11 morţi şi mii de militanţi Hezbollah răniţi în Liban şi Siria după ce dispozitivele de comunicare pe care le foloseau au explodat / Hezbollah acuză Israel pentru explozii

  • Mii de membri ai grupării armate libaneze Hezbollah au fost răniţi marţi când pagerele pe care le folosesc pentru a comunica au explodat
  • Explozii aproape simultane au avut loc în sudul Libanului, în estul ţării şi în suburbiile sudice ale Beirutului.
  • Ministerul libanez al Sănătăţii a declarat că opt persoane au fost ucise şi cel puţin 2 750 au fost rănite.
  • Agenţia de presă iraniană Mehr a declarat că ambasadorul Iranului în Liban, Mojtaba Amani, a fost rănit.
  • Dispozitivele pager au explodat, de asemenea, în Siria, potrivit mai multor rapoarte.
Urmărește
22675 afișări
Imaginea articolului 11 morţi şi mii de militanţi Hezbollah răniţi în Liban şi Siria după ce dispozitivele de comunicare pe care le foloseau au explodat / Hezbollah acuză Israel pentru explozii

Bilanţul exploziilor a crescut la 11 morţi şi 4 000 de răniţi - ministrul sănătăţii din Liban

Un consilier al ministrului libanez al sănătăţii a declarat pentru Reuters că 11 persoane sunt acum confirmate ca fiind decedate în urma unei serii de explozii care au vizat dispozitive de comunicare.

Mai mult de 4 000 de persoane au fost rănite, dintre care 400 sunt în stare critică, a declarat Bassem Ghanem pentru agenţia de ştiri.

UPDATE Hezbollah anunţă că se va răzbuna după ce mii de pagere au explodat şi au făcut numeroase victime

UPDATE Bagdadul trimite echipe medicale şi medici de urgenţă pentru a ajuta Libanul

Irakul a anunţat marţi că va trimite echipe medicale şi medici de urgenţă pentru a ajuta Libanul, Bagdadul temându-se de o "extindere a războiului" în regiune. Guvernul irakian a denunţat într-o declaraţie, transmisă de agenţia de ştiri irakiană INA, un "atac cibernetic sionist", potrivit purtătorului său de cuvânt, Bassem Al-Awadi.

Aceste "evenimente", împreună cu "agresiunea continuă comisă de" Israelul, precum şi "ameninţarea de a lansa un război la scară largă împotriva Libanului", sunt elemente care necesită o intervenţie internaţională urgentă "pentru a preveni escaladarea situaţiei într-o extindere a războiului", a adăugat declaraţia.
 
Prim-ministrul irakian Mohammed Shia Al-Sudani a ordonat "trimiterea echipelor medicale irakiene şi a medicilor de urgenţă în Liban pentru a oferi ajutor urgent cât mai repede posibil, pentru a atenua durerea civililor nevinovaţi din Liban".

UPDATE 

Reuters a raportat în această vară că Hezbollah a început să folosească tehnologii de comunicaţie rudimentare, inclusiv pagere, pentru a contracara capacităţile avansate de supraveghere ale Israelului. La sfârşitul anului 2023, Hezbollah le-a cerut locuitorilor din sudul Libanului să deconecteze camerele de supraveghere, temându-se de piratarea acestora de către serviciile de informaţii israeliene. 
 
În prezent, Israelul este în alertă maximă, pregătindu-se pentru o posibilă reacţie din partea Hezbollah la operaţiunea recentă. Ministerul Informaţiilor din Liban a condamnat atacul israelian, considerându-l o agresiune şi o încălcare a suveranităţii Libanului. Hezbollah şi guvernul libanez acuză Israelul de atacul care a vizat civili şi a dus la moartea a 9 persoane în Liban şi a 7 în Damasc, Siria. Ministerul de Externe libanez a anunţat că pregăteşte o plângere pentru Consiliul de Securitate ONU privind atacul cibernetic israelian.
 
Un oficial Hezbollah a confirmat că liderul Hassan Nasrallah nu a fost rănit. Mohammad Abdul Salam, purtătorul de cuvânt al Mişcării Ansarullah, a condamnat atacul israelian ca fiind o crimă şi o încălcare a suveranităţii Libanului. În plus, bodyguarzii ambasadorului iranian au fost răniţi în atacuri.
 
Asistentul lui Nasrallah, Hossein Khalil, a avertizat că răspunsul Libanului va fi dur şi că inamicul trebuie să se aştepte la tot.

UPDATE Hezbollah dă vina pe Israel pentru exploziile dispozitivelor de comunicare

Ministerul libanez al Sănătăţii a declarat că opt persoane au fost ucise şi cel puţin 2 750 au fost rănite.

Ambasadorul Iranului în Liban - Mojtaba Amani - s-ar afla printre răniţi. Televiziunea de stat iraniană raportează că rănile sale sunt „superficiale” şi că acesta este „conştient şi în afara oricărui pericol”.

Şeful Hezbollah, Hassan Nasrallah, nu a fost rănit în explozii, potrivit Reuters, care citează o sursă de rang înalt a Hezbollah.

UPDATE: Pagerele aparţinând membrilor Hezbollah au explodat marţi în Liban, a anunţat gruparea militantă, ucigând cel puţin opt persoane şi rănind peste 2.700, scrie Financial Times.

ŞTIREA INIŢIALĂ: Un oficial Hezbollah, vorbind sub rezerva anonimatului, a declarat că detonarea pagerelor a fost „cea mai mare breşă de securitate” la care grupul a fost supus în aproape un an de război cu Israelul.

Hezbollah afirmă că trei persoane au fost ucise în urma exploziilor „misterioase”, inclusiv fiica în vârstă de 10 ani a unui membru Hezbollah.

„O fetiţă de 10 ani a fost martirizată în Valea Bekaa după ce pagerul tatălui ei a explodat în timp ce acesta se afla lângă ea”, au declarat rudele acesteia pentru AFP.

Exploziile au avut loc pe fondul intensificării violenţelor dintre Israel şi Hezbollah, în contextul războiului din Gaza.

Un jurnalist Reuters a văzut ambulanţe prin suburbiile sudice ale capitalei Beirut, pe fondul panicii generalizate. Rezidenţii au declarat că unele explozii au avut loc chiar şi la 30 de minute după exploziile iniţiale. Sursa din domeniul securităţii a adăugat că dispozitivele au explodat şi în sudul Libanului.

Agenţia de presă iraniană Mehr a declarat că ambasadorul iranian în Liban, Mojtaba Amani, a fost rănit de una dintre explozii. 

Forţele de securitate libaneze au declarat că o serie de dispozitive de comunicaţii fără fir au fost detonate în Liban, în special în suburbiile sudice ale Beirutului, provocând un număr mare de răniţi.

Multiple videoclipuri circulă în spaţiul online cu momentele în care în multiple locaţii au loc mici explozii.

Explozii aproape simultane au avut loc în sudul Libanului, în estul ţării şi în suburbiile sudice ale Beirutului.

În urmă cu câteva luni, liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, le-a cerut luptătorilor săi, în special celor care se află pe linia frontului de-a lungul graniţei de sud a Libanului cu Israelul, să nu mai folosească smartphone-uri, deoarece Israelul are tehnologia necesară pentru a se infiltra şi a penetra aceste dispozitive.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici