1 septembrie 1870 - Francezii pierd bătălia de la Sedan împotriva Prusiei lui Otto von Bismark. Napoleon al III-lea este capturat

Războiul franco-prusac a început la 19 iulie 1870, când Franţa a declarat război Prusiei, după ce aceasta a provocat-o prin aşa-numita telegramă Ems, care anunţa candidatura unui prinţ german la tronul Spaniei. Franţa, condusă de Napoleon al III-lea, se temea de o posibilă înconjurare de către o Germanie unită sub conducerea Prusiei, care era condusă de cancelarul Otto von Bismarck. Acesta din urmă dorea să folosească războiul ca un mijloc de a mobiliza statele germane din sud, care nu făceau parte din Confederaţia Germană de Nord, dominată de Prusia.

Războiul s-a dovedit a fi un dezastru pentru Franţa, care a fost înfrântă în mai multe bătălii şi a pierdut controlul asupra provinciilor Alsacia şi Lorena. Armata franceză a fost divizată în două: o parte a fost asediată în Metz, sub comanda mareşalului Bazaine, iar cealaltă parte a fost condusă de mareşalul MacMahon şi împăratul Napoleon al III-lea, care au încercat să-i elibereze pe cei din Metz. Însă planul lor a fost dejucat de comandantul prusac, feldmareşalul Moltke, care a reuşit să-i intercepteze şi să-i încercuiască la Sedan.

Bătălia de la Sedan a avut loc între 1 şi 2 septembrie 1870 şi a fost una dintre cele mai mari bătălii din secolul al XIX-lea. Prusacii au avut o superioritate numerică şi materială faţă de francezi, care au fost prinşi între fortificaţiile oraşului Sedan şi râul Meuse. Prusacii au bombardat oraşul cu artileria lor superioară şi au atacat poziţiile franceze cu infanteria şi cavaleria lor. Francezii s-au apărat eroic, dar au suferit pierderi grele şi nu au reuşit să spargă încercuirea. MacMahon a fost rănit grav în prima zi a bătăliei şi i-a succedat generalul Wimpffen, care nu avea autoritate asupra trupelor sale. Napoleon al III-lea nu avea nici el putere de decizie şi era doar un spectator neputincios al dezastrului.

În dimineaţa zilei de 2 septembrie 1870, situaţia francezilor era disperată. Epuizaţi, demoralizaţi şi fără muniţie, ei nu mai puteau rezista atacurilor prusace. Wimpffen a încercat să negocieze o capitulare onorabilă cu Moltke, dar acesta i-a cerut o predare necondiţionată. Wimpffen s-a întors la Napoleon al III-lea şi i-a cerut să intervină personal pentru a obţine termeni mai favorabili.

Napoleon al III-lea a acceptat şi s-a întâlnit cu regele Wilhelm I al Prusiei pe câmpul de luptă.

Acolo i-a spus celebrele cuvinte: „Majestate, nu eu sunt prizonierul dumneavoastră, ci armata mea”.

Wilhelm I i-a răspuns: „Majestate, armata dumneavoastră este prizoniera mea” 

Astfel, Napoleon al III-lea a fost capturat şi dus în Germania, unde a rămas până la sfârşitul războiului. Împreună cu el, au căzut prizonieri peste 100.000 de soldaţi francezi, care au fost trimişi în lagăre de prizonieri.

Bătălia de la Sedan şi capturarea împăratului francez Napoleon al III-lea au avut consecinţe dramatice pentru Franţa şi pentru Europa. În Franţa, vestea înfrângerii a provocat o revoltă populară la Paris, care a dus la proclamarea celei de-a treia republici franceze şi la răsturnarea celui de-al doilea imperiu francez.

Republica a continuat războiul împotriva Prusiei, dar fără succes. După un asediu de patru luni, Parisul a capitulat la 28 ianuarie 1871. La 10 mai 1871, Franţa şi Prusia au semnat tratatul de la Frankfurt, care a pus capăt războiului şi a stabilit condiţiile de pace. Franţa a trebuit să cedeze Alsacia şi Lorena Prusiei şi să plătească o despăgubire de război de 5 miliarde de franci. Aceste umilinţe au lăsat o rană adâncă în conştiinţa naţională franceză şi au alimentat revanşismul faţă de Germania.

În Germania, victoria de la Sedan a fost primită cu entuziasm şi a accelerat procesul de unificare al statelor germane sub conducerea Prusiei. La 18 ianuarie 1871, în timp ce asediul Parisului era în plină desfăşurare, regele Wilhelm I al Prusiei a fost proclamat împărat al Germaniei în sala oglinzilor din palatul Versailles. Astfel s-a născut Imperiul German, o nouă putere europeană care avea să domine scena politică şi economică a continentului pentru următorii 40 de ani.