„Vor exista anumite modificări în domeniul imigraţiei, dar ceea ce nu avem nevoie sunt oameni de genul românilor care culeg fructe. Nu este vorba de oamenii cu înalte calificări doriţi de City (districtul financiar al Londrei -n.red.) – aceştia vor fi bineveniţi mereu”, a afirmat, potrivit cotidianului The Independent, lordul Nigel Lawson – un membru marcant al Partidului Conservator şi fost ministru britanic al Finanţelor – în cursul unei dezbateri pe teme ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Lordul Lawson a făcut aceste afirmaţii ca răspuns la preocupările formulate de Jes Staley, directorul general al companiei pentru servicii financiare şi bancare Barclays, care a argumentat că politicile în domeniul imigraţiei sunt o temă mai importantă pentru industria britanică decât drepturile companiilor la activităţi comunitare – în virtutea cărora firmele britanice au acum acces pe piaţa Uniunii Europene.
Liderul Partidului Liberal-Democrat britanic, Tim Farron, a catalogat drept „rasiste” declaraţiile lordului Lawson. „Nu doar că aceste comentarii au accente rasiste, dar nu se înţelege necesitatea forţei de lucru slab calificată şi înalt calificată în ţară – cu sectoare precum cel medical, educaţional, construcţiilor şi agriculturii dependente de imigranţii care vin în Marea Britanie, plătesc impozite şi muncesc mult”, a declarat Farron, citat de agenţia Press Association.
Parlamentarul conservator Neil Parish – preşedintele Comisiei pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale din Camera Comunelor – s-a distanţat de remarcile lordului Lawson şi a admis că „agricultura britanică nu poate funcţiona fără forţă de muncă din străinătate”.
Jack Ward, directorul general al Asociaţiei Producătorilor Agricoli britanici, a atras atenţia că fermierii riscă să ajungă să îşi mute afacerile în străinătate după Brexit, în regiuni din Europa de Est, nordul Africii şi chiar din America de Sud, pentru a avea acces la mână de lucru.
Citeşte şi: Statele Unite sunt pregătite să intervină militar împotriva Coreei de Nord dacă diplomaţia va eşua/ Donald Trump: Kim Jong-Un a preluat puterea fiind foarte tânăr/ Reacţia Rusiei
Citeşte şi: Erdogan vrea să-l convingă pe Trump că organizaţia Stat Islamic poate fi învinsă fără miliţia kurdă: „De ce să cerem ajutor din partea organizaţiilor teroriste?”
Citeşte şi: Theresa May, supărată că UE se aliază contra Marii Britanii, după ce Angela Merkel a criticat „iluziile” Londrei privind Brexit
Citeşte şi: Rusia, reacţie după violenţele din Parlamentul de la Skopje: Uniunea Europeană şi Statele Unite sunt vinovate pentru criza politică din Macedonia