- Home
- Externe
- KABUL, (07.10.2013, 20:49)
- Mihai Draghici
Preşedintele afgan: Operaţiunile NATO au provocat "suferinţă enormă" în Afganistan
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a criticat strategia Alianţei Nord-Atlantice în Afganistan, afirmând că operaţiunile Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate au provocat "suferinţă enormă şi pierderi de vieţi omeneşti", conform unui interviu.
Urmărește
498 afișări
Hamid Karzai (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
"În domeniul securităţii, întreaga strategie a NATO a provocat suferinţă enormă, pierderi de vieţi omeneşti şi nu există câştiguri, dat fiind că ţara nu este sigură", a declarat liderul afgan în interviul acordat BBC.
"Nu sunt bucuros să spun că securitatea este doar parţială. Noi nu doream asta, doream securitate totală şi o victorie decisivă împotriva terorismului", a declarat Karzai, aflat la finalul mandatului de preşedinte.
Relaţiile cu partenerii occidentali "s-au înrăutăţit începând din anul 2005, când am văzut primele incidente cu victime civile, când am văzut că războiul împotriva terorismului nu se desfăşura unde trebuia. Războiul ar fi trebuit să fie în taberele de antrenament din jurul Afganistanului, în fiefurile teroriştilor, nu în satele afgane", a explicat Karzai, denunţând victimele civile rezultate în urma operaţiunilor ISAF.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
Citește pe alephnews.ro: Incendiile din Los Angeles fac prăpăd. Ioan Alex povestește despre focurile devastatoare de la fața locului
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Senzori pentru albine și ciuperci ca materiale de construcție: Care sunt inovațiile care vor remodela viața în 2025
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe