Silviu Predoiu, despre liderii Puterii: Ori se ocupă de criză, ori de concursuri de popularitate, nu este loc de amândouă

Silviu Predoiu afirmă că în timpuri de restrişte, guvernanţii sunt mai mult ca oricând în lumina reflectoarelor, actul conducerii este extrem de dificil, iar formula "omul potrivit la locul potrivit" capătă un alt sens în astfel de situaţii.

Fostul şef adjunct al SIE face o scurtă “istorie” a Guvernului Orban 2 şi atrage atenţia că oamenii aleşi să guverneze în noiembrie 2019, într-o perioadă lipsită de provocări, sunt în acelaşi timp şi cei mai potriviţi să ne conducă printr-o situaţie dramatică, creată de criza coronavirusului.

În opinia consultantului, membrii actualului Guvern nu sunt pregătiţi pentru această criză, şi, suprinzător, nici nu realizează acest lucru. Ca atare, îi avertizează că dacă insistă să se ocupe de imagine, şi nu de criză, vor avea de suferit.

Prezentăm integral analiza lui Silviu Predoiu:

“Problema cu crizele este că, de regulă, vin neplanificate. Ca urmare, nu prea avem obiceiul să ne gândim la ele, cel puţin nu în termeni de "proiecţie de viitor" şi, în consecinţă, atunci când mergem la urne pentru a ne alege liderii, ultimul lucru pe care îl luăm în calcul este capacitatea celor ce ne cer votul de a face faţă unor dezastre (fie acestea războaie, pandemii, cutremure, crize economice, etc). Că este bine, că este rău, asta este, cam aşa se întâmplă mai peste tot.

Ceea ce însă nu se întâmplă chiar peste tot şi nici măcar la noi nu ar fi trebuit să se întâmple, sunt situaţiile în care, avertizat că eşti pe punctul de a intra într-o criză uriaşă, nu faci nimic sa te asiguri că aceia care o vor gestiona sunt cei mai pregătiţi pentru o asemenea provocare.
Să ne reamintim (în caz că am putea uita): în 4 noiembrie 2019 a fost instalat guvernul Orban 1 ce avea ca obiectiv declarat şi asumat, conducerea ţării spre alegeri anticipate. Ca urmare, cel puţin în teorie, că ne plac sau nu, putem presupune că membrii cabinetului au fost selecţionaţi pe criterii care să răspundă acestui scop, respectiv să poată gestiona ţara fără turbulenţe majore, pe termen scurt, până la organizarea alegerilor.
Că Parlamentul a fost de altă părere, avizând negativ 3 din membrii propuşi ai executivului, nu mai are nicio relevanţă acum. Oricum nu a contat nici atunci.
Fractura de logica a apărut însă atunci când am privit echipa propusă a cabinetului Orban 2. Acesta a fost înaintată după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat oficial pandemia, după ce o serie de state europene au anunţat adoptarea de măsuri dure, "închideri" de oraşe şi regiuni, interdicţii de circulaţie, deci când intrarea în criză era iminentă!!
Dar ...... surpriză, guvernul propus, în martie 2020, în circumstanţe dramatic diferite de cele de la momentul noiembrie 2019, anunţat într-o lume în fierbere, guvernul ce urma, evident şi inevitabil, să gestioneze starea de urgenţă, are exact aceeaşi componenţă cu cel anterior.
Adică oamenii selecţionaţi pentru a asigura administrarea pe termen scurt a nevoilor curente ale ţării, într-o perioadă fără provocări la adresa siguranţei naţionale, sunt în acelaşi timp, în mod surprinzător, şi cei mai potriviţi să ne conducă printr-o situatie dramatică, de amploare şi gravitate nemaiîntâlnite !

Că din nou Parlamentul a fost de altă părere, avizând negativ de această dată 3/4 dintre miniştrii propuşi, printre care unii cu rol esenţial în gestionarea crizei (sănătate, mediu, muncă,, finanţe, educaţie) desigur nu mai contează.
Indiferent de scopul pentru care şi-au dorit (sau poate unii doar au acceptat) funcţiile, expunerea publică este un "efect colateral" despre care niciunul dintre membrii executivului nu poate spune că nu a avut cunoştinţă. Şi niciodată nu sunt mai multe reflectoare aprinse pe un guvern decât în timpuri de restrişte. Asta ca să nu uite că ceea ce ei numesc "putere" este în fapt responsabilitate!

Criza este momentul în care liderii devin cu adevărat relevanţi şi, cu cât mai gravă este aceasta, cu cât bunăstarea şi viaţa noastră depind mai mult de priceperea lor, de deciziile şi acţiunile lor, cu atât mai vizibil şi important le este rolul. Să nu ne amăgim, actul conducerii este extrem de dificil în orice circumstanţe, cu atât mai mult în timpuri de criză ca cea actuală, în care inamicul cu care ne confruntăm este periculos, invizibil şi imprevizibil.
Istoria ne arată că nu există un lider pentru orice anotimp dar există lideri care, prin formare, caracteristici personale, abilităţi şi aptitudini sunt capabili să depăşească situaţii în faţa cărora alţii sunt dezarmaţi. Există lideri de vreme bună şi lideri de furtună, iar când vorbim despre crize, formula "omul potrivit la locul potrivit" capătă cu totul alt înţeles.

Lincoln, Churchill, de Gaulle, Walesa sunt exemple folosite frecvent pentru categoria de lideri "de timpuri grele". Toţi au avut o serie de trăsături în comun dintre care mai relevante sunt capacitatea de a identifica corect ameninţarea şi de a se focaliza exclusiv pe aceasta, faptul că au comunicat, foarte mult şi foarte inspirat, că au ştiut să îşi aleagă colaboratori dedicaţi şi pricepuţi, au ştiut să-i asculte pe toţi cei îndreptăţiţi la opinii, dincolo de orice resentimente, simpatii şi antipatii, au luat decizii fără ezitare, asumandu-si responsabilitatea pentru acestea, şi-au recunoscut imediat greşelile şi au acţionat pentru a le corecta. Şi, cu excepţia lui Lincoln, toţi au avut şansa revenirii la "butoane" şi în timpuri bune. Când, parcă pentru a-şi confirma "specializarea", au cam eşuat.
Nu pentru că lumea nu le era recunoscătoare ci pentru că "timpurile bune" cer alt tip de lideri iar rezolvarea unei crize, indiferent cât de gravă, nu se constituie neapărat în capital electoral, ba chiar dimpotrivă uneori. Oamenii accepta măsurile dure atunci când sunt absolut necesare, dar nu îi mai vor pe cei ce le-au dictat, atunci când nevoia de ele a trecut. Aşa funcţionează mentalitatea colectivă.

Poate că asta ar trebui să înţeleagă şi conducătorii noştri de astăzi, că au de ales: ori se ocupă de criză, ori de concursuri de popularitate, nu este loc de amândouă.
Ceea ce ce mă surprinde la "ai noştri" nu este faptul că nu toţi guvernanţii sunt pregătiţi să gestioneze o situaţie ca cea prezentă ci că, excepţie făcând, probabil, domnul Costache, niciunul dintre ei nu realizează acest lucru. În asemenea momente, a spune că nu poţi să faci faţă şi a lăsa pe altul mai bine pregătit să facă treabă ar fi o dovadă de bun simţ şi responsabilitate, nu una de laşitate.

Este clar că acum este cam târziu pentru asemenea paşi, pe care poate că unii au vrut sa îi facă dar din motive pe care le-au şi uitat, au renunţat. Nici nu mai contează pentru ei. Este important însă că noi, ceilalţi, cei chemaţi periodic să îi votăm, să nu uităm. Şi să nu mai ignorăm niciodată nevoia ca sistemul de ”checks and balances” specific democraţiei să funcţioneze, indiferent de crize, indiferent de culoarea celui de la guvernare, indiferent de componenţa Parlamentului într-o legislatură sau alta.