PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Moartea domnului Lăzărescu”, în regia ministrului Voiculescu

”Un clopot va bate în dungă / Şi nu-l vei auzi!”

Autorităţile locale din Mărtineşti, comuna natală a pictorului Liviu Lăzărescu se pregătiseră de înmormîntare ca pentru un eveniment important în viaţa comunităţii: o personalitate a locului, pictor de renume, care a dorit să-şi doarmă somnul de veci acasă. Cînd a survenit decesul, pictorul era internat de mai multă vreme la Bucureşti, pentru afecţiunile cronice de care suferea. Moartea sa i-a luat prin surprindere pe prieteni, mulţi dintre ei aflaţi departe de ţară, ca şi fiica sa, stabilită în Franţa. De la Stockholm, poetul Constanţiu Mara i-a scris un poem-epitaf, apărut în ”Observator cultural”, revistă care i-a dedicat cunoscututului artist plastic contemporan o întreagă pagină, în care îi prezenta viaţa şi opera.

”Un clopot va bate în dungă / şi nu-l vei auzi / acoperind copîrşeul tău / în satul luminii vieţii tale”, scria prietenul poet de departe, imaginîndu-şi despărţirea lumii celor vii, de pictorul ridicat la cer. Dar lucrurile au fost departe de a sta astfel: Liviu Lăzărescu a avut parte, în loc de clopote în dungă, de o înmormîntare făcută noaptea, ca pentru tîlhari şi ucigaşi, la lumina şi în zgomotele motorului unui buldozer, care-i săpa în grabă groapa. Motivul? Sicriul venise de la Bucureşti, însoţit de o ”foaie de drum”, un formular tip, pe care scria că pacientul a fost infectat cu Covid. Şi autorităţile din Mărtineşti au intrat în alertă.

În ajun, pe 25 martie 2021, la auzul ştirii că pictorul Liviu Lăzărescu a murit în spital la Bucureşti şi conform dorinţei sale urma să fie înhumat la Mărtineşti, alături de soţie, se pregătise sala Căminului Cultural, unde a şi fost depus coşciugul cu trupul pictorului defunct, deîndată ce a fost adus. Dar nu a stat mult acolo, unde se stabilise că a doua zi localnicii şi toţi cei care l-au cunoscut, unii veniţi de departe, aveau să-şi arate omagiul lor faţă de cel dispărut, ca şi fiica sa, care era pe drum din Franţa spre Mărtineşti, pentru a-şi lua la revedere de la tatăl său. Cînd au văzut hîrtia cu diagnosticul ”Sars-cov”, toţi au intrat în panică. Deşi nici familia şi nici cei apropiaţi n-au avut habar de faptul că Liviu Lăzărescu, internat din cu totul alte motive, a murit de Covid. Totuşi, un act de deces certifica, cu ştampila şi parafa aferente, acest fapt.

Urmarea? Autorităţile locale au fost nevoite să respecte dispoziţiile INSP-ului, care ordonau înhumarea pictorului Liviu Lăzărescu ”cel tîrziu pînă la ora 21”. Tragedia pierderii unui fiu al satului, pentru care cei din Mărtineşti se pregătiseră să-I aducă toată cinstirea a fost dublată de împrejurările în care a avut loc înmormînatea lui. În sat sosiseră deja prieteni ai pictorului, care au relatat stupefaţi cele ce s-au petrecut. E una din puţinele relatări publice, a înmormîntărilor celor morţi de Covid, aşa cum aveau loc ele, în urma dispoziţiilor date prin ”Ordin de ministru”, de useristul Vlad Voiculescu, fost ministru al sănătăţii. Post la care nu demult visa din nou.

Iată ce a postat cîteva zile mai tîrziu unul dintre martorii oculari ai celor petrecute la Mărtineşti în 26 martie 2021, artistul plastic Călin Bîrcean din Deva: ”Am ajuns la cimitir puţin după ora 20. Urme de buldozer, pîmînt moale şi un grup mic de oameni, cu lumînări aprinse, în jurul gropii. Nu credeam că morţii pot fi îngropaţi noaptea! Nu mi-am imaginat vreodată că un legiuitor, un om cu putere de decizie, poate da o asemenea dispoziţie, să îngropi mortul noaptea! Pe măsură ce mă apropiam de mormînt, se desluşeau cîntări bisericeşti, iar o lumină tare, albă, bătea dintr-o parte. M-am oprit mai retras, în stînga crucii, cînd tabloul devenise foarte clar: Liviu Lăzărescu, înmormîntat la lumina farurilor de buldozer. Pictorul muzelor de la Mărtineşti, profesor Honoris Causa, cetăţean de onoare, binecuvîntat personal de Papa Francisc, zăcea într-un sicriu, deasupra gropii lui, luminat de un buldoexcavator, aşteptînd să fie îngropat de urgenţă”.

Artistul din Deva mai arăta că ”ultimul tablou pe care un pictor l-a lăsat pe pămînt” a fost imaginea cu ”sicriul lui, îngopat de urgenţă, la lumina farurilor de buldozer, fără ca toţi cei dragi ai lui să fi fost de faţă”. Călin Bîrcean încheia astfel: ”Am ezitat să scriu, am aşteptat să-mi treacă, dar mîhnirea mi-e tot acolo. Şi nu aş fi scris, dacă nu ar fi apărut povestea în presă. Nu aş fi scris, pentru că nu-mi doream ca încă o moarte a unui mare artist să fie legată de acel cuvînt, cu 19 în coadă! Acum, avem o echipă de ştiri în sat, care investighează cazul. Vom fi la televizor! Vom răspunde despre cum ne îngropăm morţii”.

Tragedia de la Mărtineşti s-a multiplicat, de zeci de mii de ori. De la primul mort de Covid-19 din 22 martie 2020 şi pînă în 9 aprilie 2021, cînd în sfîrşit Victor Opaschi, secretarul de stat pentru Culte a reuşit să anuleze Ordinul de ministru al lui Vlad Voiculescu şi morţilor să le fie redată demnitatea, 24.867 de români au fost îngropaţi goi, în saci de plastic, în gropi săpate la repezeală (ca la Mărtineşti) şi fără niciun fel de asistenţă religioasă.

Moartea domnului Lăzărescu, artistul plastic hunedorean, a diferit însă puţin de cea a restului morţilor de Covid, de pînă la el: credincios greco-catolic, portretist al Papei Francisc, căruia i-a înmînat personal, în cursul vizitei pontificale tabloul, fiind binecuvîntat de acesta (am văzut cu ochii mei scena, la Blaj), a fost mai norocos decît alţii. A avut parte de un prohod,  chiar dacă la lumina farurilor unui buldozer, şi acompaniat de zgomotul motorului acestuia.

Înmormîntat ”ca un borfaş”, prin ordin de ministru

Istoricul Dorin Petrescu, prezent la scenele neverosimile petrecute la Mărtineşti, la lăsarea nopţii în 26 martie 2021 a scris următoarele rînduri pe pagina sa de facebook: ”Din cauza unor reguli interpretate inadecvat, vineri, 26 martie 2021, unul dintre cei mai mari pictori români ai României, ilustrul pictor Liviu Lăzărescu a fost înmormîntat precum un borfaş la Mărtinesti, jud. Hunedoara, satul său natal! Domnia sa, care suferise prigoana comunistă, în anii 50-60! Vineri, 26 martie 2021, în jurul orei 20.00, trupul său neînsufleţit, introdus într-un copîrşeu, a ajuns în satul natal. Primăria a intenţionat să îl expună în căminul cultural, artistul Liviu Lăzărescu fiind cetăţean de onoare al Mărtineştiului. Dar, avînd diagnostic de Covid, l-a scos afară. În plină noapte, i-au dus sicriul la cimitir. Cei care veniseră la priveghi au fost opriţi pe la gardul cimitirului. Era după ora 21.00 noaptea. Nu avea nici groapa săpată, acolo unde odihneau bunicii, părinţii şi soţia sa, fiica renumitului istoric Ioan Moga. Primăria a pus la dispoziţie un excavator, care a săpat o groapă, răscolind pămîntul cu oseminte, la o adîncime de circa doi metri. La întunecimea nopţii, precum în comunism, în vitregele împrejurări, Preoţii greco-catolici şi cantorii au fost nevoiţi să îl îngroape, să ţină Prohodul!”

Aşa ceva nu se mai văzuse, ne asigură istoricul: ”Din cîte am aflat de la unii preoţi, aceştia au apreciat că, în toată pastoraţia lor, nu li s-a întîmplat să fie obligaţi să îngroape un creştin, noaptea. Ruşine vouă, autorităţilor responsabile, pentru că ne-aţi reamintit de vremuri pe care le credeam uitate, de era comunistă, cînd Biserica a fost atît de prigonită. Deşi s-au făcut sesizări telefonice chiar atunci, nu s-a mişcat un deget”.

Ordinul era ordin, iar moartea domnului Lăzărescu, de astă dată personificat de un mare pictor contemporan şi nu de anonimul personaj al filmului lui Cristi Puiu a fost, cu excepţia prohodului care totuşi s-a ţinut, chiar dacă la lumina farurilor unui buldozer, aceeaşi ca şi moartea a 24.867 de români îngropaţi aidoma, prin Ordin de ministru. Mă întreb, cum doarme domnul ministru Voiculescu noaptea? Aflăm că au murit încă peste 11 mii de oameni, de la izbucnirea crizei politice şi pînă azi şi au început să se pună întrebări, despre ”cine şi în ce fel plăteşte, pentru cea mai mare catastrofă umanitară din istoria recentă a României”. Dar cine ar trebui să plătească pentru demnitatea răpită a morţilor în primul an de Covid, ştim – pentru că a semnat pentru ea. Dar ceea ce e cert e că ministrul Voiculescu nu va plăti niciodată, pentru actele dezumanizante puse în scenă – poate doar în faţa altei instanţe decît cele pămînteşti, în care oricum nu crede.

Cele mai potrivite cuvinte pentru această unică descriere a ”morţii domnului Lăzărescu”, de care au avut parte vreme de mai bine de un an de zile toate familiile morţilor de Covid-19, le-a scris, impresionat de cele văzute, artistul devean deja citat, Călin Bîrcean: ”Ieşirea din această lumea are o importanţă pentru cei rămaşi în ea. Ne încheiem socotelile, noi, cei rămaşi, cu cel care a fost. Plîngem, contemplăm, ne pregătim sufleteşte pentru a trece mai departe. E un reglaj spiritual care iată, ne-a fost confiscat legal. Respectul comunităţii, tot ce ai realizat tu în viaţa asta, dorinţa ta de a fi îngopat creştineşte alături de ai tăi, toate sînt brutal anulate, de o adeverinţă de transport. Şi uite aşa, dezumanizarea celor vii nu se opreşte nici la îngroparea morţilor”.

Pictorul Liviu Lăzărescu a pledat, toată viaţa lui, pentru o ”reîntoarcere la emoţie, la omenesc şi la spiritual”. Moartea lui însuşi l-a contrazis. Reguli impuse de un ministru lipsit de orice emoţie şi de oricare dintre atributele spirituale i-a răpit ultima demnitate, la care avea dreptul: aceea de a fi îngropat ca om, şi nu ca  trup infectat.