- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (05.06.2024, 10:46)
- Petru Mazilu
Joe Biden începe o vizită în Franţa. Aceasta va ţine până duminică
- Preşedintele american Joe Biden face o vizită de cinci zile în Franţa.
- Liderul SUA ajunge miercuri în Europa şi va pleca duminică.
- Biden va participa la ceremoniile dedicate împlinirii a 80 de ani de la debarcarea Aliaţilor în Normandia şi va avea mai multe întâlniri oficiale.

Joe Biden începe o vizită în Franţa. Aceasta va ţine până duminică
Programul vizitei preşedintelui american în Franţa este încărcat. După aterizarea de miercuri, pe aeroportul din Paris, Biden va participa joi, în Normandia, la aniversarea a 80 de ani de la debarcarea din Ziua Z.
Joe Biden va asista la o ceremonie la cimitirul american din Colleville-sur-Mer (Calvados) în compania preşedintelui francez Emmanuel Macron, potrivit TF1. De asemenea, şeful statului american va ţine un discurs şi va depune o coroană de flori în onoarea celor care au murit în timpul operaţiunii istorice.
Apoi, Joe Biden va merge la Omaha Beach, una dintre cele cinci plaje de debarcare. Acolo va fi o ceremonie internaţională la care vor participa mai mulţi lideri precum regele Charles al III-lea, premierul canadian Justin Trudeau, cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
-
Susţinătorii lui Călin Georgescu, aşteptaţi sâmbătă în Piaţa Constituţiei
-
Un irakian a fost declarat indezirabil în România pentru o perioadă de 10 ani
Vineri vor fi alte ceremonii, iar sâmbătă, Biden va fi la Paris. El va fi primit la Elysée de liderul francez, unde va organizat şi un banchet.
Călătoria lui Joe Biden se va încheia duminică. Atunci, va fi depusă o coroană la cimitirul american Aisne-Marne din Belleau.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 05:00
-
ieri, 22:00