PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Putin joacă şah cu Europa şi Statele Unite, cu kalaşnikovul în braţe

Un conflict militar deschis, din 2014

Nici n-a început, şi conflictul deschis între Ucraina şi Rusia, mai întîi prin anexarea Crimeii şi continuat mocnit în zona Donbass, în ”republicile” Lugansk şi Doneţk, încinge ţările NATO şi ale Uniunii Europene. Spre deosebire de aceste ţări, între care adesea există deosebiri de abordare, dictate de interesele uneori separate faţă de Kremlin, cum e cazul Germaniei, Rusia e coerentă şi decisă.

Cînd e vorba de ”diferenţe de păreri”, cazul german e cel mai bun exemplu. E de notorietate că fostul cancelar german Gerhard Schröder, după ce a fost învins de Angela Merkel la alegerile din 2004, a ajuns director executiv la Gazprom. În acelaşi an, Putin i-a fost naş la înfierea unei fetiţe, pe nume Viktoria, la Sankt Petersburg, pe care după legile germane n-ar fi putut să o înfieze. Din 2017, Schröder este preşedinte al gigantului rus ”Rosneft”, cea mai mare companie petrolieră din lume. E evident că nici succesoarea lui, Angela Merkel, n-a avut dificultăţi în negocierile cu Putin, pentru resurse destinate Germaniei. Şi cu atît mai puţin va avea succesorul ei, social-democrat, ca şi Schröder. Măcar pentru atît, şi Germania e mult mai evazivă faţă de ”sancţiunile” care s-ar impune Rusiei, în cazul reluării conflictului cu Ucraina.

Se vorbeşte că ar ”izbucni” un război, evitîndu-se, din jenă faţă de politica struţului pe care a dus-o pînă acum Occidentul, faţă de ocuparea şi anexarea peninsulei Crimeea, în 2014, să se spună, de fapt, care e realitatea: războiul a început încă de atunci. De atunci şi pînă acum, Ucraina se află într-o fază a ”războiului ciudat”, de tranşee, între separatiştii pro-ruşi şi guvernul de la Kiev, un război care n-a încetat nicio clipă. Dar în prezent, în ajutorul separatiştilor din Donbass vine marea armată a Federaţiei Ruse, comasată la graniţă. Dealtfel, Putin s-a exprimat clar, la mijlocul verii trecute, într-un ”editorial” postat pe pagina oficială a Kremlinului, că Ucraina nici n-are ce să mai caute în această zonă, pe Moscova care o revendică. Aceasta e starea de lucruri. Între Rusia şi Ucraina este, de facto, un conflict militar deschis, din 2014 încoace.

Ceea ce ocidentalii par să ignore e că ruşii sînt foarte buni jucători de şah, care e un sport naţional. Putin nu face excepţie. Mai e şi fost campion de judo. O îmbinare periculoasă. Ca fost spion al KGB-lui în Germania, Vladimir Putin a învăţat, de pe băncile şcolii, despre slăbiciunile şi năravurile occidentalilor, pe care apoi le-a observat cu ochiul liber. El ştie pe cine are în faţă. Omologii săi din vest îl citesc însă prea puţin. Poate doar unii ruşi să-l ”ghicească”, dar aceştia, precum Navalnîi, ajung la închisoare.

Politica de dezbinare a occidentului, dezinformările şi ”tratamentele preferenţiale” acordate de Moscova unora dintre europeni îşi culege acum roadele. Rusia e una, Europa e împărţită înăuntrul ei şi, a doua oară, împărţită în raporturile ei cu Statele Unite. Ultima reacţie o dovedeşte cu prisos: Franţa a anunţat, prin Emmanuel Macron, că va propune ea însăşi o soluţie de ”detensionare” a situaţiei de la graniţia cu Ucraina şi a criticat drept alarmistă retragerea personalului diplomatic american ”neesenţial” de la Kiev. Ruşii au denumit-o drept ”isterie”.

Între timp, ”diplomaţia” Moscovei îşi vede de agenda ei. A cerut neamestec în Ucraina şi retragerea NATO de la gurile Dunării, din Bulgaria şi România. Cu paşi mici şi fermi, înaintează spre vest. Deocamdată, diplomatic. Dacă aşa nu se poate, ruşii n-au nevoie de prea multe scrupule sau pretexte, ca să acţioneze militar. Singurul fapt care ne mai oferă o garanţie, încă solidă, e că atît vecinii noştri bulgari, cît şi noi sîntem membre NATO. Ucraina însă, socotită deja ideologic parte a noului imperiu rus, e prima în calea expansiunii Federaţiei Ruse. Şi cam singură, din punct de vedere militar. Mai primeşte arme defensive, dar nu din toate ţările UE, asistenţă şi promisiuni, cam ca între copiii de cartier: ”dacă te bate, să-mi spui, să vezi ce-i fac!”. Dar şi sancţiunile, cîte vor fi, vor fi post-factum. Atunci cînd războiul va fi deja în desfăşurare. Căci eu cred că va fi.

Rusia ameninţă să se instaleze în curtea din faţă a americanilor

În aceste zile, occidentul, NATO şi Statele Unite trebuie să răspundă ”cererilor scrise” ale Moscovei, în mod vădit în aşa fel formulate, încît să nu poată fi acceptate. E, respectînd termenii comparaţiei, ceea ce le cerea Hitler aliaţilor în 1938, iar aliaţii au acceptat prin acordul de la München, permiţînd ocuparea Cehoslovaciei. E de aşteptat să nu se repete greşeala. Oricum, atunci pe Hitler admiterea cererilor sale l-a descumpănit – el era pregătit de război. Cum e şi Putin, acum.

Putin joacă şah cu occidentalii europeni şi Statele Unite, cu kalaşnikovul în braţe. El a avut luni o ”convnorbire telefonică cordială şi fructuoasă` cu preşedintele Cubei, Miguel Diaz-Canel. ”Dorinţa” comună de a ”întări relaţiile bilaterale” şi ”parteneriatul strategic” renaşte în Statele Unite coşmarul ”crizei rachetelor”, din 1962.

Diplomatic-ameninţător, Serghei Riabkov, adjunctul lui Lavrov, care aşteaptă ”răspunsurile scrise” ale aliaţilor NATO, adică garanţii de neacceptare a Ucrainei în NATO, precum şi la fel de neacceptabila retragere a Alianţei din Bulgaria şi România, a spus că Rusia ”nu exclude” în caz de eşec al diplomaţiei, trimiterea de forţe ruse către aliaţii Rusiei de pe continentul american -  în Venezuela şi în Cuba. ”Dacă Rusia ar merge în această direcţie, am reacţiona cu hotărîre”, a răspuns consilierul pentru securitate naţională la Casa Albă, Jake Sullivan – ceea ce ar fi iarăşi o reacţie post-factum.

Discuţia telefonică dintre Putin şi preşedintele cubanez a avut loc imediat după ce Pentagonul a anunţat că ”pînă la 8.500 de militari americani au fost plasaţi în alertă sporită, pentru o posibilă desfăşurare în Europa de Est”, din bazele lor occidentale. Ameninţarea cu instalarea de baze ruseşti peste ocean e răspunsul tipic Moscovei, disproporţionat şi agresiv, la intenţia acestui transfer de trupe NATO. Purtătorul de cuvînt al Pentagonului, John Kirby a spus că ”nu a fost luată nicio decizie finală de a desfăşura trupele, la graniţele de est ale NATO”. A fost de fapt o încercare nereuşită, de a da un răspuns care mima fermitatea, faţă de mutările ”şahistului” Putin. În replică la iniţiativa Pentagonului, purtătorul de cuvînt al Kremlinului Dmitri Peskov a denunţat ”isteria” occidentală, iar azi, 25 ianuarie, a ”constatat” cu ”mare îngrijorare aceste acţiuni americane”. Atenţie, nu NATO, nu ale UE, ci ”americane”: adică, ruşii ameninţă cu ”exportarea” conflictului ucrainean, în Statele Unite. Ceea ce a şi început Putin să facă, preventiv, din zilele trecute.

