Video #euprimar Bucureştiul “invizibil”: 5000 de oameni care trăiesc pe străzi şi în canale/ Mărturii şocante: “În canal este moartea. E grea viaţa de boschetar. Vreau viaţa mea înapoi” | FOTO, VIDEO

Nu mai puţin de 5.000 de oameni fără adăpost sunt acum în Capitală, unii aflaţi la a doua sau a treia generaţie.

‘Casă” pentru mulţi oameni fără adăpost au fost reţelele de canalizare din centrul Capitalei. Ziua şi noaptea vedeai cum prin gurile de canal din zona Gării de Nord îşi fac apariţia oameni. Unii bătrâni, alţii tineri cu copii în braţe. Murdari, mulţi drogaţi şi bolnavi, ei trăiesc în canalele pe lângă care trecem noi.

“De 17 ani stau aici, mi-a murit şi mama, mi-a murit şi tata. Am lucrat şi în piaţă cât am putut dar nu s-a mai putut, la revedere. Dorm pe canal, de ce, mai ales că am şi handicap, două locomotorii. De mâncare îmi dă lumea mai ales că sunt operat şi pe cord deschis şi handicapul meu şi crize. Să ferească Dumnezeu, nu aş mai vrea să fiu pe străzi”, spune Bratu Gheorghe Marian.

Reţelele subterane din zona Gării de Nord nu mai sunt acum populate. Administraţia locală a decis sudarea gurilor de canalizare iar, după mai multe scandaluri, după ce au săpat, intrând prin nişte găuri înguste, au renunţat. Oamenii străzii îşi caută acum adăpostul în locuri din ce în ce mai ferite de restul societăţii, doar foamea împingându-i să se mai deplaseze în zonele centrale ale Capitalei.

“Aproape jumătate din persoanele cu care noi lucrăm au peste 55 ani şi au boli cronice. În ceea ce priveşte numărul de persoane fără adăpost din Bucureşti, chiar şi o estimare este dificil de oferit în momentul de faţă. Spre exemplu, Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020, subliniază absenţa oricărei evaluări riguroase a numărului şi situaţiei persoanelor fără adăpost. La recensământul din 2011 au fost înregistrate doar 1542 de persoane ca fiind fără adăpost, dar acest număr este foarte departe de realitate”, au declarat, prentru Gândul şi Mediafax, reprezentanţii asociaţiei Samusocial.

În lipsa unor date oficiale şi cu multe cazuri neraportate, reprezentanţii ONG-urilor spun că pot face o “hartă” a locaţiilor unde sunt oamenii străzii doar după ceea ce descriu cei ajunşi în centre.

Aşa putem afla că foştii copii din anii 2000, de pe străzi, azi sunt oamenii maturi care îşi duc traiul pe lângă gări sau pieţe.

“În general, se poate observa la persoanele adulte fără adăpost tendinţa de a nu se grupa şi de a duce o viaţă individuală, am putea spune chiar că încearcă să devină <invizibili>, să nu fie recunoscuţi (de familie, prieteni, foşti vecini sau colegi de muncă)”, spune reprezentanţii organizaţiilor.

Atunci când vremea este prielnică, oamenii străzii îşi găsesc adăpost în parcuri sau pe băncile marilor bulevarde, în general în spaţii publice unde aceştia se simt protejaţi. Când vremea se înrăutăţeşte, toamna sau pe timpul iernii, sunt folosite adăposturile, gările, clădirile abandonate sau terenurile virane unde pot fi improvizate diferite forme de adăpostire.

ONG-urile sunt de părere că cea mai bună decizie a fost aceea să fie sudate gurile de canal. În acest fel: “a scăzut numărul persoanelor decedate în urma asfixierii sau a arsurilor foarte grave provocate dacă o ţeavă de apă fierbinte se sparge. Desigur, iarna este anotimpul cel mai dificil de trecut dacă trăieşti în stradă. Se înregistrează în continuare decese datorate hipotermiei. Iarna înseamnă degradarea semnificativă a stării de sănătate pentru cei care reuşesc să supravieţuiască – ne referim de exemplu la cazurile de amputări datorate degerăturilor”.

“Măsurile de închidere a gurilor de vizitare pentru reţelele de termoficare au fost luate în urma acţiunilor întreprinse sub coordonarea Poliţiei Municipiului Bucureşti, încă din anul 2013. (...) La ultima acţiune de acest gen, desfăşurată cu ocazia vizitei Papei Francisc în Bucureşti, când pe traseul pe care s-a depalasat Sanctitatea Sa au fost sigilate gurile de canal, nu au fost identificate persoane care să locuiască în reţelele de termoficare”, se arată într-un răspuns al Serviciului Comunicare şi Relaţii cu Publicul din cadrul RADET.

Emilian Andone în vârstă de 34 de ani şi-a găsit adăpost sub un cămin de beton al unei canalizări aflate în spatele unor blocuri din cartierul 1 Decembrie 1918. A locuit o vreme în canalele de la Gara de Nord. Acolo l-a întâlnit pe Florin Hora, zis Bruce Lee, liderul oamenilor străzii din zona gării.

Acum, dacă îl întrebi ce îi aminteşte de o viaţă în care avea un loc căruia să îi spună „acasă”, priveşte în spatele său la blocul aflat la doar o stradă distanţă.

“Am stat în blocul ăla portocaliu, mama a vândut apartamentul, s-a măritat, eu am făcut 7 luni de puşcărie. Am făcut o tâlhărie, l-am bătut pe ăla, i-am furat un million şi un pachet de ţigări. Stau aici pe un covor roşu şi mă ajută şi pe mine lumea. Iarna stau acolo în gaura mea. Am stat şi în canal, nu e bine. Sunt şobolani aşa mari. Asta e zona mea, stau aici singur, aici stau eu”, a povestit Andy.

Moise Elena, în vârstă de 65 de ani, o altă persoană care locuieşte de ceva vreme sub cerul liber, şi-a găsit un adăpost lângă o gură de canalizare din cartierul 1 Decembrie 1918. Se întinde repede la vorbă şi povesteşte despre efiecare zonă din Bucureşti. Aşa aflăm că îşi transmit de la unii la alţii pe unde să nu calce niciodată.

“Eu sunt din Oltenia, şi am crescut acolo până la 8 ani. Am făcut nişte operaţii, în sfârşit, după nişte ani şi uite am ajuns pe drumuri din cauza unui om. De trăit trăiesc aici pe stradă, mă ajută lumea foarte mult, cu o îmbrăcăminte, cu o mâncare, mă rog cu ce dă Dumnezeu, nu întind eu mâna, vedeţi handicapul pe care îl am, la 65 de ani nu mai pot să muncesc.

Iarna stau pe canal sau în cel mai rău caz în bloc. În canal e moartea. Mori acolo, sunt ţevi pentru calorifele de la blocuri, mari. Dacă te închide unul acolo, mori acolo, sunt grade multe. Sunt oameni care intră, sunt canale pe la Căţelu, am stat şi eu, a fost bine. Acolo e curat, fac oamenii curat dar dacă mergi în altă parte. La Gară sunt numai drogaţi acolo. Nu am fost pe acolo dar mi-a zis altă lume. Acolo în canalele alea sunt mulţi drogaţi, aici mai puţin. O singură dată am dormit la canal la Căţelul, cu un băiat prieten de-al meu, era curăţenie, pat într-o parte. Blănuri ca un fel de pat. M-am culcat prima dată, nu am putut sunt şi cu tensiunea. Era cald. M-am dus în partea cealaltă, era aer de afară, venea. Mâncare am slavă Domnului, îşi mai dă lumea un cârnat, o friptură, o ciorbă una alta, eu nu cer de fapt”.

“(N.r.adăposturile subterane) contau mult, e ca o casă a lor, există adaăosturi de noapte dar numai pe vreme rece, şi mai există în Sectorul 1 adăpost pentru oamenii străzii, însă dacă nu eşti din sector, nu poţi beneficia, ar trebui la nivelul fiecărui sector să existe măcar un centru pentru persoane făra adăpost, mulţi vin din toată ţara şi este greu, mulţi nu au acte de indentitate” este răspunsul dat de către Şansa Ta, o altă asociaţie care se ocupă de ajutorarea persoanelor fără adăpost.

Viaţa omenilor străzii, aşa cum o spun chiar cei care locuiesc sub cerul liber, este o cursă continuă pentru supravieţuire. De cele mai multe ori hrana şi-o obţin din donaţii, de la cantinele sociale, o parte dintre ei muncesc cu ziua existând şi cazuri extreme în care sunt împinşi spre comiterea unor infracţiuni.

Ionel Rapauc, se adăposteşte în căminul unei ţevi a CET SUD aflată pe strada Brăniştari din cartierul Ferentari. Spune că are 59 de ani iar ultimii 20 i-a petrecut pe străzi şi în canalizări:

“Mai stau cu doi băieţi aici, mi-a mai murit din ei. Uite aici-a stau, e vai de mama mea. Sunt aici de 20 de ani. Aici dorm. Cu mâncarea ne mai dă lumea, mai mergem la o cantină. Mi-a luat casa, am avut casă aici, a luat nevasta-mea bani cu camătă şi mi-a luat casa, am rămas pe străzi din 1995. Iarna stăm aici că-i căldură. Nu mai mă duc la canal. Am fost acolo..era bine era cald dar m-am mutat de acolo, m-am mutat aici. Eram mai mulţi, fiecare cum se descurca, fiecare aducea mâncare, pileală, ţigări, nu ne certam între noi. Eram 10-20 acolo.

Eu am lucrat fierărie, fierar betonist pe şantier. Vreau din nou, mi-am cumpărat un cleşte, mă duc la fierărie în Militari. Viaţa de boschetar este foarte grea, să fii boschetar trebuie să ştii să te descurci, să alergi după haleală, după pileală, îmbrăcăminte, încălţăminte. Sunt oameni care nu mămâncă. Beau şi nu mămâncă. Avem şi cantina, de trei ori pe săptămână, sarmale. La Gara de nord nu am mai fost de nu mai ţin minte, acum vreo 3 ani. Acolo nu te lasă dacă nu ai bani, nu intri înăuntru, lasă că ştiu eu cum este. Nu mai este şmecheria ca înainte. Canalele le-au închis, le-a sigilat, am dormit şi acolo, a pus sigiliu, a sudat canalele”.

Specialiştii spun că viaţa pe străzi este una fără reguli, o luptă continuă.

“O viaţă fără regului. Omul fără adăpost, care locuieşte pe stradă, este absorbit de tot, oboseala, lipsa de odihnă suficientă, a hranei, asistenţei medicale, sprijinul moral, sunt etichetaţi. Viata pe strada este grea, oameni fără adăpost caută în tomberoane, după hrană, gunoiul cuiva poate deveni comoara altcuiva. Vara oamenii străzii hoinăresc, fără obligaţii. Toamna suportabilă. Iarna, este mai greu, le pune la încercare rezistenţa. Speranta de viaţă le scade cu cât anii petrecuţi în stradă sunt mai mulţi. Omul care traieşte pe stradă este un personaj trist. Strada este casa boschetarului. Ei trăiesc în propria lume, sunt loviţi din toate părţile şi sunt nevoiţi să se descurce”, spun reprezentanţii asociaţiei Şansa ta despre modul de viaţă al persoanelor fără adăpost din Capitală.

Pe străzile din Bucureşti, pe sub ţevile centralelor termice, în gurile de canalizare rămase deschise trăiesc oameni ai străzii aflaţi la a doua, la a treia sau chiar la a patra generaţie. Sunt familii întregi care dorm sub cerul liber, au loc naşteri pe străzi sau în cele mai ascunse contloane ale Capitalei.

“Raportul dintre bărbaţi şi femei, cel puţin pentru activitatea Samusocial din România, a rămas constant, respectiv aproximativ 75% bărbaţi şi 25% femei. Majoritatea cazurilor de naşteri în rândul persoanelor fără adăpost au loc printre foştii copii ai străzii. Excluzând această categorie, putem spune că familiile cu copii sunt cele mai motivate şi depun cele mai mari eforturi pentru a ieşi din stradă – fie că vorbim de locuinţe improvizate pe terenuri virane, spaţii de locuit închiriate la preţuri foarte mici şi care nu oferă condiţii decente de trai şamd. Samusocial din România desfăşoară proiectul „Mame şi copii” care a venit ca un răspuns la nevoile familiilor întâlnite în stradă”, răspund reprezentanţii Samusocial.

“Cauzele care îi fac pe oameni să ajungă în situaţia de a fi fără adăpost au deseori caracteristici speciale: violenţa în familie (în toate formele ei: violenţă verbală psihologică, economică, sexuală, emoţională), consumul de droguri sau alcool în exces, neglijenţa familiei. Serviciile sociale trebuie să se adapteze la nevoile reale din teren şi să ofere soluţii corespunzătoare adaptate la situaţia efectivă. Asociatia Şansa Ta, de 8 ani oferă hrană săptâmanal. Oameni străzii mănâcă pe unde apuncă, din gunoaie, cerşesc pe la mesele clienţilor din zone de restaurante. Administraţia locală ar trebui să ofere consiliere, adăposturi cu persoanal, să integreze pe piaţa munci, să schimbe legislaţia şi poiliticile socisale şi spre binele lor, să aibă acces gratuit la servicii medicale. Mai avem proiectul Tabăra din viaţa ta, unde dorim să ducem în fiecare an copii care nu au văzut vreodată muntele sau marea", precizează reprezentanţii Şansa Ta.

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti organizează zilnic razii pentru depistarea persoanelor fără adăpost. Pe parcursul iernii, oamenii străzii sunt conduşi către centrele de zi şi de noapte din cadrul primăriilor din Capitală. Dacă situaţia o impune, persoanele sunt transportate către spitale. După ce primesc îngrijirea necesară, oamenii fără adăpost se reîntorc în stradă unde îşi reiau viaţa.