PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Războiul din Ucraina, între cursa înarmării şi cea a dezinformării; pe unii îi aprovizionează americanii şi Europa de vest, pe ceilalţi Iranul şi Coreea de Nord; Zelenski e ”nebun”, iar zilele lui Putin ”sînt numărate”, în vreme ce oamenii continuă să moară

Există o regulă a războiului, care presupune că diferitele forme de a manipula adevărul sînt arme la fel de eficiente, ca şi obuzele. Observatorii războiului din Ucraina se luptă cu rezultatele aplicării acestei strategii de către beligeranţi. E greu să descoperi ”starea de fapt” reală de sub puzderia de comunicate, emise de ambele părţi. Zelenski spune una, apoi apare la televiziunile Moscovei purtătorul de cuvînt al armatei ruse, generalul Igor Konaşenko, cu o altă versiune a aceleiaşi poveşti. S-ar spune că ambele armate sînt victorioase. Un singur lucru e cert: victoriile lor au costat pînă acum suferinţa ori moartea a o mie de copii: ultimele cifre arată 353 copii ucişi şi 662 răniţi, în urma acestui război. 

 

 

În vară, ambele tabere se mîndreau cu pierderile provocate inamicului. Generalul Konaşenko număra ”steagurile de la prefectură”, ca în Caragiale al nostru, arătînd că ”pînă în prezent, 201 avioane, 130 elicoptere, 1196 vehicule aeriene fără pilot, 338 sisteme de rachete de apărare aeriană, 3.525 tancuri şi vehicule blindate, 515 lansatoare de rachete cu mai multe ţevi, 1.933 obuze, 3.583 vehicule militare aparţinînd Ucrainei au fost distruse”. De partea cealaltă, ucrainenii numărau şi ei 220 avioane, 188 elicoptere, 687 drone, 1.677 tancuri, 846 sisteme de artilerie şi 3.874 vehicule blindate de transport - distruse.

 

Cifre în oglindă, a căror exactitate nu o poate proba nimeni. Ele dau însă impresia generală, confirmată din toate punctele, că ”operaţiunea specială” din Ucraina nu merge, pentru ruşi, aşa cum se aşteptau. Că rezistenţa e acerbă şi pierderile mari sînt, de fapt, de ambele părţi. Ruşii, de pildă, au început recrutări printre tîlhari şi criminali, cărora li se oferă alternativa frontului, pe care pot schimba celula; în consecinţă, oligarhul Evgheni Prigojin, şeful Companiei Militare Private a recrutat o mie de deţinuţi, în două colonii corecţionale din regiunea Rostov a Federaţiei Ruse, cărora li s-a promis că pot jefui şi ucide în Ucraina, fiind liberi şi chiar plătiţi pentru asta.

 

De partea cealaltă, recenta ofensivă în sud a armatei ucrainene, ne asigură preşedintele Zelenski, se desfăşoară conform planului. "Săptămâna aceasta avem veşti bune din regiunea Harkov", a spus preşedintele în discursul său video ”de seară”, difuzat pe reţelele de socializare. Această regiune a fost ocupată de forţele de invazie încă din 24 februarie, dar nu şi oraşul Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, deşi e bombardat sistematic de ruşi, de la începutul războiului. Zelenski nu a numit localităţile unde ”flutură din nou steagul ucrainean”, dar a menţionat faptul. Contraofensiva ucraineană din sud, începută săptămîna trecută, are succes, din perspectivă ucraineană, în vreme ce ruşii dau asigurări că adversarul a fost oprit şi are ”pierderi grele”. Cert e însă altceva – ofensiva costă, iar asta se vede din reportajul realizat recent de jurnalişti de la ”Washington Post”, prin spitalele ucrainene, în care au fost intervievaţi răniţi de pe front.

 

Înaintea acestuia, la mijlocul lunii august, o confesiune pe o reţea de socializare a unui combatant ucrainean, Volodimir Demcenko, regizor de film înrolat ca soldat, constata o ”banalizare” a războiului: ”în general, veştile despre Ucraina tind să treacă în plan secund”. Regizorul-combatant constata că acesta e ”doar un adevăr al vieţii” şi că, din interior, luptele se văd cu totul altfel, într-o alternanţă de optimism şi depresie: ”Uraa! Distrugem depozite de muniţie ruseşti în fiecare zi; oh nu! Au omorât prizonerii noştri!; Uraa! Le-am distrus baza aeriană!; oh, nu! încă un alt sat sau oraş ne-a fost luat”. El spune că ”aşa poţi înnebuni şi nu este o metaforă. Iar, de fapt, războiul continuă”. 

 

Demcenko vorbeşte şi despre lipsa armamentului, în tabăra apărătorilor, tradusă la nivel oficial în cererile intempestive ale preşedintelui Zelenski, adresate Occidentului: în unele zone ale frontului artileria rusească o depăşeşte pe cea ucraineană de zece ori şi „există locuri în care artileria noastră nu este deloc prezentă. Prin urmare, dacă cineva spune ceva despre paritate, scuipaţi în ochii acelui prost. Ucraina încă încearcă doar să oprească această urgie”, susţine el. Nici ruşii nu mai sînt cei de la începutul războiului, atacurile lor ”nu mai sînt atît de masive fiindcă armata ucraineană le-a provocat pierderi fără precedent, iar acesta este sfîntul adevăr”. Dar ”este adevărat că pierderile noastre nu sunt mult mai mici, plus zeci de mii de civili ucişi”, adaugă el. ”O rană însângerată se va deschide în centrul Europei, zeci de oraşe vor rămîne în ruină timp de ani şi ani de zile”. 

 

Continuîndu-şi analiza şi în ce priveşte partea cealaltă, Demcenko crede că războiul din Ucraina va duce la prăbuşirea Rusiei: ”Cred cu adevărat în asta. Dar văd de asemenea că Ucraina şi vieţile noastre sînt preţul. Oraşele noastre în ruină, familii împrăştiate în jurul lumii, zeci de mii de morţi, e doar începutul”. Dar ”pentru Ucraina, lecţia este că statalitatea şi libertatea nu vin fără o luptă, iar pentru Lumea Liberă că, în pofida progresului şi a nivelului ridicat de confort, pericolul de a cădea în haos încă există”. 

 

Mesaj din mijlocul verii, care îşi arată validitatea acum, în pragul iernii, cînd Europa se pregăteşte de ce poate fi mai rău. 

 

Revenind la reportajul din ”Washington Post”, acesta scoate la iveală un adevăr altfel, decît cel al discursului oficial al preşedintelui Zelenski: costurile umane ale ofensivei ucrainene, declanşată acum o săptămînă în sud au dus la ”pierderi uriaşe. Mor cinci de la noi pentru un soldat rus mort”, spunea unul dintre răniţii din zona Herson, intervievat de ziariştii americani. Un soldat trimis pe front, în ofesnsivă, fără să fi avut o experienţă militară anterioară – şi sînt mulţi ca el. Unitatea lui s-a retras, pe poziţii defensive, după ce a încercat să elibereze un sat ocupat de ruşi; aceaştia au tras cu tot ce au avut, cu mortiere şi obuze cu fosfor, împotriva lor: „Cine poate supravieţui unui asemenea atac?”, se întreabă el. Nota e în genere una pesimistă, printre cei care au povestit, sub protecţia anonimatului, circumstanţele în care au fost răniţi, iar starea lor se reflectă în acest pesimism. Dar, hotărîrea a rămas: ”dacă nu îi oprim, ei vor continua să violeze şi să ne omoare poporul cum au făcut peste tot”, apunea un soldat în vîrstă de 49 de ani, cu un genunchi spulberat de o schijă. Deşi pierderile sînt mari, admite el, ”nu avem ce să facem în legătură cu asta. Şi încă putem cîştiga”. 

 

Nici nu mai contează, de fapt, numărul localităţilor eliberate din regiunea Herson în timpul ofensivei, cît faptul că un prim scop politic al acesteia a fost atins: responsabilul pro-rus al regiunii ocupate a declarat amînarea sine die, din motive de securitate, a referendumului planificat pentru unirea regiunii cu Federaţia Rusă. Între un presupus progres al ofensivei, pretins de partea ucraineană şi asigurările generalului Konaşenko, precum că ”adversarul a fost respins, suferind pierderi grele”, aceasta e singura certitudine. Pe lîngă evidenţa sîngeroasă a unui război devenit banal. Europa nu mai priveşte către Ucraina, pentru că se uită la propriile-i buzunare goale şi către paltoanele din dulap.

 

 

Pe de altă parte, la Kiev domneşte o linişte apăsătoare. Parcă obosită. Preşedintele Volodimir Zelenski joacă din ce în ce mai redundant şi neconvingător în rolul omului hotărît. Aşa cum Putin nu mai e cel care juca hochei pe gheaţă şi se lua la trîntă cu adversarii pe tatami-ul de la judo. Se întîmplă ceva, în spatele cortinei puterii. Atît la Moscova, cît şi la Kiev. Semnele de slăbiciune ale lui Putin, mă refer la cea fizică, sînt căutate cu lumînarea şi ies la lumină, cu prilejul oricărei ieşiri publice a acestuia, deşi nu cred că aici trebuie căutată salvarea. Cît despre Armata Naţională Republicană, anunţată de deputatul rus Ilia Ponomarev, fugar la Kiev, ca o posibilă opoziţe la puterea lui Putin, ea a dispărut aşa cum a şi apărut, în legătură cu atentatul asupra Dariei Dughina. Nu se mai ştie nimic despre ea, pentru că pur şi simplu nu există. Ceea ce există şi se manifestă, în schimb, e o tensiune care mocneşte la Kiev. Cu ceva vreme în urmă, Vitali Klitschko, fostul boxer, primar al oraşului, a afirmat că a fost ”ameninţat” de cineva din ”biroul lui Volodimir Zelenski”, după ce : „Eram şi rămân un cetăţean al Ucrainei”

 

Vitali Klitschko, primarul Kievului, afirmă într-un interviu acordat site-ului ucrainen de ştiri Babel că a fost ameninţat de un oficial din cadrul biroului preşedintelui Volodimir Zelenski, după ce a semnat o scrisoare deschisă (cu 112 pagini de semnături), pentru returnarea cetăţeniei ucrainene lui Ghenadi Korban, un om de afaceri care a ocupat funcţia de şef al apărării teritoriale din regiunea Dniepropetrovsk, care a încercat să se întoarcă pe 22 iulie în ţară, fără să fie lăsat - preşedintele Ucrainei i-a retras cetăţenia prin decret. Klitschko a declarat: ”O să vă dezvălui un secret. După ce am semnat scrisoarea, am avut o conversaţie, cu o aluzie: ‹‹eşti atât de proactiv acum, încît nu ţi-am luat încă cetăţenia germană (o aluzie la o posibilă expulzare – n.n.) Am răspuns: Voi fi foarte surprins, dacă îmi poţi arăta, dar şi lua paşaportul meu german››'”. Vitali Klitschko a locuit multă vreme în Germania şi Statele Unite, dar nu a cerut niciodată cetăţenia acestor ţări. Nu are decît paşaport ucrainean. ”Am avut oferte în acest sens, dar pentru ce? Eu eram şi rămân un cetăţean al Ucrainei”. Klitschko a fost întrebat dacă ameninţarea voalată i-a fost transmisă de la biroul preşedintelui Zelenski. A răspuns: ”De unde altundeva? De la biroul de locuinţe?”.

 

E un semn care se adaugă altora că, pe culoarele puterii de la Kiev s-a instalat un sindrom paranoid – altfel de înţeles, în împrejurările atît de tensionate ale confruntării cu Rusia lui Putin şi mai ales cu pericolul pe care îl reprezintă serviciile ei secrete. În iulie, Volodimir Zelenski a demis mai mulţi oficiali ucraineni, inclusiv pe procurorul general de la Kiev şi pe şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Irina Venediktova şi Ivan Bakanov, despre care a spus că nu-şi controlează subalternii şi că oameni ai lor, din teritoriile ocupate, au ajuns să lucreze pentru ruşi. După două zile, Zelenski a mai demis alţi patru dintre şefii serviciilor teritoriale ale SBU din Kiev şi regiunile Kiev, Ternopil şi Lviv (şeful acesteia din urmă, Artem Bondarenko, fiind, de fapt, mutat la conducerea serviciilor de Securitate din Kiev). Ieri, Zelenski a numit noi şefi ai Serviciului de Securitate al Ucrainei în regiunile Herson şi Cernihiv şi a destituit comanda anterioară. 

 

Pe front, în ofensiva din regiunea Harkov, parţial ocupată de armata rusă (care n-a reuşit să calce în oraşul Harkov, cu toate că e bombardat aproape regulat şi că aceste bombardamente aduc moartea), se fac ”progrese lente, dar semnificative”, după cum declara ieri un oficial al Pentagonului. ”Vom vedea”, a spus Colin Kahl, subsecretar de stat pentru apărare, care crede că în acest moment, în sud lucrurile merg mai bine pentru partea ucraineană, decât pentru partea rusă". Pe front, poate că lucrurile stau aşa. Să sperăm că şi pe culoarele puterii. 

 

Oricare ar fi adevărul unui front care deja pare mai degrabă îngheţat, din 24 februarie, nicăieri nu mai e linişte. Ca şi după atentatele din 11 septembrie 2001, lumea nu mai e aceeaşi. Dar, cum ne-am adaptat şi la noua lume, de atunci încoace, cum am trăit cu ”pericolul terorist”, vom învăţa să trăim şi cu războiul la uşă, privindu-l prin fereastra cu flori de gheaţă.