Încă din 13 ianuarie, ministrul adjunct de externe Serghei Ryabkov declara la Geneva Rusia nu ar exclude posibilitatea plasării de infrastructură militară în Cuba sau Venezuela, după rundele ”nereuşite” de negocieri. La o săptămînă după declaraţia lui Ryabkov, Vladimir Putin a pus mîna pe telefon joi, pe 20 ianuarie, şi l-a sunat pe preşedintele venezuelean Nicolás Maduro, care posta apoi pe pagina sa de facebook că a avut o discuţie ”fructuoasă” cu liderul de la Kremlin. Biroul lui Maduro a anunţat ulterior, într-o declaraţie de presă, că Putin ”şi-a exprimat tot sprijinul şi sprijinul multidimensional pentru apărarea suveranităţii şi în dezvoltării ţării”. Oficial, cei doi preşedinţi au vorbit despre ”creşterea comerţului dintre ambele ţări, lansarea unei curse aeriene între Caracas şi Moscova şi trimiterea în Venezuela a vaccinului anti-Covid Sputnik”, deşi prşedintele Maduro nu crede în pandemie.

Aşa cum nu demn de crezare  că au discutat doar despre asta – ce treabă să aibă Putin, cu o cursă Aeroflot la Caracas, sau cu exportul de vaccin Sputnik? Mult mai locvace a fost Serghei Melik-Bagdasarov, ambasadorul venezuelean la Moscova, care a vorbit despre ce poate oferi ţara sa Rusiei: "Venezuela are o infrastructură de porturi destul de dezvoltată. Are porturi de adîncime şi porturi civile. Există o gamă largă de baze ale marinei venezuelene”, care are deja portavioane şi crucişătoare, cu rachete ghidate.

Pentru oficialii de la Washington, e un adevărat coşmar. Nici n-au deschis bine gura în legătură cu Ucraina, iar Putin îi atacă în Atlantic, ameninţînd că se instalează în curtea din faţă a casei lor, prin ”ajutor militar” care ar putea fi trimis oricînd, în Cuba şi Venezuela. De astă dată, un fel de ”criză a rachetelor”, la pătrat – cel puţin.

Faţă de această nouă criză, preşedintele Statelor Unite Joe Biden a chemat luni seara într-o ”videoconferinţă securizată”, mai mulţi lideri ai unor state europene. Oficial, tema a fost din nou ”criza din Ucraina”. Nici Iohannis şi nici preşedintele bulgar Rumen Radev nu au fost invitaţi, dar în schimb n-a lipsit preşedintele polonez Andrzej Duda. Sîntem din nou lăsaţi deoparte? N-aş da glas unui asemenea complex. Aici e vorba de faptul că această criză nu mai e una ”locală”, la graniţa estică a Europei şi a NATO, unde noi am fi însemnat ceva. Ea a căpătat o altă dimensiune, pentru că a ajuns să ameninţe America la ea acasă, ceea ce Joe Biden nu-şi poate permite.

Pe un alt plan, liderii europeni au fost liniştiţi de Moscova, în ceea ce priveşte livrarea de gaze, în cazul unui conflict armat în Ucraina: ”Rusia şi-a îndeplinit impecabil obligaţiile în cele mai dificile momente de confruntare între Est şi Vest”, a spus pe acest subiect purtătorul de cuvînt al lui Putin, Dmitri Peskov, întărind cu afirmaţia că ”Rusia nu a dat niciodată vreun motiv de îndoială privind seriozitatea sa”.

Aşa e. Rusia vorbeşte întodeauna serios. Toate aceste mişcări ale lui Vladmir Putin, în paralel cu neîntrerupta presiune militară rusă la graniţa Ucrainei, nu mai lasă loc de îndoială, cu privire la iminenţa conflictului. Putin n-a abandonat partida de şah diplomatic, cu rivalii din NATO şi Statele Unite, asupra cărora recurge la ameninţări deloc voalate, pentru a-i ţine deoparte de ţinta sa, Ucraina, dar a luat kalaşnikovul în braţe şi se pregăteşte să se ia la trîntă. Se ştie bun şi la şah, şi la judo. Şi, orgolios cum e, vrea să intre în istorie, drept cel ce a redat ruşilor puterea de odinioară – care includea stăpînirea asupra unor ţinuturi, din actuala Ucraină. Nu poate să o mai lungească mult, nimeni nu e veşnic.