Christine Lagarde: Este necesară o clarificare politică în Grecia şi Italia

O "clarificare politică" este necesară în Italia şi Grecia, a declarat, joi, la Beijing directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, în timp ce bursele din lume sunt destabilizate după anunţul demisiei premierilor celor două ţări europene.

Urmărește
133 afișări
Imaginea articolului Christine Lagarde: Este necesară o clarificare politică în Grecia şi Italia

Christine Lagard (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

FMI a primit o misiune crucială şi trebuie, potrivit lui Lagarde, să îşi pună "expertiza" şi "cunoştinţele" în serviciul unei "supravegheri bugetare a Italiei într-un ritm trimestrial".

O extindere a crizei după modelul Italiei, a treia economie din zona euro, a cărei datorie atinge 1.900 de miliarde de euro (120 la sută din PIB), ar pune în genunchi întreaga zonă euro, unde fondul de criză FESF este încă departe de a putea face faţă unei astfel de ipoteze.

Zona euro vrea să întărească Fondul european de stabilitate financiară (FESF) şi a solicitat în acest scop Chinei să cumpere obligaţiuni ale FESF.

"Există în mod clar o relaţie de încredere între Fond şi China", a apreciat Lagarde.

Demisia de acum oficială a lui Giorgios Papandreou în Grecia şi cea anunţată a lui Silvio Berlusconi în Italia nu au fost suficiente pentru dezamorsarea crizei din zona euro.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici