Apar noi detalii despre cei trei ostatici israelieni ucişi din greşeală în Gaza

  • Au apărut mai multe detalii despre cei trei ostatici israelieni ucişi din greşeală în Gaza de către forţele israeliene.
  • Aceştia arborau un steag alb, potrivit unei prime anchete privind incidentul, a declarat sâmbătă un oficial militar.
Urmărește
1296 afișări
Imaginea articolului Apar noi detalii despre cei trei ostatici israelieni ucişi din greşeală în Gaza

Incidentul a avut loc într-o zonă de lupte intense, unde militanţii Hamas operează în civil şi folosesc „tactici de înşelăciune”, a precizat oficialul, conform Sky News.

Un soldat i-a văzut pe ostatici ieşind la zeci de metri de forţele israeliene în zona Shejaiya, a precizat oficialul.

"Toţi sunt fără cămăşi şi au un baston cu o pânză albă pe el. Soldatul se simte ameninţat şi deschide focul. El declară că sunt terorişti, ele (forţele) deschid focul, doi sunt ucişi imediat", a declarat oficialul militar.

Cel de-al treilea ostatic a fost rănit şi s-a retras într-o clădire din apropiere, unde a cerut ajutor în ebraică, a precizat oficialul.

"Imediat, comandantul batalionului a emis un ordin de încetare a focului, dar din nou se trage spre a treia figură şi moare şi ea", a spus oficialul.

„Acest lucru este împotriva regulilor noastre de luptă", a adăugat el.

Armata i-a identificat vineri pe cei trei ostatici ca fiind Yotam Haim şi Alon Shamriz, răpiţi din Kibbutzul Kfar Aza, şi Samer Talalka, răpit din Kibbutzul Nir Am din apropiere, toţi răpiţi de Hamas la 7 octombrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici