Medvedev vrea revenirea la educaţia "militaro-patriotică" din perioada sovietică

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a subliniat necesitatea de a reveni la "educaţia militaro-patriotică" indispensabilă unei "mari naţiuni", în cadrul unei întâlniri cu foştii combatanţi, cu o zi înainte de celebrarea victoriei împotriva naziştilor, sărbătorită la 9 mai în fosta URSS.

Urmărește
322 afișări
Imaginea articolului Medvedev vrea revenirea la educaţia "militaro-patriotică" din perioada sovietică

Medvedev vrea revenirea la educaţia "militaro-patriotică" din perioada sovietică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am cunoscut din nefericire un vid în educaţia militaro-patriotică din cauza dificultăţilor pe care le-a traversat ţara, dar acum suntem în măsură să acoperim acest vid", a declarat Medvedev, potrivit imaginilor televizate de la această reuniune.

"Este bine pentru educaţia tinerelor generaţii", a adăugat preşedintele.

"Este foarte important să ne simţim ca locuitori ai unei ţări mari şi complexe, dar ai unei mari ţări. Nimic altceva nu uneşte oamenii într-o asemenea măsură", a adăugat el.

Subliniind importanţa memoriei Marelui război patriotic - numele celui de-al Doilea Război Mondial în epoca sovietică, folosit şi în prezent - Medvedev a apreciat că ar trebui "organizate jocuri militaro-patriotice, precum şi să se ofere posibilitatea atingerii cu propriile mâini a obiectelor din epoca" respectivă.

După ce a băut simbolic un pahar de vodkă împreună cu veteranii, Medvedev a scris o frază în cartea de aur a muzeului forţelor armate din Moscova, unde a avut loc întâlnirea, potrivit agenţiei de presă Interfax: "Am învins pentru că suntem puternici şi cauza poporului nostru este justă".

Medvedev, născut în 1965, face parte din ultimele generaţii din Rusia care au urmat, în afară de cursurile de maxism-leninism, antrenamente militare obligatorii la şcoală, cu practica măştii de gaz, tiruri şi întreţinerea puştilor de asalt Kalaşnikov.

În mod periodic s-au auzit voci în Rusia în ultimii ani, care au cerut revenirea la această educţie militară, dispărută odată cu înlăturarea regimului sovietic în 1991.

Aniversarea victoriei împotriva Germaniei naziste rămâne principala sărbătoare din Rusia şi oferă prilejul unei importante defilări militare în Piaţa Roşie, la care participă din nou, ca în epoca sovietică, mii de persoane, zeci de tancuri şi gigantice lansatoare mobile de rachete nucleare.

După 1991, defilările s-au redus la o dimensiune mai mult istorică, dar Rusia a revenit la tradiţia acestor demonstraţii de forţă, care au cunoscut apogeul anul trecut, la celebrarea a 65 de ani de la victorie, când au fost invitate pentru prima dată trupe NATO.

Peste 25 de milioane de cetăţeni sovietici au murit în al Doilea Război Mondial, iar oficialii ruşi au acuzat în mod periodic istoriografia occidentală că minimizează rolul URSS în victorie.

Celebrarea Marelui război patriotic în Rusia se referă doar foarte puţin la debarcarea aliaţilor în Europa.

Foştii aliaţi occidentali sărbătoresc victoria la 8 mai, iar Rusia la o zi după, capitularea Germaniei având loc la ora 23.01 ora Berlinului, respectiv pe 9 mai la Moscova, din cauza decalajului orar.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici