Maşină-capcană, depistată în sudul Ucrainei, pe litoralul Mării Negre

Publicat: 23 04. 2016, 11:27
Actualizat: 24 10. 2021, 17:58

„În cursul unei operaţiuni desfăşurate în districtul Genicheski, a fost depistat un vehicul suspect marca Daewoo. La inspectarea vehiculului, au fost găsite substanţe explozive şi un detonator”, a transmis sâmbătă dimineaţă Ministerul ucrainean de Interne, citat de site-ul agenţiei Tass.

Localitatea Genicheski se află în regiunea Herson, pe litoralul ucrainean al Mării Negre.

„Dispozitivul exploziv a fost neutralizat”, a precizat Ministerul ucrainean de Interne, care a declanşat o anchetă în acest caz.

O bombă a explodat, pe 14 aprilie, în localitatea Novoalekseievka din regiunea Herson, atentatul soldându-se cu moartea unei persoane şi rănirea altor patru.

Confruntări între armata ucraineană şi insurgenţi separatişti proruşi au loc în sud-estul Ucrainei începând din martie 2014, bilanţul fiind, potrivit estimărilor, de peste 9.000 de morţi.