PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Vremea în care SRI-ul băga sub preş privatizarea Petrom: ”ar fi dezirabil ca informarea noastră să nu fie utilizată în spaţiul public”

Puţini îşi mai aduc aminte că, pe fondul unui scandal politic intern cu iz naţionalist, în 2006 s-a format o ”Comisie de investigare a privatizării Petrom”. Formată din şapte senatori, ea a fost condusă de Marius Marinescu, de la PRM. A fost un prim ”balon de săpun”, pe tema privatizării societăţii naţionale a petrolului românesc. Concluziile acestei anchete senatoriale nu au fost date publicitatii. Printre documentele adunate la Comisie în 17 bibliorafturi se regăseşte şi un raport al SRI, care dovedeşte că Serviciul a fost la curent, ”pas cu pas”, cu vînzarea Petrom SA către OMV. La un preţ mult subevaluat şi cu un impact economico-social pe care-l simţim pînă în zilele noastre, cînd OMV-ul ne dictează practic ”preţul la pompă”. 

 

 

Peste documentele Comsiei senatoriale din 2006 privind privatizarea Petrom s-a aşternut praful. Concluziile ei nu au fost puse niciodată în dezbaterea Parlamentului, nu s-a făcut nicio sesizare la Parchet – desi Comisia a ajuns la concluzia că ”adevărata valoare a Petrom a fost de 7 miliarde de dolari”, mult sub cea stabilită de ”evaluatorii” privatizării, de 1,6 miliarde euro. Atunci cînd Comisia funcţiona, în spaţiul public se susţinea, ca şi imediat după privatizarea Petrom, că aceasta a fost o ”monedă de schimb” pentru aderarea la UE. Aşa cum, atunci cînd se pregătea privatizarea, aceasta era legată de primirea noastră în NATO, desi cumpărătorul era dintr-o ţară neutră, iar firmele americane au fost practic ”interzise” la ofertarea Petrom. 

 

Ambele tipuri de afirmaţii au fost doar subterfugii, pentru ca ”băieţii deştepţi” din energie să-şi îngroape sub preşul privatizării propriile afaceri păguboase, cu care au scăzut drastic valoarea Petrom, chiar în pragul privatizării sale. N-a fost nicio ”monedă de schimb”, ci o afacere profitabilă – pentru austrieci, pentru unii capi politici ai României din 2004 şi pentru ”băieţii deştepţi” din umbra lor, pentru ”consultanţi”, pentru mai toţi cei implicaţi în privatizare.  Inclusiv pentru ruşi, care au participat prin GAZPROM în mod direct la licitaţia de privaztizare şi, desi n-au cîştigat, şi-au păstarat un oarecare control prin intermediul partenerului lor OMV asupra economiei resurselor României, devenită atunci ţară NATO.   

 

În tot acest joc, SRI şi-a jucat rolul său: după cum am înţeles dintr-o ”Infomare” cu numărul 12255 din 8 decembrie 2007, purtînd antetul ”România. Serviciul Român de Informaţii, Nr. Exemplarul 1” (întregistrat la Comisie cu nr. 40/S/166, în 10 decembrie 2007), au ştiut totul despre Petrom, privatizarea sa, preliminariile ei, cît şi evoluţia post-privatizare. Dar n-au ştiut, cu toate acestea, cum să facă pentru ca răul să nu se producă.

 

Documentul începe prin a prezenta ”Repere ale procesului de privatizare a SNP Petrom SA Bucureşti”. În introducere, se arată: ”Prezenta informare conţine o expunere sintetică a celor mai semnificative momente care au marcat etapele premergătoare şi cele în care s-au realizat efectiv privatizarea Petrom SA. În raport cu fiecare dintre aspectele menţionate, în măsura în care datele şi informaţiile obţinute de SRI indicau anumite vulnerabilităţi şi/sau oportunităţi cu semnificaşie pentru securitatea economică, acestea au fost prezentate factorilor de decizie cu atribuţii în domeniu. 

 

Privatizarea fostei Societăţi Naţionale a Petrolului (SNP) Petrom SA s-a realizat într-un context internaţional deosebit de complex, marcat de o multitudine de factori cu incidenţă asupra evoluţiei acestui operator cu rol strategic pe piaţa internă. Pe plan extern, tendinţele de scădere a resurselor energetice, conexate cu estimările privitoare la creşterea preţurilor hidrocarburilor au determinat o sporire a concurenţei între marile companii de profil, pentru a se poziţiona cît mai bine pe piaţă.

 

În plan regional, SNP Petrom SA avea un potenţial ridicat de concurenţialitate, date fiind atuurile de care dispunea: patrimoniu semnificativ, structură integrată de funcţionare, angajarea unor cooperări în afara graniţelor ţării, destinate extinderii activităţii. Capacităţile importante deţinute de societatea naţională în sectoarele producţie, rafinare, distribuţie şi comercializare au polarizat interesul mai multor operatori importanţi, interesaţi de preluarea anumitor segmente, în funcţie de specializările acestora şi interesele de perspectivă pe pieţele de profil”. Cu alte cuvinte, exista un interes clar ”în zonă” pentru ”neutralizarea” concurenţei reprezentată de Petrom. Aici, de fapt, se află parte din rosturile eforturilor depuse de austrieci, pentru a o cumpăra.

 

 

Informarea SRI arată că anunţul privatizării Petrom a transformat societatea într-o ţintă a devalizării: ”Pe de altă parte, în intervalul 2001-2002, pe fondul influenţelor factorilor conjuncturali ce se manifestau în plan internaţional şi al unui management tehnico-economic deficitar, societatea a înregistrat o scădere a profitabilităţii şi un regres al activităţii pe anumite segmente. În acelaşi contex, s-a înregistrat o intensificare a semnalelor provenite de la unele instituţii financiare şi organisme internaţionale, cu privire la necesitatea urgentării privatizării SNP Petrom SA – poroces menit să asigure, între altele, un management eficient al societăţii. 

 

Privatizarea fostei SNP Petrom SA a debutat efectiv în anul 2003, în conformitate cu prevederile documentului Foaia de parcurs din domeniul energetic din România, aprobată prin HG nr.890/2003, ce a stat la baza promovării Strategiei de privatizare a SNP Petrom SA, prin HG nr,924/2003). Contractul de consultanţă a fost perfectat în luna ianuarie 2003, în urma unei licitaţii internaţionale, cu consorţiul format din CREDIT SUISSE FIRST BOSTON EUROPE Ltd. Londra şi ING Barings Ltd. El a vizat elaborarea unui raport de analiză-diagnostic cu privire la toate aspectele referitoare la privatizarea societăţii”. Despre toată această ”consultanţă”, cum s-a făcut şi pe cine a făcut ea ”oameni”, voi reveni cu altă ocazie.

 

Contractul de privatizare a SNP Petrom SA a fost încheiat, în cele din urmă. la 23 iulie 2004, între Ministerul Economiei şi Comerţului – reprezentat de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie şi compania austriacă OMV. Iată ce spune SRI despre ”situaţia societăţii în perioada premergătoare privatizării”: ”Societatea Naţională a Petrolului (SNP) PETROM SA Bucureşti – cel mai important operator în domeniul petrolier din ţara noastră – a fost înfiinţată în luna octombrie 1997 şi funcţiona ca o societate integrată, defăşurînd activităţi de explorare, extracţie de petrol şi gaze, rafinare ţiţei şi comercializare produse petroliere. Societatea petrolieră era singura companie din Europa Centrală şi de Est care îşi putea asigura din producţia internă circa 75% din necesarul de materie primă pentru rafinăriile proprii, ceea ce o făcea mai puţin vulnerabilă în contextul manifestării unor crize pe pieţele petroliere internaţionale.

 

Structura acţionariatului SNP PETROM SA (ce avea un capital social de 1,5 miliarde dolari) anterior semnării contractului era formată din: fostul Minister al Industriei şi Resurselor, ce deţinea 81,3% din acţiuni;  Ministerul Finanţelor Publice – 10,2%, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale – 1,4%; alţi acţionari (persoane fizice şi juridice) – 7,1%. Cu alte cuvinte, acţionar majoritar era ministerul condus de Dan Ioan Popescu, personaj asupra căruia de asemenea voi reveni, un om care s-a îmbogăţit fabulos în acele împrejurări.

 

Informarea mai arată că ”SNP PETROM SA deţinea acţiuni la societăţile PETROM SERVICE SA Bucureşti, RIG SERVICE SA Constanţa, PETROTRANS SA Ploieşti, FRANCIZA PETROM SA Bucureşti şi PETROM GAZ SA Mediaş. Patrimoniul societăţii era compus din 11 sucursale de exploatare şi extracţie a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale, între care una maritimă (Sucursala PETROMAR Constanţa), 3 institute de cercetare-proiectare, o bază de aprovizionare în localitatea Floreşti, jud. Prahova, o bază de operaţiuni speciale la sonde în localitatea Cîmpina, judeţul Prahova”. Tot dn patrimoniul societăţii petroliere de stat făceau parte ”peste 500 de staţii de distribuţie a carburanţilor auto şi depozite de produse petroliere. rafinăriile ARPECHIM Piteşti şi PETROBRAZI Ploieşti, cu o capacitate de prelucrare anuală de peste 7 milioane tone ţiţei,  Combinatul de îngrăşăminte chimice DOLJCHIM Craiova, doi operatori de transport al produselor petroliere (SC TRANSPECO SA Ploieşti şi SC PETROMAVIATION SA Bucureşti)”.

 

De unele din acestea s-a ales, pur şi simplu, praful – pentru a nu face concurenţă austriecilor, deveniţi proprietari ai fostului proprietar. De pildă, proaspăt extinşi în domeniul îngrăşămintelor chimice la ei în Austria, noii patroni de la OMV au lichidat rapid fabrica de îngrăşăminte chimice de la Craiova. Apoi, pentru că aveau propriile capacităţi de rafinare, au preferat să le dea de lucru austriecilor şi să-i lase pe drumuri pe români: au scăpat urgent de rafinăria ARPECHIM de la Piteşti, care a rămas doar o amintire pentru cei care au lucrat cîndva acolo.

 

E numai o filă din istoria neagră a jafului petrecut la Petrom, în numele şi sub steagul unei ”privatizări” care a fost una dintre cele mai mari şi păguboase ”ţepe” date României, care şi-a înstrăinat propria companie naţională de petrol şi gaze, aproape pe nimic. Serviciul Român de Informaţii a ştiut tot timpul, aşa cum arată ”Informarea” din care am apucat să vă prezint abia o mică parte, ce se petrece. Documentul citat arată la final că ”deşi este neclasificată, Informarea este destinată exclusiv membrilor Comisiei de anchetă, constituite prin Hotărîrea Senatului nr.42 din 13 decembrie 2006 şi ar fi dezirabil ca aceasta să nu fie utilizată în spaţiul public”.

 

 În 2007, din interese superioare, care ţineau de intrarea noastră în UE, pentru care trebuia să aducem la îndeplinire mai multe ”caiete de sarcini”, SRI n-a putut trage pe nimeni de mînecă şi mizeria a fost ascunsă sub preş. Acum cînd fosta Companie Naţională PETROM, intată în posesia austriecilor a ajuns să joace alături de un ”actor” ostil, dintr-o ţară ostilă României, faţă de intrarea noastră în Schengen, lucrurile ar trebui să se schimbe. Aderarea la Schengen e ”obiectiv politic major” al coaliţiei şi preşedintelui Iohannis şi ar fi poate timpul ca Serviciul să deschidă dulapul cu scheletele ”privaztizării” petrolului românesc. Nu neapărat pentru noi, ci măcar pentru cei care trebuie să ştie.