ONU alocă mai multe fonduri pentru ajutor umanitar în Liban

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a deblocat o sumă suplimentară de 2 milioane de dolari din Fondul umanitar pentru Liban pentru a ajuta la rezolvarea situaţiei care se agravează, potrivit purtătorului de cuvânt al Secretarului General al ONU, Antonio Guterres.

Urmărește
47 afișări
Imaginea articolului ONU alocă mai multe fonduri pentru ajutor umanitar în Liban

ONU alocă mai multe fonduri pentru ajutor umanitar în Liban

Suma se adaugă la cele 10 milioane de dolari deja deblocate din fondul pentru Liban şi la cele 10 milioane de dolari din principalul Fond central de intervenţie în caz de urgenţă al ONU.

Potrivit purtătorului de cuvânt, un zbor care transporta provizii medicale de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ONU pentru a trata zeci de mii de răniţi a sosit la Beirut vineri. Alte zboruri sunt aşteptate în zilele următoare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici