Ducesa Camilla va purta titlul de regină a Marii Britanii. Anunţul făcut de regina Elisabeta a II-a la 70 de ani de domnie

  • Regina Elisabeta a II-a a declarat că doreşte ca ducesa de Cornwall, Camilla, să fie cunoscută sub numele de regina consoartă atunci când prinţul Charles va deveni rege.
  • Într-un mesaj care marchează cea de-a 70-a aniversare a domniei sale, regina a spus că este "dorinţa ei sinceră" ca ducesa să aibă acest titlu.
  • Existau speculaţii că soţia prinţului Charles va fi cunoscută sub numele de prinţesă consoartă.
Urmărește
18682 afișări
Imaginea articolului Ducesa Camilla va purta titlul de regină a Marii Britanii. Anunţul făcut de regina Elisabeta a II-a la 70 de ani de domnie

Anunţul reginei deschide calea pentru ca, în viitor, ducesa de Cornwall să fie cunoscută ca regina Camilla. Un purtător de cuvânt al Clarence House a declarat că Prinţul de Wales şi Ducesa de Cornwall au fost "emoţionaţi şi onoraţi", scrie BBC.

Mesajul reginei, care marchează accederea sa la tron în 1952, abordează direct problema nerezolvată a viitorului titlu al ducesei de Cornwall.

"Este dorinţa mea sinceră ca, atunci când va veni acel moment, Camilla să fie cunoscută sub numele de regina consoartă", a scris regina.

"Regina consoartă" se referă la soţia unui rege domnitor şi aceasta va fi titulatura ducesei de Cornwall atunci când Charles va deveni rege.

Charles şi Camilla erau amândoi divorţaţi atunci când s-au căsătorit în 2005. Charles fusese căsătorit anterior cu prinţesa Diana, dar au divorţat în 1996, cu un an înainte ca aceasta să moară într-un accident de maşină la Paris.

Duminică, regina devine primul monarh din istoria Marii Britanii care a ajuns la Jubileul de Platină, la 70 de ani de domnie. 

Se aşteaptă ca această zi să fie una privată, fără apariţii publice. Regina a declarat că este o zi pe care "chiar şi după 70 de ani, mi-o amintesc la fel de bine, pentru moartea tatălui meu, regele George al VI-lea, cât şi pentru începutul domniei mele".
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici