Marea Britanie ar putea trimite avioane de luptă în Ucraina ca garanţii de securitate - The Times
Autorităţile britanice iau în considerare trimiterea de avioane de luptă Eurofighter Typhoon în Ucraina pentru a asigura respectarea termenilor acordului de pace, a aflat The Times.

Marea Britanie ar putea trimite avioane de luptă în Ucraina ca garanţii de securitate - The Times
The Times citează „surse de rang înalt”.
Potrivit surse citate, miniştrii discută opţiuni care le-ar permite să nu trimită un număr mare de trupe în Ucraina după încheierea războiului. Una dintre acestea este patrularea spaţiului aerian ucrainean. Potrivit The Times, conducerea britanică ia în considerare această opţiune, deşi necesită un număr semnificativ de avioane de luptă, precum şi utilizarea sistemelor de apărare aeriană.
Potrivit ziarului, zeci de avioane de luptă ar putea, teoretic, să fie în aşteptare, în timp ce un număr mic de forţe de menţinere a păcii din Marea Britanie şi alte ţări europene ar asigura securitatea la sol. Patrulele ar putea fi organizate după modelul misiunilor NATO în statele baltice.
Garantarea securităţii Ucrainei este un aspect esenţial pentru o soluţie de pace. La 16 februarie, prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat că Regatul Unit este pregătit să trimită forţe de menţinere a păcii în Ucraina ca garanţii de securitate. Franţa discută, de asemenea, posibilitatea de a trimite forţe de menţinere a păcii.
Cu o zi înainte, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că Rusia nu va fi de acord cu desfăşurarea de trupe NATO în Ucraina. Interlocutorul The Times consideră că Rusia adoptă această poziţie deoarece a avut loc doar prima rundă de negocieri.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

