu-i aşa? Dar, din păcate, n-a fost băgat în seamă de presa internaţională şi nici la fel de comentat ca discursul lui Orban. A sunat prea fals. A fost politică pură. A fost ca în acel banc, în care un soldat rus, trimis în Afganistan, întreabă la Radio Erevan: ”Ce e politica”? Şi i se răspunde tot cu o întrebare: ”Aţi auzit cum urinează un ţînţar”? ”Nu”, răspunde soldatul. ”Ei bine, politica e chiar mai subtilă decît atît!”

Evident, Klaus Iohannis a plecat supărat de pe scena construită pentru el de prietenul său, omul de afaceri Michael Schmidt, organizator al celei de-a zecea ediţii a Festivalului ”Haferland”, care n-a reuşit nicicum să fie o replică săsească a omologilor, minoritarii maghiari, care se întîlnesc anual la Tusvanyos cu liderii lor politici şi culturali. Şi unde Orban şi-a rostit discursul care a făcut valuri, pînă peste Atlantic. Valurile discursului lui Iohannis au fost chiar mai mici decît ale Dîmboviţei.

Un alt motiv al supărării lui Iohannis a rezidat în aceea că participarea la acest festival a ”reactivat” semne de întrebare mai vechi, legate de prietenia lui cu omul de afaceri Michael Schimdt, dar şi cu soţia acestuia, Veronica. La festival, Iohannis a fost vesel şi degajat. După trei zile de călătorie ”prin ţinutul ovăzului”, a dispărut de tot. Parcă nici nu mai avem preşedinte. Ce s-a întîmplat?

Cred că o simplă consemnare de presă spune totul: ”Pe scena festivalului Haferland, s-au aflat alături preşedintele României, Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi organizatorii, omul de afaceri Michael Schmidt şi soţia acestuia, Veronica”. Ceea ce a creat, brusc, un ”arc peste timp”, că tot discutăm de clişee istorice. Cu şapte ani şi jumătate în urmă, pe 14 noiembrie 2014, agenţia de presă IPN din Moldova dezvăluia o mare surpriză despre candidatul ACL la alegerile prezidenţiale: Klaus Iohannis era finanţat de către multimilionarul Michael Schmidt, care este căsătorit cu sora lui Renato Usatîi, Veronica. Iar Renato Usatîi este acţionar la Gazprom şi colaborator al Moscovei. Cînd pe scena de la ”Haferland” invitatul special Ciucă şi-a rostit discursul, începînd cu proverbul ” „Spune-mi cu cine esti prieten ca să-ţi spun cine eşti, zice o vorba înţeleaptă din popor”, probabil că pe Iohannis l-a apucat brusc durerea de burtă.

Acuzaţiile din 2014 veneau, e drept, de la Victor Alexeev, liderul organizaţiei din Republica Moldova a Partidului Social Democrat din România. Partid care acum, sub Iohannis, se află la guvernare în România, alături de liberali. Alexeev mai susţinea despre Schmidt, prietenul candidatului prezidenţial: ”Acest milionar de origine germană nu este doar omul lui Klaus Iohannis, dar şi omul lui Renato Usatîi. Renato Usatîi este omul Moscovei, cunoaştem că este şi acţionar la Gazprom”. Mai mult de atît, cum în Republica Moldova se ştie, oligarhul Renato Usatîi nu doar că nu a făcut niciun secret din colaborarea cu serviciile secrete ruse FSB şi SVR, dar chiar a făcut solicitări publice către acestea, să declanşeze ”vânătoarea de fascişti români” în Republica Moldova.

Ei bine, sora acestui personaj era pe scenă, alături de preşedintele Klaus Iohannis, ca soţie a lui Michael Schimdt, om scăpat ca prin minune de două dosare DNA, după ce prietenul său a ajuns preşedinte al României. Şi, cum să nu se supere Klaus Iohannis pe România, şi să spună, ca şi Angela Gheorghiu, "Nu datorez nimic României, nu am fost susţinut de acest stat sau de instituţiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu l-am susţinut... uite, am făcut şi un festival, pe banii prietenilor mei, şi nimeni nu mă bagă în seamă... xenofobilor...”