Părinţii unui copil ce are cetăţenie UE pot locui şi munci în statul unde s-a născut minorul

"Cetăţenia Uniunii impune ca un stat membru să autorizeze resortisanţii unei ţări terţe, părinţi ai unui copil având cetăţenia acestui stat membru, să locuiască şi să muncească în acest stat, în măsura în care un refuz ar lipsi acest copil de beneficiul efectiv al esenţei drepturilor corespunzătoare statutului de cetăţean al Uniunii", a decis CJUE.

Acestă cerinţă este valabilă chiar şi atunci când copilul nu şi-a exercitat niciodată dreptul de liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre.

Decizia a fost dată după ce o instanţă belgiană a sesizat CJUE cu cazul lui Ruiz Zambrano şi al soţiei sa, ambii cetăţeni columbieni, care au solicitat azil în Belgia din cauza situaţiei de război civil care domină în Columbia. Autorităţile belgiene au refuzat să le acorde statutul de refugiat şi le-au ordonat să părăsească teritoriul belgian.

În timp ce cuplul continua să locuiască în Belgia în aşteptarea soluţionării cererii de regularizare a şederii, soţia lui Ruiz Zambrano a născut doi copii care au dobândit cetăţenia belgiană.

Deşi nu deţinea un permis de muncă, Zambrano a încheiat cu o întreprindere stabilită în Belgia un contract de muncă pe durată nedeterminată cu normă întreagă. Datorită acestui loc de muncă, el dispunea, la momentul naşterii primului său copil de cetăţenie belgiană, de resurse suficiente pentru a face faţă întreţinerii sale. În plus, această activitate profesională antrena plata contribuţiilor de securitate socială şi a contribuţiilor angajatorului.

Ulterior, Ruiz Zambrano a rămas, în mai multe rânduri, fără loc de muncă, ceea ce l-a determinat să depună cereri de ajutor de şomaj. Aceste cereri au fost respinse întrucât, potrivit autorităţilor belgiene, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de legislaţia belgiană privind şederea străinilor şi nu avea dreptul să lucreze în Belgia.

Pe de altă parte, soţii Ruiz Zambrano au depus, în calitate de ascendenţi ai unor resortisanţi belgieni, o cerere de stabilire a reşedinţei în Belgia. Cu toate acestea, autorităţile belgiene au respins cererea menţionată considerând că aceştia au omis în mod intenţionat efectuarea demersurilor necesare pe lângă autorităţile columbiene pentru recunoaşterea cetăţeniei columbiene a copiilor lor şi aceasta tocmai în scopul regularizării propriei şederi în această ţară.

Ruiz Zambrano a atacat în instanţă deciziile de respingere a cererii de stabilire a reşedinţei şi a cererii de plată a ajutorului de şomaj în special pentru motivul că, în calitate de ascendenţi ai unor copii minori belgieni, ar trebui să poată locui şi munci în Belgia.

Tribunal du travail de Bruxelles (Belgia), sesizat cu privire la deciziile de respingere a cererii de ajutor de şomaj, a solicitat Curţii de Justiţie să stabilească dacă Ruiz Zambrano poate, în temeiul dreptului Uniunii, să locuiască şi să muncească în Belgia.

Prin intermediul acestei întrebări, instanţa belgiană ar dori să afle în mod special dacă dreptul Uniunii este aplicabil în speţă chiar dacă copiii belgieni ai lui Ruiz Zambrano nu şi-au exercitat niciodată dreptul de liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre.

Prin hotărârea pronunţată marţi, Curtea de la Luxemburg aminteşte că, deşi reglementarea condiţiilor de dobândire a cetăţeniei unui stat membru este de competenţa exclusivă a acestui stat, este certă dobândirea cetăţeniei belgiene de către copiii lui Ruiz Zambrano născuţi în Belgia. Prin urmare, aceştia beneficiază de statutul de cetăţeni ai Uniunii care are vocaţia de a fi statutul fundamental al resortisanţilor statelor membre.

În acest context, Curtea subliniază că dreptul Uniunii se opune unor măsuri naţionale care au efectul de a-i priva pe cetăţenii Uniunii de beneficiul efectiv al esenţei drepturilor conferite de statutul lor de cetăţean al Uniunii. Or, refuzul acordării dreptului de şedere unei persoane, resortisantă a unui stat terţ, în statul membru în care au reşedinţa copiii săi de vârstă mică, resortisanţi ai respectivului stat membru, a căror întreţinere o asigură aceasta, precum şi refuzul de a-i acorda un permis de muncă vor avea un asemenea efect.

Astfel, trebuie să se considere că un astfel de refuz de acordare a dreptului de şedere va avea drept consecinţă faptul că respectivii copii, cetăţeni ai Uniunii, vor fi obligaţi să părăsească teritoriul Uniunii pentru a-şi însoţi părinţii. În acelaşi mod, dacă nu se acordă un permis de muncă părinţilor, aceştia riscă să nu dispună de resursele necesare pentru a face faţă propriilor nevoi şi celor ale familiei lor, ceea ce ar avea de asemenea drept consecinţă obligarea copiilor lor, cetăţeni ai Uniunii, să părăsească teritoriul acesteia. În asemenea condiţii, aceşti copii vor fi, în fapt, în imposibilitatea de a exercita esenţa drepturilor conferite de statutul lor de cetăţean al Uniunii.

În aceste circumstanţe, Curtea arată că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să refuze, pe de o parte, unui resortisant al unui stat terţ - care asigură întreţinerea copiilor săi de vârstă mică, cetăţeni ai Uniunii - şederea în statul membru de reşedinţă al acestora din urmă şi ai cărui cetăţeni sunt şi, pe de altă parte, acordarea unui permis de muncă respectivului resortisant al unui stat terţ, în măsura în care astfel de decizii i-ar priva pe acei copii de beneficiul efectiv al esenţei drepturilor corespunzătoare statutului de cetăţean al Uniunii.