- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Războiul din Ucraina, ziua 989. Putin spune că propunerile lui Trump privind Ucraina merită atenţie / SUA vor trimite Kievului 6 miliarde de dolari în ajutor militar până la finalul mandatului lui Biden
- Statele Unite vor trimite Ucrainei 6 miliarde de dolari în ajutor militar înainte de învestirea lui Donald Trump, a confirmat Pentagonului.
- Putin a spus că remarcile făcute de Trump despre Ucraina în timpul campaniei electorale şi restabilirea relaţiilor cu Rusia merită atenţie.
UPDATE Kievul susţine că Rusia a pierdut 705.880 de soldaţi în Ucraina de la începutul războiului
Rusia a pierdut 705.880 de soldaţi în Ucraina de la începutul invaziei, a raportat vineri Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.
Acest număr include 1 580 de pierderi suferite de forţele ruse chiar în ultima zi.
Potrivit raportului, Rusia a pierdut, de asemenea, 9.233 de tancuri, 18.661 de vehicule blindate de luptă, 28.495 de vehicule şi rezervoare de combustibil, 20.226 de sisteme de artilerie, 1.245 de sisteme de rachete cu lansare multiplă, 996 de sisteme de apărare aeriană, 369 de avioane, 329 de elicoptere, 18.526 de drone, 28 de nave şi bărci şi un submarin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Putin îl felicită pe Trump pentru alegerea sa ca președinte al SUA. Liderul rus vorbește despre Noua Ordine Mondială: „Lumea are nevoie de Rusia”
-
Războiul din Ucraina, ziua 989. Putin spune că propunerile lui Trump privind Ucraina merită atenţie / SUA vor trimite Kievului 6 miliarde de dolari în ajutor militar până la finalul mandatului lui Biden
-
Vreme schimbătoare în România până în prima parte a lunii decembrie
-
Klaus Iohannis participă la reuniunea informală a Consiliului European de la Budapesta
Cel puţin 25 de răniţi în urma unui atac rusesc la Harkov
Cel puţin 25 de persoane au fost rănite în noaptea de joi spre vineri într-un atac rusesc asupra unei clădiri rezidenţiale din Harkov, al doilea oraş din Ucraina ca mărime, a anunţat primarul, citat de AFP.
„Un bloc de 12 etaje a fost lovit de un atac cu bombă ghidată. O secţiune a primului şi a celui de-al treilea etaj a fost parţial distrusă. Clădirile din împrejurimi au fost distruse”, a declarat primarul oraşului Harkov, Igor Terekhov, pe contul său de Telegram.
Putin îl felicită pe Trump
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat joi pe Donald Trump pentru câştigarea alegerilor din SUA, l-a lăudat pentru curajul de care a dat dovadă atunci când un bărbat înarmat a încercat să îl asasineze şi a declarat că Moscova este pregătită pentru dialog cu acesta, potrivit Reuters.
Putin a spus că remarcile făcute de Trump despre Ucraina în timpul campaniei electorale şi restabilirea relaţiilor cu Rusia merită atenţie.
„Ceea ce s-a spus despre dorinţa de a restabili relaţiile cu Rusia, de a pune capăt crizei ucrainene, merită cel puţin atenţie, în opinia mea”, a declarat Putin.
Pentagonul: Ucraina va primi ajutor militar american în valoare de 6 miliarde de dolari înainte de începerea mandatului lui Trump
Statele Unite vor trimite Ucrainei 6 miliarde de dolari în ajutor militar înainte de învestirea lui Donald Trump, a declarat secretarul de presă adjunct al Pentagonului, Sabrina Singh.
Anterior, Politico a raportat că preşedintele american Joe Biden se grăbeşte să livreze cele 6 miliarde de dolari rămase până la sfârşitul mandatului său, de teamă că o administraţie Trump ar putea opri livrările de arme către Ucraina.
Când a fost întrebată dacă SUA au suficiente arme stocate pentru a face livrările către Ucraina înainte de inaugurarea lui Trump, Singh a spus că Washingtonul este „încrezător” că îşi poate respecta angajamentele faţă de Kiev.
Singh a subliniat, de asemenea, că Ucraina are mulţi susţinători atât în cadrul guvernului SUA, cât şi în întreaga lume.
„Nu doar Statele Unite sprijină Ucraina şi vor continua să sprijine Ucraina”, a spus ea, subliniind că Grupul de contact pentru apărare al Ucrainei (UDCG) include peste 50 de ţări.
„Şi, pe lângă aceasta, Ucraina are sprijin bicameral şi bipartizan în Congres. Deci, există o schimbare de administraţie care se va întâmpla în ianuarie, dar sprijinul pentru Ucraina rămâne puternic”.
Victoria electorală a lui Trump din 5 noiembrie a declanşat temeri că ajutorul SUA pentru Ucraina s-ar putea încheia în curând. Comentariile lui Trump privind Ucraina au pus accentul pe rezultate rapide în detrimentul sprijinului pe termen lung şi s-a abţinut să spună că doreşte ca Ucraina să câştige în faţa Rusiei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO