COMENTARIU Marius Oprea: Strategul naţional al dezastrelor

Strategiile naţionale privesc în genere obiective ample, precum dezvoltarea economică sau apărarea. La noi, cea mai recentă strategie naţională are în vedere vaccinarea. E drept, trăim în vreme de pandemie şi Covid-ul este un inamic redutabil, dar strategia naţională nu se poate reduce la a face liste şi a înfiinţa centre de vaccinare. Pe de altă parte, mi-e teamă, de cînd cu ”România educată” a preşedintelui Iohannis, care a făcut praf şi pulbere învăţămîntul. Acum, ”strategul naţional” se pregăteşte să dea o nouă lovitură şi să facă praf şi pulbere vaccinarea anticovid, printr-o nouă ”strategie naţională”, care va fi discutată în Consiliul Suprem de Apărare Naţională.

Deocamdată, strategia preşedintelui Iohannis se rezumă la liste. Revin celebrele liste din vremea comunismului, la locuinţe, la frigidere, la televizoare color, la Dacii, la butelii, care acum se reduc la una singură. La marea listă naţională pentru vaccin. Megalista de acum e mai tare decît toate şi merită să intre în istorie. Ca şi listele comuniste, e o listă la ceva ce nu avem. E deocamdată despre nimic. Ca şi amintita strategie naţională. Pînă una-alta, chiar România, la rîndul ei, e pe o listă, cea mai mare, lista globală a aşteptării. Sîntem undeva pe la coadă la primirea vaccinului, dar asta nu micşorează entuziasmul autorităţilor şi nici îndoielile populaţiei în legătură cu vaccinul Anticovid.

E o deosebire fundamentală faţă de listele din vremea comunismului: dacă atunci acestea se făceau cu discreţie, ca să nu se cunoască penuria de produse din ţară, acum lista a devenit, sub bagheta preşedintelui, de-a dreptul o ”strategie naţională”. Eu nu împărtăşesc nici entuziasmul electoral al lui Klaus Iohannis, cu tot cu guvernul său, primii de pe listă. Dacă ar exista şi un vaccin anti-prostie, ierarhia vaccinării ar trebui să rămînă aceeaşi, ca şi listele care se vor întocmi acum, pentru Covid. Dar nici aşa nu sînt sigur că ne putem vindeca. Nu împărtăşesc nici scepticismul multora dintre români. Acest scepticism popular nu e în legătură cu lista, ci cu produsul de pe ea: vaccinul anticovid. Românii nu mai au încredere, în mod instinctiv, în promisiuni. Mai ales cînd ele vin într-o perioadă electorală.

Avem un scepticism dealtfel sănătos, care nu ne face să cădem în depresie, atunci cînd aşteptările nu se împlinesc. Din acest punct de vedere, cred că ne vom vindeca mai curînd decît credem: nu de Covid, ci de aşteptarea de a se împlini promisiuni deşarte. Ne-am obişnit să ne spălăm pe mîini, pînă ni s-au tocit, la îndemnul preşedintelui. Şi tot a crescut rata infectărilor, la scurtă vreme după alegerile locale. Acum vin cele generale, iar Covid-ul va transforma România într-o ţară bolnavă, cu parlament legitim ales. Dar vom avea şi strategie naţională de vaccinare, ca să ne vindecăm.. Vom fi cu un picior în groapă şi cu celălalt la coada la vaccin. Dar măcar, spre deosebire de conducătorii noştri, sîntem conştienţi de asta.

Ca şi în comunism, se vinde pielea ursului din pădure. Planul cincinal la orzoaică a fost înlocuit cu strategia naţională de vaccinare anticovid. La fel de lipsită de realism, ca şi raportările triumfaliste de pe vremuri. Pentru că nu avem, deocamdată, nici vaccin, nici fonduri europene. Dar avem, bineînţeles, Cîrmaci, care să se ocupe de liste. Dacă s-ar face listă de competenţe în liste, am fi primii pe lista unul clasament global.

Situaţia de faţă îmi aminteşte de un vers al lui George Bacovia. Cînd a fost pus să scrie o poezie patriotică, fiind ameninţat că altfel ”Canalul te mănîncă”, acesta a scris: ”Ţăranii ară cîmpul, muncitorii muncesc în făbrici / Cu toţii construiesc socialismul / Cît despre ceea ce va fi, deocamdată e sublim”. Deocamdată e sublim, şi acum: avem strategie naţională, la un vaccin care nu există. Vom avea şi o strategie de ”combatere a dezinformării”, adică o nouă cenzură, anunţată tot de preşedinte. Şi un parlament ales, peste o ţară bolnavă. Ce nu avem, n-am avut şi nu vom avea ani buni de acum înainte, e un conducător responsabil al destinului nostru istoric, pe care să nu-l intereseze puterea de dragul puterii, ci oamenii asupra cărora şi-o exercită.