PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Spasiba, Putin! Ai învăţat toată Europa ce înseamnă comunismul

În sfîrşit, Europa a înţeles cum stă cu ruşii - o lecţie pe care popoare precum noi, polonezii, ungurii, cehii, slovacii, bulgarii şi chiar o parte a nemţilor o ştiam. O ştiam din urmările celui de-al doilea război mondial, cînd ”eliberarea” rusească a însemnat ocupaţie, comunizare, spoliere a resurselor şi subordonare a suveranităţii, aşezată la picioarele liderilor Moscovei. 

 

Pînă şi cei mai progresişti dintre europeni au făcut un pas înapoi şi au renunţat, cel puţin pentru o perioadă, la războiul ciudat pe care l-au creat, unul în care Europa se luptă cu ea însăşi, sub pretextul ”încălzirii globale”. Căci deşi ”aportul” european la emisia de gaze de seră este printre cele mai mici din lume, în raport cu mari coloşi precum SUA, China şi India, care nici nu vor să audă de politici ”verzi”, programul european ”Green Deal” era cît pe ce să sufoce economic una din cele mai bogate şi prospere părţi ale aceleiaşi lumi, fără să mai fie nevoie de un război sau de o recesiune. De fapt, într-un mod paradoxal, tocmai politicile agresive are Rusiei, care-şi utlilizează resursele ca pe o armă, a forţat adaptarea Europei mai mult la realitate, decît la principii ecologiste.

 

Ceea ce părea absolut de neacceptat pentru o largă parte a verzilor şi progresiştilor europeni, la braţ cu o pătură largă a socialiştilor, a devenit, de curînd, realitate: s-a trecut subit, de la ”Green Deal”, proiecţia europeană coordonată de Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene pentru viitor, care prevedea eliminarea treptată a combustibililor fosili, la o aşa-zisă ”taxonomie verde”. În aceste zile, a trecut de Parlamentul European, prin votul majorităţii (asigurată de astă dată şi de socialişti din foste ţări comuniste, ca România şi Bulgaria, dar şi din Finlanda), e drept că numai cu cîteva zeci de voturi diferenţă, o decizie prin care gazul natural şi centralele nucleare sînt considerate ”verzi” şi vor putea primi finanţări din fonduri europene. 

 

E o decizie istorică. Obiecţiile formulate de radicali au primit doar 278 de voturi pentru şi 328 de voturi împotrivă, iar dezbaterile de la Strassbourg au fost unele tensionate. Aş spune că e pentru prima dată cînd se votează în plenul Parlamentului european ceva ce e în interesul clar al României, acela de a putea finanţa proiectele pe gaz şi energie nucleară. Căci nu declaraţiile lui Popescu ne asigură independenţa energetică, ci posibilitatea de a ne construi un sistem energetic viabil. Cu resursele pe care le avem, cu puţinul cărbune, gaz şi petrol pe care încă le deţinem, cu resursele noastre de producţie a energiei nuclerare. Căci vin vremuri grele, şi - aşa cum se ştie - indiferent de forma de asociere dintre state, fiecare dintre ele devine brusc ”suveranist”, atunci cînd e vorba de resursele sale, în vremuri de criză: nimeni nu-şi împarte cojocul cu vecinul, la minus 40 de grade. 

 

Acum, într-un anume fel, Comisia Europeană ajunge la vorba Poloniei, care n-a vrut, de la bun început, să audă de ”Green Deal”, o politică ce ar fi adus-o prea aproape de o dependenţă relativ exclusivă de gazul rusesc. Aşa cum a fost pe cale să ajungă Germania, după inaugurarea Nord Stream, care aşa cum s-a deschis, s-a şi închis - din cauza izbucnirii războiului din Ucraina. Acum, Frans Timmermans a ajuns să dea dreptate Poloniei, al cărei infrigement îl solicita, pentru inflexiunea sa cînd a venit vorba de renunţarea imediat la cărbune: ”Polonia şi alte cîteva ţări aveau planuri să renunţe la cărbune, să utilizeze temporar gaze naturale şi apoi să treacă la surse regenerabile. Dacă rămîn mai mult timp cu cărbune, ar putea fi încă în parametrii pe care i-am stabilit pentru politica noastră climatică”, a spus, mai nou, coordonatorul ”Green Deal”. 

În noile condiţii, conductele de gaz dinspre Rusia spre Europa riscă să ajungă venele îngheţate ale unui trup intrat în comă. Cîştigă partea care va supravieţui: Europa, sau Eurasia. Civilizaţia occidentală, sau totalitarismul rus, mutat ideologic din roşul comunist, în valtrapurile aurite ale unui ortodoxism de paradă. 

 

A fost nevoie de duşul rece al ”operaţiunii speciale” a Rusiei din Ucraina, pentru ca liderii occidentali să vadă adevărata faţă a lui Putin, cea pe care zadarnic le-o tot arătau unii din ruşii înşişi, oameni curajoşi ca Alexandr Litvinenko, defectorul din FSB în Marea Britanie, dizidentul Vladimir Bukovski sau, mai nou, Alexei Navalnîi. Cu toţii au plătit, ultimul plăteşte încă un preţ scump pentru curajul lor, ca şi zecile de mii de oponenţi de pe teritoriul Federaţiei Ruse, care au ridicat vocea împotriva invadării Ucrainei. Occidentul îi ascultă cu luare-aminte abia acum. Înainte de Ucraina, gazul rusesc era un fel de ”dat”, pentru care ochii se închideau, cîte puţin. Strîngerile de mînă cu Putin erau rareori însoţite de strîngeri de inimă şi lideri occidentali care au marcat şi istoria Europei, precum Angela Merkel, i-au arătat chiar o prietenie jumătate sinceră, jumătate interesată - cu miros de gaz, pete de petrol şi arome de grîu. 

 

 

Acum lucrurile s-au schimbat într-o asemenea măsură, încît miercuri, cînd s-a decis votul istoric, prin care gazul şi centralele nucleare au fost trecute în categoria ”energiilor verzi” pentru producerea electricităţii, mai erau doar cîteva zeci de militanţi ecologişti şi radicali de stînga, care protestau în faţa clădirii Parlamentului European de la Strassbourg. Ca să semene confuzie, unii purtau drapelul Ucrainei, încercînd zadarnic să arate că investiţiile în reţele gaz natural ajuta Rusia. Dar e exact invers - e vorba de centrale pe gaz, pentru producerea energiei electrice şi termice, care să înlocuiască, aproape cu totul, dependenţa de gaz, drept combustibil direct. 

 

Îngheţarea gazului pe conductele de tranzit dinspre Rusia spre Europa nu mai e acum doar un şantaj rusesc, ci o politică asumată de Europa. Şantajul a eşuat, deşi mai mult de o treime din gazul european provine din Rusia. Acelaşi Frans Timmermans, atît de intransigent cu un an în urmă în privinţa trecerii la ”resurse verzi”, care au pus Europa pe jar într-atît, încît în Olanda lui natală a ajuns să se confişte pămîntul fermierilor, pentru a se instala centrale eoliene, a spus, în aceste noi condiţii ale ”tăierii cordonului la nivelul UEcă , trebuie să „ne înţărcăm de dependenţă, mult mai repede decît ne-am aşteptat”. 

Timmermans a explicat pe larg, schimbarea lui de optică, într-o adevărată confesiune: „Sînt în politică de suficient de mult timp, de peste 30 de ani, pentru a înţelege că oamenii se îngrijorează cel mai mult pentru criza imediată şi nu pentru criza pe termen lung. Şi dacă nu abordăm criza imediată, cu siguranţă vom fi în afara drumului, în ceea ce priveşte criza pe termen lung. Cred cu sinceritate că, dacă nu putem oferi această garanţie, atunci societatea este la limită, aşa cum este peste tot din cauza preţurilor ridicate la energie, a inflaţiei, a preţurilor la alimente care cresc rapid – din cauza acestei incertitudini cauzate de război. Putin foloseşte toate mijloacele pe care le are, pentru a crea conflicte în societăţile noastre, aşa că trebuie să ne pregătim pentru o perioadă foarte dificilă”. Aşa că un combustibil atît de blamat, precum  cărbunele, de pildă, a devenit în această conjunctură, chiar şi pentru un radical ca Timmermans, coordonatorul ”Green Deal”, dintr-o problemă, una din soluţiile ei.  

 

Uniunea Europeană se pregăteşte de iarnă acum, în plină arşiţă. Deja se monitorizează rezervele şi aprovizionarea fiecărui membru UE cu gaz în rezervoare, pentru întreaga perioadă a iernii, iar de săptămîna viioare se vor lansa măsuri ca să se reducă pe termen scurt ”amortizarea impactului” întreruperii totale a aprovizionării cu gaz. Deci, a renunţării ori înlocuirii cu alte resurse a unei treimi din capacitatea energetică a Europei. E prima provocare majoră, nu numai a ”capacităţii manageriale” a birocraţilor bruxellezi, dar şi a coeziunii din Uniunea Europeană. Chiar mai importantă decît poziţia comună faţă de invadarea Ucrainei, care s-a bazat pe empatie: de astă dată, intră în joc interesele proprii şi egoismul fiecărei ţări în parte. Dovada cea mai bună a oferit-o, pentru un asemenea comportament, Ungaria. care a eşuat, însă, pe termen lung - pentru că poziţia ei geografică o împiedică să aibă acces direct şi separat la resursele ruseşti. 

 

Apreciind capacitatea explozivă a unei asemenea crize, Frans Timmermans a anunţat şi o posibilă apocalipsă, tradusă în ”risc de conflict şi dispută în Europa, din cauza crizei energetice”. Condiţii în care ”revenirea la combustibilii fosili e necesară”. 

 

               Eu cred că fiecare ţară în parte îşi va gestiona resursele, cît de bine poate, dar într-un ”tablou general” în care armonia se va păstra, cît de cît: nu se va rupe, nici nu se va decolora, nici nu se va şterge, poate că unele culori, precum ”verdele”, se vor estompa, ca şi toate excesele ”progresiste” de pînă acum. E greu să-ţi mai ardă de ”drepturile pinguinilor”, pe ger de minus 18 grade afară, şi cu o temperatură în casă care nu poate depăşi 18 plus.

 

Într-un fel, pot spune: Spasiba, Putin! Ai învăţat Europa ce înseamnă comunismul!