PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / De la SIIJ, la minoritatea românească din Ucraina: mari teme, pentru un război aşa de mic...

Sindromul ”Stelian Ion” al useriştilor

Sindromul Stelian Ion bîntuie încă prin USR. Ei par cu totul de pe lună: s-au trezit acum să mai fie prezenţi puţin în viaţa publică şi altfel decît prin scandalurile interne şi o fac punînd în aceeaşi oală situaţia din Ucraina, în plin război, cu desfiinţarea SIIJ-ului, secţia specială de cercetare a magistraţilor. Nimic nu mă va face să înţeleg, în paranteză fie spus, de ce magistraţii n-ar trebui să fie trataţi ”special”, în cazul comiterii unor infracţiuni – dacă cei ce împart dreptatea sînt ei înşişi corupţi, de vreme ce au un tratament cu totul special pe parcursul carierei, de la salarii la pensii, au impunitate şi nimeni (în afara vreunui propriu interes) nu le poate afecta judecata, de ce să nu fie trataţi în mod special, în cazul comiterii unei infracţiuni? Bineînţeles, dovedite ”ca la carte”.

Se pare că nu, deşi magistraţii ar trebui, prin poziţia şi posibilitatea de a influenţa orice cercetare la care sînt supuşi, să fie şi ei cercetaţi aşa cum s-a şi prevăzut în noile reglementări, de servicii specializate din Parchet. E acelaşi principiu, care stă la baza justiţiei militare – care-i are în obiectiv pe militari, tocmai pentru că infracţiunile lor, deşi sînt, de altminteri, comune cu cele ale civililor, reprezintă un grad de periculozitate mai mare. Tot aşa şi în cazul magistraţilor, pentru că, dacă într-un stat nu se face dreptate, statul încetează să mai existe. Nu mai e ”de drept”.

Useriştii au însă o logică inversă, de parcă sînt un partid al judecătorilor şi procurorilor, a căror impunitate trebuie extinsă mult dincolo de sălile de judecată şi de paginile dosarelor de anchetă penală. Ei compară funcţionarea unui tratament juridic special, în cazul comiterii de infracţiuni de către judecători şi procurori, care în majoritatea lor privesc administrarea defectuoasă a justiţiei în urma unor acte de corupţie, taman cu situaţia din Ucraina! Useriştii susţin, nici mai mult, nici mai puţin, că situaţia de acolo, dintr-o ţară în care cad bombe, ”ne arată foarte clar că, pentru Rusia, o pradă uşoară este un stat slab”. De unde au conchis, ab initio, useriştii că Ucraina e un stat slab? Au şi acolo o ”secţie specială” şi de aceea i-au atacat ruşii?

Liderul useriştilor din Senat, Radu Mihail a declarat: ”Ce se întîmplă în Parlamentul României acum, ne îndreaptă către acest lucru. România nu trebuie să devină un stat slab, şi mă refer aici la legile care privesc independenţa justiţiei, (la) Secţia specială de investigare pentru magistraţi. Ce vedem este o întoarcere în timp, pe vremea domnului Dragnea. Domnul Predoiu vrea să-i facă cadou domnului Dragnea subordonarea justiţiei faţă de politic. Sînt lucruri care am fi sperat că dispar, lucruri care reapar acum la umbra unui conflict major în Europa şi sînt lucruri care nu pot fi ascunse sub preş, pentru că românii înţeleg foarte clar că ce propune domnul Predoiu, ce propune coaliţia de la guvernare nu este o desfiinţare a SIIJ, este de fapt o dezreinventare a acestui organism prin care, încă o dată, se vrea controlul asupra magistraţilor din România”. Lăsînd la o parte limbajul pompos şi cam cacofonic, problema asta cu SIIJ-ul, care slăbeşte ”statul de drept” şi-l vulnerabilizează în faţa Rusiei, e o gogoaşă mult prea umflată, ca să poată încăpea şi pe gîtul celui mai zelos userist.

”Patrioţii de profesie”, faţă cu persecutarea minorităţii româneşti din Ucraina

O altă judecată, mult mai puţin naivă, ca să nu spun aberantă, dar mult mai periculoasă,  vehiculată în aceste zile, dar de alţii, nu de userişti – mai degrabă, aş spune, de nişte ”userişti pe dos” este cea potrivit căreia comportamentul autorităţilor ucrainene este într-adevăr unul ”fascist”, faţă de minoritatea românească de acolo.

E drept, nu e mult de cînd au intrat în vigoare legile care au dus la desfiinţarea practică a învăţămîntului şi presei în limbile minorităţilor naţionale în Ucraina, ţară în care aceste minorităţi sînt tratate cam aşa cum le-ar fi tratat Corneliu Vadim Tudor în România, dacă ar fi cîştigat alegerile în 2000. Dar, în cazul ucrainenilor, trebuie spus, respectînd realitatea unei raţiuni de politică internă, că măsura a fost justificată de prezenţa unei puternice minorităţi ruseşti, în special în zonele care au şi devenit ”republici” şi s-au separat de Ucraina. Politica ”naţională” a Ucrainei, prin restrîngerea drepturilor minorităţilor a fost îndreptată împotriva acestei minorităţi ruse, susţinută activ în ”insurgenţa” ei de către Moscova. Şi, după cum se vede prin cele întîmplate în Donbass, cu cele două republici separatiste, temerea a fost una reală. Mai mult, minoritatea rusă din Ucraina şi ”protejarea” ei este unul din pretextele războiului pornit de Rusia.

Orice om cu capul pe umeri poate să compare răul: e ”rău” Volodimir Zelenski, pentru că-i persecută pe români, sau e rău Putin, care-i bombardează pe toţi, în egală măsură, ucraineni, găgăuzi, polonezi, români şi ruşi de-ai săi? Se pare că politica minorităţilor dusă de Kiev, e însă acum marea problemă pentru ”românii de profesie”, care s-au trezit la viaţă în ultima vreme pe meleagurile noastre, unii şi din cale-afară de bisericoşi şi iubitori de istorie, învăţată mai mult din ”legendele istorice” ale lui Alexandru Mitru şi înghiţită pe nemestecate, la un loc cu propaganda rusească. Aceasta din urmă s-a adaptat şi focalizat pe fiecare ”stat-ţintă”, cu probleme specifice. La noi, nu i-a fost greu să-i identifice drept ”public-ţintă” şi ”agent în orb” tocmai pe aceşti patrioţi fără orizont, rezultaţi din anii de politică naţional-comunistă.

E atît de greu să judeci că trebuie ţinut cont, mai întîi, că dacă statul ucrainean dispare, e greu de spus ce se va întîmpla cu românii noştri care trăiesc între graniţele sale? E greu de înţeles că, dacă astăzi Volodimir Zeleski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană şi, cel mai important, că dacă Ucraina va intra în Uniunea Europeană, aşa cum cere insistent acelaşi ”fascist” de Zelesnki, va trebui, în mod obligatoriu, ca statul ucrainean să respecte Convenţia-Cadru din 1 februarie 1995, pentru protecţia minorităţilor naţionale, obligatorie pentru fiecare stat intrat în UE? Au uitat vajnicii patrioţi, ce se întîmpla în România, cu ”tăbliţele bilingve”, autonomia locală şi altele asemenea, drept condiţii de aderare la UE? Credeţi că Ucraina ar fi singura ţară europeană, care ar fi ”scutită” de la a-şi trata omeneşte minorităţile? Adică exact aşa cum le tratăm şi noi, românii? 

În cazul României, problema Bucovinei de Nord, a ţinutului Herţei şi a sudului Basarabiei, alipite Ucrainei după al doilea război mondial, a fost reiterată şi de Putin, în discursul lui despre statul ”multinaţional” ucrainean, care de fapt nu există şi ar trebui dezmembrat. Ceea ce încearcă acum să facă, cu tunuri, tancuri şi avioane, ucigînd la un loc oameni, fără deosebire de neam şi vîrstă, ca să le dezmembreze statul ”fascist”. Fără milă, fără armistiţiu, exact cum sună şi ”judecăţile” necruţătoare, rostite de tot felul de apostoli ai naţiunii române, care ori că ştiu, ori că sînt naivi, ori că sînt de-a dreptul proşti, continuă să facă politică putinistă în România, şi fără Sputnik, şi fără Russia Today, pe forumuri din cele mai patriotice.

Oameni buni, treziţi-vă! Nu SIIJ-ul este acum problema noastră, a României, şi nici cum se poartă ucrainenii cu minoritatea românească (redescoperită acum brusc, după ce nimeni n-a prea vorbit de ea, înainte să fie bombardată – nu de la Kiev, ci de la Moscova). Cu Ucraina în UE, românii de acolo vor fi poate mai bine protejaţi, decît am putea să o facem pînă şi noi! Aţi uitat de toate drepturile care le-au fost acordate minorităţii maghiare din Transilvania, drept condiţie a intrării noastre în UE, care vă oripilau odinioară, dragi patrioţi?

Ei bine, la fel se va întîmpla şi cu românii din Ucraina, că-i place sau nu, conducerii de la Kiev. Aşa că, dacă aveţi puţină minte, lăsaţi patima la o parte. Nici SIIJ-ul şi nici românii din Ucraina nu sînt în clipa asta urgenţa, problema poartă un singur nume: Putin – şi pînă unde-şi împinge nebunia destructivă, umplînd o ţară de bombe şi sînge, chiar şi în timpul unor negocieri de pace.