- Home
- Externe
- (05.09.2024, 21:40)
- Iulian Moşneagu
Comandantul armatei ucrainene a dezvăluit strategia din spatele incursiunii în regiunea Kursk: „A redus ameninţarea unei ofensive a Rusiei. Am mutat luptele pe teritoriul inamicului”
- Rusia plănuia să lanseze un nou atac asupra Ucrainei din regiunea Kursk înainte de incursiunea surpriză a Kievului, a declarat joi comandantul suprem al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, într-un interviu pentru CNN.
- Avansul rusesc în apropiere de Pokrovsk a stagnat în ultimele zile, susţine Sîrski.
- Generalul a adăugat că întârzierea ajutorului militar american a cauzat eşecuri majore pe câmpul de luptă.
Urmărește
20800 afișări
În primul său interviu televizat de când a devenit şef armatei în februarie, generalul a spus că el consideră că operaţiunea din Kursk este un succes.
„A redus ameninţarea unei ofensive inamice. I-am împiedicat să acţioneze. Am mutat luptele pe teritoriul inamicului, astfel încât (inamicul - n.r.) să poată simţi ceea ce simţim noi în fiecare zi”, a declarat Sîrski pentru CNN.
Luna trecută, forţele ucrainene au pătruns în Kursk într-o incursiune care i-a luat prin surprindere chiar şi pe oficialii americani. Ofensiva a semnalat că, în ciuda avantajului Rusiei în ceea ce priveşte armamentul şi numărul de oameni, armata sa are vulnerabilităţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
În cea mai detaliată explicaţie a raţionamentului din spatele incursiunii, Sîrski a subliniat obiectivele-cheie ale operaţiunii: să împiedice Rusia să folosească regiunea Kursk ca o rampă de lansare pentru o nouă ofensivă, să devieze forţele Moscovei din alte zone, să creeze o zonă de securitate şi să împiedice bombardarea transfrontalieră a obiectivelor civile, să ia prizonieri de război şi să ridice moralul trupelor ucrainene şi al naţiunii în general.
Generalul a declarat că Moscova a tansferat zeci de mii de soldaţi în Kursk, inclusiv unele dintre cele mai bune trupe de asalt ale sale.
Avansul rusesc în apropiere de Pokrovsk a stagnat în ultimele zile
Şi, deşi a recunoscut că Ucraina a fost supusă unei presiuni imense în zona din jurul Pokrovsk, oraşul strategic care a fost timp de săptămâni epicentrul războiului din estul Ucrainei, Sîrski a declarat că trupele ucrainene au reuşit să blocheze avansul rusesc în acea zonă.
„În ultimele şase zile, inamicul nu a avansat nici măcar un metru în direcţia Pokrovsk. Cu alte cuvinte, strategia noastră funcţionează”, a spus el.
„Le-am luat capacitatea de a manevra şi de a-şi desfăşura forţele de întărire din alte direcţii ... şi această slăbire s-a simţit cu siguranţă şi în alte zone. Observăm că bombardamente de artilerie, precum şi intensitatea ofensivei au scăzut”, a spus el.
Avantajul material al Rusiei a forţat Ucraina să devină mai inteligentă şi mai eficientă
Sîrski a declarat că nu există nicio îndoială că Ucraina este depăşită de arme şi de personal în încercarea de a se apăra împotriva agresiunii ruse.
„Inamicul are un avantaj în aviaţie, în rachete, în artilerie, în cantitatea de muniţie pe care o utilizează, desigur, în personal, tancuri, vehicule de luptă ale infanteriei”, a spus el.
Dar Sîrski a mai spus că faptul că Rusia are un astfel de avantaj material a forţat Ucraina să devină mai inteligentă şi mai eficientă în modul în care duce războiul.
„Nu putem lupta în acelaşi mod ca ei, aşa că trebuie să folosim, în primul rând, cea mai eficientă abordare, să ne folosim forţele şi mijloacele cu utilizarea maximă a caracteristicilor terenului, a structurilor inginereşti şi, de asemenea, să folosim superioritatea tehnică”, a spus el, subliniind programul avansat de drone al Ucrainei şi alte arme de înaltă tehnologie de producţie internă.
Sîrski a declarat că recrutarea mai multor soldaţi era o prioritate. Guvernul ucrainean a adoptat la începutul anului o lege de mobilizare controversată, care prevedea ca toţi bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani să se înscrie în armata ucraineană şi să aibă asupra lor în permanenţă documentele de înregistrare - un efort de a face procesul de recrutare mai transparent şi mai echitabil.
Şapte luni mai târziu, noii recruţi ajung pe linia frontului. Dar mai mulţi comandanţi au declarat pentru CNN că nu toţi noii soldaţi sunt pregătiţi să lupte.
Sîrski a recunoscut că unii soldaţi se îndreaptă spre câmpul de luptă chiar dacă nu au fost suficient de bine pregătite, aşa cum şi-ar fi dorit.
„Desigur, toată lumea doreşte ca nivelul de pregătire să fie cel mai bun, aşa că pregătim personal militar profesionist înalt calificat”, a spus el. „În acelaşi timp, dinamica de pe front ne obligă să punem militarii recrutaţi în serviciu cât mai curând posibil”, a adăugat el.
„Linia frontului este viaţa mea”
Sîrski a spus pentru CNN că întârzierea ajutorului militar american a cauzat eşecuri majore pe câmpul de luptă şi a dus la o scădere a moralului.
El a declarat că se deplasează frecvent pe linia frontului şi se asigură că petrece timp cu trupele sale.
„Vorbim aceeaşi limbă ... ne înţelegem reciproc, indiferent cu cine vorbesc - fie că este vorba despre un soldat obişnuit, un puşcaş, de exemplu, sau un comandant de brigadă, sau un comandant de batalion”, a spus el.
„Sunt în acest război din 2014”, a spus el, referindu-se la incursiunea Rusiei în Donbas în urmă cu 10 ani. „Cu alte cuvinte, linia frontului este viaţa mea. Ne înţelegem reciproc, cunosc toate problemele cu care se confruntă militarii, soldaţii şi ofiţerii noştri”, a adăugat el.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump