PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Serghei Şoigu, un şaman siberian cu degetul pe butonul nuclear, ultimul şi singurul prieten al lui Putin

Despre partriarhul Kirill şi modul în care dă un sens războinic ”bisericii păcii” lui Hristos, numai pentru a o pune în serviciul lui Vladimir Putin, dând naştere astfel unei criminale erezii chiar la începutul Postului mare, am scris deja. Mai puţin cunoscut este însă un alt personaj, poate şi mai influent, de la curtea lui Putin. Născut în 1955 în republica Tuva din Siberia, Serghei Şoigu este în momentul de faţă, cînd Putin şi-a pierdut încrederea în propriul Serviciu Federal de Securitate (FSB), principalul lui sfătuitor şi, spun multe surse, chiar şi prieten, petrecîndu-şi în trecut, împreună, multe zile în taigaua siberiană. 

 

Şoigu nu e un personaj într-atît de enigmatic pe cît i s-a construit imaginea: biografia lui arată că el este un ”aparatcik” perfect, un om al sistemului de putere sovietic şi post-sovietic, în care s-a născut, a fost educat şi a evoluat ulterior. Singurele necunoscute ţin de ceea ce crede el cu adevărat, de valorile lui. Îi plac mai mult, se pare, săbiile şi pumnalele orientale, pe care le colecţionează, decît icoanele, deşi a declarat că a fost botezat ortodox, la vîrsta de cinci ani.

 

Despre Serghei Şoigu, extrem de popular la un moment dat printre ruşi, s-a spus că ar putea deveni chiar succesor al lui Putin. E exclus, după părerea altora. ”Nimeni cu numele de familie Şoigu nu ar putea fi ales vreodată preşedinte al Rusiei”, a spus un analist politic rus, referindu-se la originile ministrului apărării din îndepărtata republică siberiană Tuva, unde şamanismul animist este practicat larg de populaţie, alături de budhismul tibetan. Ceea ce însă nu împiedică totuşi ca Serghei Şoigu să fie considerat cel mai intim dintre ”silovki”, oamenii de încredere ai lui Vladimir Putin, repetîndu-i la nesfîrşit ce-i place să audă şi crezînd cu tărie că Occidentul legalizează căsătoria între oameni şi animale, că liderii Ucrainei sînt la fel de răi ca Hitler, iar naţionaliştii ucraineni nu sînt oameni (”fiinţe non-umane”, i-a declarat Şoigu).

 

Ascensiunea acestui ”aparatcik” este una tipică. Părinţii lui Serghei Şoigu au făcut parte, ca întreaga lui familie, din nomenclatura locală a republicii siberiene Tuva, în care a văzut lumina zilei. Tatăl lui, de origini tuvane, Kuzhuget Şoigu, născut în 1921 şi mort în 2010, a fost redactor la cotidianul comunist regional din Tuva şi activist de partid, ajungînd secretar regional al PCUS şi prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al micii republici din Siberia, unde a mai îndeplinit funcţia de şef al Arhivelor Statului Tuvan. A fost şi corespondent al ”Pravdei” la Moscova, precum şi scriitor, fiind autorul unor romane şi cărţi de călătorie în taiga, volume care au înregistrat doar un succes local. Mama ministrului Şoigu, Alexandra Yakovlevna, (născută Kudryavţeva), are origini ucrainene: şi-a petrecut copilăria în zona Lugansk, de unde a ajuns în cele din urmă în republica siberiană Tuva. De profesie zootehnistă, ea a fost şefă a Departamentului de planificare al Ministerului Agriculturii al Republicii Tuva şi deputată în Sovietul acestei republici. 

 

Serghei Şoigu a făcut studii politehnice la Institutul din Krasnoyarsk, cu o diplomă în construcţii civile, domeniu în care a lucrat din 1977. Singura lui legătură cu cariera armelor, îndeobşte ”moştenită” în cadrul nomenclaturii sovietice, a fost prin unchiul său, Seren Kuzhuget, care a fost comandantul Armatei Populare Revoluţionare din Republica Tuvan, între 1929 şi 1938. 

 

Din 1988, Serghei Şoigu a optat şi pentru cariera de activist al partidului comunist, pentru a avansa în funcţii; astfel, în 1990, a ajuns din Siberia la Moscova, unde a devenit adjunct al Comitetului de stat pentru arhitectură şi construcţii al Federaţiei Ruse. Serghei Şoigu şi-a cîştigat popularitatea între 1991 şi 2012, cînd a condus Corpul Salvatorilor, devenit ulterior Comitetul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă şi, în cele din urmă, Minister – ceea ce i-a conferit lui Şoigu, din ce în ce mai popular printre ruşi ca prezenţă în managementul situaţiilor de urgenţă (la diferite dezastre de pe teritoriul Federaţiei Ruse), rangul de ministru. Şoigu a fost deseori pe micile ecrane în mai toate situaţiile de criză, apărute pe teritoriul Federaţiei Ruse în această perioadă – un fel de ”Raed Arafat” al ruşilor, ocupînd pentru scurtă vreme şi postul de guvernator al Moscovei. Împrejurare în care a ajuns printre apropiaţii lui Putin, cînd acesta a fost adus de Elţin de la Sankt Petersburg în capitala Federaţiei Ruse, pentru a-l pregăti ca succesor.

Pentru militari, desemnarea lui Serghei Şoigu de către Vladimir Putin în fruntea Ministerului Apărării a fost, pe de o parte, un semn al neîncrederii ostile pe care, ca fost kaghebist, Putin o manifesta faţă de armată, mai ales după erorile săvîrşite de aceasta în cel de-al doilea război cecen, soldat cu pierderi mari, care i-au afectat imaginea proaspătului preşedinte al Federaţiei, precum şi ca un semn al punerii sub controlul personal al lui Putin a imensului complex militar-industrial, aflat într-o istorică rivalitate cu fostul KGB. Serghei Şoigu, fără experienţă militară, nu joacă decît rolul de ”curea de transmisie” între preşedintele Putin şi generalii din armată, pe care Putin nu i-a văzut niciodată în cariera sa, cu ochi buni. 

 

Şoigu are o colecţie întreagă de medalii, militare şi civile – am numărat aproape treizeci. E Erou al Federaţiei Ruse şi general al armatei, fără să fi absolvit studii militare. Vorbeşte în schimb fluent, după cum scria publicaţia ”The Siberian Times”, nouă limbi, de la engleză la japoneză, chineză şi turcă. S-a căsătorit cu Irina, o rusoaică cu care are două fete – pe numele celei mari, Ksenia, după spusele lui Alexei Navalnîi, Şoigu deţinînd un palat la marginea Moscovei. Soţia sa e patroana unei firme de ”turism de afaceri”, domeniu în care s-a specializat şi soţul ei: mulţi pun apropierea dintre Putin şi Şoigu pe seama excursiilor comune prin taigaua siberiană.       

 

Ca ministru. Şoigu s-a preocupat mai mult de ”pregătirea politico-ideologică” a militarilor: din iulie 2013, a ordonat comandanţilor să înceapă fiecare dimineaţă în cazarmă cu intonarea imnului Federaţiei Ruse şi să treacă la lectura unei liste obligatorii de broşuri patriotice. Chiar şi civilii din Ministerul Apărării au fost îmbrăcaţi în ”costume de serviciu”. A executut întocmai ordinele lui Putin, de invadare a Crimeei, dar şi de intervenţie militară în Siria, la 30 septembrie 2015. La fel ca şi pe cel de invadare a Ucrainei, deşi la 11 februarie 2022, întîlnindu-se cu Ben Wallace, secretarul britanic al apărării, Şoigu l-a asigurat pe acesta că Rusia nu plănuieşte o invazie a vecinilor ucraineni. Cînd aceasta s-a declanşat, ministrul rus al apărării a declarat, întocmai ca superiorul său Putin, că scopul invaziei „este de a proteja Federaţia Rusă de ameninţarea militară reprezentată de ţările occidentale, care încearcă să folosească poporul ucrainean în lupta împotriva ţării noastre”. Din 23 februarie, Şoigu e pe lista sancţiunilor UE, iar două zile mai tîrziu, Statele Unite i-au trecut numele pe ”lista cetăţenilor special desemnaţi şi a persoanelor” ale căror bunuri şi prezenţă sînt blocate în SUA. 

 

Ca şi Putin, Şoigu este pasionat de ”istorie”, în special de istoria lui Petru cel Mare. La fel ca acesta, e fan al echipei de hochei CSKA Moscova şi al echipei muscovite de fotbal ”Spartak”. E pasionat de călătorii prin taigaua siberiană, de unde adună în colecţia personală bucăţi de lemn fosilizat, mai colecţionează săbii şi pumnale indiene, chinezeşti şi japoneze. Cîntă folk la chitară şi pictează acuarele cu peisaje din taiga, fiind şi preşedintele Societăţii Georgrafice Ruse, calitate în care l-a dus adesea pe Vladmir Putin în excursii în pădurile Siberiei. ”Patriotul Siberian” a devenit companionul perfect pentru singuraticul şi izolatul Putin. Mergînd mai departe decît acesta, cînd Ucraina s-a opus invaziei, la finele lunii februarie, Serghei Şoigu i-a numit pe ucraineni fiinţe „non-umane”. 

 

Şoigu, ministrul Apărării din Federaţia Rusă, are idei proprii despre viitorul acesteia. A propus mutarea capitalei de la Moscova în Siberia, unde el ar preconiza înfiinţarea a cinci mari centre urbane, cu potenţial industrial şi ştiinţific, cu populaţie de la o jumătate de million la un million de locuitori fiecare. Propunerea pe care a avansat-o la o întîlnire pe care a avut-o în august 2019 cu cercetătorii de origine siberiană de la Academia de Ştiinţe n-a fost deocamdată preluată de Putin. Şoigu spunea ”nu doar să construim un oraş şi să mutăm capitala aici, dar să construim cu o direcţie foarte precisă către o ramură de activitate sau alta". Pentru prima oară a avansat ideea mutării capitalei Federaţiei Ruse în Siberia în 2012 şi de atunci încoace, o reia din cînd în cînd. E convins că acolo, din inima Siberiei, va renaşte o nouă Rusie, capabilă să-şi înfrunte inamicii din UE şi NATO. Crede cu tărie în energiile ascunse, în taigaua siberiană. Deşi i s-a reproşat că şi-a asumat şi practică şamanismul, a negat, spunînd în 2008 că părinţii l-au botezat ordodox, pe cînd avea cinci ani. Cam greu de crezut, că un corespondent al ”Pravda” din republica siberiană Tuva şi o responsabilă cu planificarea agriculturii din republică ar fi avut, în 1960, tocmai această grijă.

 

La plimbările prin taiga cu Serghei Şoigu, Vladimir Putin poartă cu sine şi valiza cu butonul declanşatorului nuclear. A doua valiză se află chiar în posesia tovarăşului său de vînătoare şi pescuit, Şoigu. A treia e în posesia generalului Statului Major Reunit Interarme. E greu de spus ce discută cei doi, Putin şi Şoigu, pe parcursul excursiilor lor mai degrabă solitare prin taiga. S-a afirmat că, între altele, în cursul unei asemenea excursii siberiene din martie 2021, Putin ar fi aprobat lichidarea a şase opozanţi ai săi, din occident, ceea ce nu s-a întîmplat deocamdată: a început, în schimb, invazia Ucrainei.

 

În 21 martie 2021, cu un an înainte, Putin se lăsa fotografiat într-un costum de blană, conducînd o şenilată blindată mică, prin taigaua siberiană, alături de ministrul apărării Şoigu. ”Se citeşte pe faţa preşedintelui rus că e fericit ca un copil, de isprava lui”, scria presa din occident. Şoigu i-a mai arătat lui Putin atelierul lui de tîmplărie din taiga, în faţa căruia s-au aşezat apoi la un ceai. O excursie similară a fost fotografiată ”oficial” în septembrie acelaşi an, când cei doi se aflau la pescuit, în aceleaşi zone natale ale lui Şoigu. Era după ce apăruseră zvonuri că Putin s-a aflat în izolare, după ce apropiaţi ai săi au făcut COVID.  

 

Acestea au fost şi împrejurările în care au apărut zvonuri că Serghei Şoigu a aranjat ca Vladimir Putin să participle la un ritual şamanic, care a presupus sacrificarea unui lup negru. A fost atît pentru ”sănătatea” preşedintelui, cît şi pentru a i se prezice viitorul. Pe un canal Telegram, a apărut informaţia că „o bucată de ţesătură albă a fost înmuiată cu sângele lupului sacrificat şi a fost arsă”, timp în care se spune că ”au văzut acolo un corb negru, învârtindu-se mult timp în fum. Acest semn i-a fost explicat lui Putin ca prevestind un mare succes”. Evident că n-a fost aşa. 

 

Ceea ce n-a făcut însă ca Vladimir Putin să-şi piardă încă încrederea în ”şamanul” său personal. Cu patriarhul Kirill de-a stînga şi cu Şoigu în dreapta, primul visînd la cruciada ortodoxiei ruse asupra Europei, cel de-al doilea la o Siberie care va concura occidentul, între două viziuni diametral opuse, Vladimir Putin îşi consumă în propria-i singurătate paranoia, fără să creadă de fapt în altceva, decît în puterea de a sacrifica şi de a i se aduce sacrificii.