PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Problema de sistem a Uniunii Europene: Bruxelles l-a produs pe Borell, Moscova îl are pe Lavrov

Borell, implicat în nimic şi de toate

Josep Borell, născut la 24 aprilie 1947, a avut o carieră politică în cadrul Partidului Muncitorilor Socialişti Spaniol, ocupînd mai multe funcţii în executivul din Spania, cînd partidul său s-a aflat în coaliţia de guvernare. Din 1999 s-a ”mutat” în politica europeană. A ajuns mai întîi europarlamentar şi chiar preşedinte al Parlamentului European, în 2004, în urma unui ac0ord între popularii europeni şi socialişti. Pe Borell nu l-au ocolit scandalurile, inclusiv cele de corupţie. în luna mai  a anului 1999, cînd Josep Borell era candidat serios la funcţia de prim-ministru, construindu-şi o imagine ca luptător împotriva fraudelor fiscale ale celor ”bogaţi”, s-a dezvăluit că doi dintre oficialii guvernului pe care-i susţinuse în numirea lor în cadrul ministerului finanţelor din Spania erau implicaţi în achiziţia ilegală a mai multor proprietăţi.

Aceasta a fost împrejurarea în care ”incoruptibilul” s-a mutat în politica europeană. În decembrie 2008, cînd şi-a încheiat mandatul de preşedinte al Parlamentului European, i s-a încredinţat conducrerea unei sinecuri bine plătite, Insitutul Universitar European. De aici, a fost silit să demisioneze, după trei ani şi jumătate, cînd s-a dezvăluit că nu declarase venituri anuale de 300.000 de euro, ca membru în consiliul de administraţie al concernului Abengoa, producător european de panouri solare şi ”soluţii inovative” în energie. De unde şi preocuparea sa, ca la atîţia alţi lideri europeni pentru ”energia regenerabilă”, care a adus Uniunea Europeană într-o tot mai mare dependenţă faţă de gazul rusesc. Trei ani mai tîrziu, un alt scandal de corupţie: Comisia spaniolă de valori mobiliare l-a acuzat pe Josep Borell de ”tranzacţii privilegiate” cu acţiuni Albengoa, unde a continuat să fie membru în consiliul de administraţie. A scăpat numai cu o amendă.

Actele sale în cazul politicii externe nu sînt mai prejos. Ultima acţiune a lui Josep Borell ca ministru de externe spaniol, în 2019, a fost aceea de a admonesta Ambasasa Spaniei la Caracas, pentru că a acordat adăpost unui dizident al puterii regimurilor comuniste Chavez – Maduro, spunînd că nu va permite ca ”ca ambasada să devină un centru al activismului politic”. Orientarea sa ”stîngistă” n-a ieşit doar atunci la iveală.

Josep Borell nu s-a dezminţit, ca şef al diplomaţiei UE, nici cu prilejul pandemiei de Covid-19. Pe 24 aprilie 2020, agenţia de politică externă a Uniunii a publicat un raport privind acţiunile de dezinformare, cu privire la pandemie. Conform ”The New York Times”, versiunea raportului era mult atenuată, faţă de o variantă iniţială, care fusese planificată pentru lansarea publică, şi care aducea critici Chinei. La o audiere parlamentară din 30 aprilie, Borell nu a negat că a şters criticile la adresa Chinei, dar a acuzat scurgerea de informaţii, care ”a creat prejudicii credibilităţii instituţiei”. A spus că într-adevăr au existat două rapoarte separate, unul pentru uz intern şi unul pentru publicare. Apoi i-a întrebat pe europarlamentari de ce i se acordă ”mai multă credibilitate” membrului anonim al staff-ului său, care a ”scurs” informaţia, decît lui însuşi. Mai mulţi europarlamentari s-au declarat ”supăraţi” şi ”dezmăgiţi” de explicaţii, ca şi de vînătoarea de vrăjitoare pe care Borell a dezlănţuit-o, în departamentul pe care-l conduce la Bruxelles.

În aceeaşi lună aprilie a anului 2020, Josep Borell mai realiza o ”performanţă”, în numele UE. Pe 9 aprilie 2020, a fost publicat primul raport al echipei de investigare şi identificare, către Consiliul executiv al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice şi către secretarul general al Naţiunilor Unite. Borell a declarat că „susţinem pe deplin concluziile raportului şi notăm cu mare îngrijorare concluziile acestuia”. Era vorba de faptul că se certificase utilizarea armelor chimice în Siria, de către Forţele Aeriene Arabe Siriene şi aliaţii lor ruşi, după cum concluziona raportul. Dar, desi extrem de grave, lurcrurile s-au oprit aici. Poate că sancţiuni adoptate de UE la acea vreme, ar fi împiedicat temerile de azi, cu privire la posibila utilizare a armelor chimice de către Rusia, în Ucraina. N-a fost să fie!

Dar poate că ”performanţa” cea mai vizibilă a lui Borell, şeful diplomaţiei europene, a fost vizita sa la Moscova în februarie 2021, cu un an înaintea invadării Ucrainei, despre care am mai scris pe larg într-un articol anterior la MEDIAFAX. Deşi au existat avertismente din mai multe ţări UE, din proprie iniţiativă, Borrell a decis să facă prima călătorie la nivel înalt a UE de acest tip în patru ani în Rusia, pe fondul protestelor faţă de arestarea lui Navalnîi, ocazie cu care a fost umilit de Lavrov, în public. Serghei Lavrov numea UE un ”partener nesigur”, în acelaşi timp în care, concomitent, Rusia expulza, fără replică, trei diplomaţi UE, într-o conferinţă de presă în care Borell a tăcut mîlc. 70 de europarlamentari i-au cerut demisia.  

Nedezminţit, nici după vizita la Moscova

”Faptele de arme” cel puţin dubioase, dacă nu prosteşti ale lui Borell au continuat. În iunie 2021, un ziar spaniol publica un e-mail, în care arăta că şeful diplomaţiei europene a informat ambasada Cubei despre dezbaterea din Parlamentul European, cu privire la situaţia ei internă şi se oferea să oprească dezbaterea, ca ea să nu ajungă în plen şi să se discute eventuale sancţiuni. Deşi fapta era deosebit de gravă şi un alt grup de parlamentari i-a cerut demisia, nu s-a întîmplat nimic.

În vara aceluiaşi an, Borell, ignorînd poziţiile internaţionale faţă de regimul din Iran şi încălcările drepturilor omului de acolo, a trimis un emisar al UE, la ceremonia instalării noului preşedinte iranian. Iarăşi, i s-au cerut doar ”explicaţii”. A urmat un turneu al său în statele din Golf, unde n-a găsit altceva de făcut, decît să laude progresele în domeniul ”drepturilor omului”, în ţări precum Quatar şi Arabia Saudită, state sancţionate tocmai pentru încălcarea acestor drepturi. Cu două zile înainte de invazia rusă în Ucraina, el vorbea de criza energetică, în special pe piaţa de gaze, ca despre o criză ”geopolitică”.

Şi unde credeţi că s-a aflat Josep Borell, în a douăzecea zi a războiului din Ucraina? În Albania, unde le-a explicat cetăţenilor acestei ţări, penultima pe lista sărăciei în Europa (întrecută doar de Kosovo), că şi lui i s-a mărit factura la gaze: de la 50 de euro, cît îi venea în urmă cu doi ani, acum îi vine o factură de aproape 500. Explica aceasta unor oameni, cetăţeni albanezi, care au un cîştig mediu de 393 de euro pe lună, cît cîştigă Borrell, cu un salariu anual de peste 288.000 de euro, într-o jumătate de zi.

Şirul gafelor lui Josep Borell, voite sau nu, semnalele privind incompetenţa lui cu consecinţe grave pentru Uniunea Europeană, din cauza funcţiei sale de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate vor continua, fără îndoială. Şi fiecare zi cu Borell în această funcţie e o ruşine, pentru Europa. Cu consecinţe uneori tragice, ca în cazul Ucrainei, dezastru pe care diplomaţia europeană nu că n-a fost în stare să-l preîntîmpine în vreun fel sau altul, cu atît mai puţin nici să-l prevadă, dar nu e în stare nici să-l gestioneze, cît de puţin – rămînînd aceasta numai în sarcina ţărilor membre. Pentru că Borell e în Albania, să explice cum e cu factura lui la gaz! 

De cealaltă parte, Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, e omul care minte cum respiră. Pe care o lume întreagă l-a văzut la televizor, spunînd că în Ucraina nu e un război – în vreme ce covoarele de bombe distrug milioane de destine şi iau mii de vieţi.

Lavrov e cu trei ani mai ”tînăr” ca Borell, împlineşte pe 21 martie, 72 de ani. E un comunist perfect, cum e Putin kaghebist. A lucrat în diplomaţia sovietică din 1972. La absolvirea şcolii a fost trimis la ambasada sovietică din Sri Lanka, după ce s-a căsătorit cu profesoara de limba rusă de la institutul diplomatic. Şi-a prerfecţionat abilitatea de a minţi timp de o jumătate de veac, în diferitele posturi reprezentînd URSS şi Federaţia Rusă, al cărui ministru de externe e din 2004. Nu iese din cuvîntul lui Putin. Minte cu profesionalism, cu convingere şi determinare. „Nu intenţionăm să atacăm alte ţări, nu am atacat nici Ucraina”, a răspuns Lavrov unei întrebări, la finele întîlnirii din Turcia cu omologul său ucrainean. Nu e un război. În schimb, Ucraina e vinovată de ”ameninţări directe la adresa securităţii Federaţiei Ruse”.

Omul nici nu clipeşte, cînd minte de îngheaţă şi întrebările jurnaliştilor pe buze. Ca orice magnat rus, dispreţuieşte sincer occidentul, dar profită de el: spre deosebire de copiii bombardaţi din Ucraina, care nici n-au apucat să-şi trăiască viaţa şi au văzut ce e mai rău, fiica lui cea mare a absolvit Universitatea americană Columbia. Acest robot ideologic are atribute de om. Lavrov cîntă la chitară şi se acompaniază cu voce răguşită, oferind ascultătorilor propriile versuri. Se minte şi pe sine: se crede Vîsoţsky. I-a plăcut să joace fotbal şi să practice rafting. Acum, a rămas cu alte plăceri, mai lejere: whisky-ul scoţian şi bucătăria italiană.

De fapt, Lavrov nu a fost niciodată un diplomat. A fost doar un propagandist mai răsărit al regimului. Acum e complice la crimă. Încearcă să facă posibilă convieţuirea unui criminal ca Putin, cu restul lumii. Deocamdată, pînă acum, minţind cu impetuozitate şi experienţă, i-a ieşit. Problema Europei nu e însă Lavrov. E că, de partea noastră a mesei, s-a aflat un personaj obscur, de profesie inginer, dedicat mai degrabă propriilor sale ”inginerii” decît diplomaţiei. Un personaj ca Josep Borell într-o asemenea funcţie e posibil, din cauza modului de ”selecţie” a ”cadrelor”, în Uniunea Europeană – în multe puncte, la fel cu acela din fosta Uniune Sovietică. Cu o excepţie notabilă: afaceri importante, precum ”externele” şi ”securitatea” n-au fost lăsate niciodată pe mîna unora ca Borell. Au fost pregătiţi pentru ele de-alde Lavrov şi Putin.