Rusia a lansat unul dintre cele mai mari asalturi cu tancuri la vest de Avdiivka. Ucraina a distrus o treime dintre ele
- Sâmbătă, armata rusă a lansat ceea ce ar fi putut fi unul dintre cele mai mari atacuri cu tancuri din războiul de peste 25 de luni al Rusiei împotriva Ucrainei, arată Forbes.
- S-a încheiat, însă, cu unul dintre cele mai mari masacre de tancuri.
Sursă foto: X/Ukrainian Front
Când fumul s-a îndepărtat, ruşii lăsaseră în urmă – pe un drum la vest de ruinele Avdiivka din estul Ucrainei – o treime din tancurile lor. Rusia îşi pregăteşte terenul pentru o ofensivă la scară mare anul acesta, până la începutul verii, a avertizat Zelenski.
„Pe direcţia Avdiivka, inamicul a reintrodus utilizarea vehiculelor blindate, inclusiv a tancurilor", a remarcat vineri Centrul ucrainean pentru strategii de apărare, cu o zi înainte ca un batalion sau două dintre aceste vehicule să intre într-o baie de sânge lângă Tonen'ke.
Treizeci şi şase de tancuri şi 12 maşini de luptă a infanteriei din Regimentul 6 Tancuri al armatei ruse - parte a Diviziei 90 de tancuri - au atacat de-a lungul unui drum care leagă Tonen'ke ocupat de ruşi spre satul liber Uman'ske. Brigada 25 ucraineană a reperat coloana de 48 de vehicule şi a lovit-o puternic. „Douăsprezece tancuri şi opt MLI-uri au fost distruse", a scris "Kriegsforscher", un operator de drone din cadrul Brigăzii 36 Marină ucrainene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Atacul de lângă Avdiivka e posibil să facă parte din acest plan al lui Putin pentru o ofensivă mai mare şi probabil va da mari bătăi de cap generalilor ruşi responsabili cu planificarea. Până acum, militarii ruşi nu s-au bazat pe manevre de trupe, ci mai degrabă au folosit tacticile din primele două războaie mondiale, au distrus complet, folosind baraje masive de artilerie, localităţile apărate de ucraineni, după care le-au cucerit cu pierderi foarte mari.
Chiar dacă Ucraina trage de zece ori mai puţine proiectile, nu are rachete cu rază lungă de acţiune şi a trecut la apărare pe toată lungimea frontului, batalioanele ucrainene din prima linie pare să aibă voinţa şi mijloacele necesare să respingă atacurile ruseşti, chiar şi cele cu blindate.
Săptămâna viitoare, Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA va vota ajutorul de 61 de miliarde dolari pentru Ucraina, conform declaraţiei preşedintelui acestei camere, republicanul Mike Johnson, după o discuţie avută cu preşedintele Zelenski. Deblocarea ajutorului american ar da un impuls de tehnică şi muniţie armatei Ucrainei şi o va ajuta să reziste agresiunii Rusiei.
În 2022, Rusia a pornit agresiunea contra Ucrainei cu 250.000 de militari, pe cinci direcţii, dar a trebuit să treacă la apărare după mai puţin de două luni şi să înceapă retragerea. De data aceasta, Rusia are în Ucraina în jur de 450.000 militari şi-şi va concentra ofensiva pe o singură direcţie, cel mai probabil în regiunea Doneţ, conform unui raport al Institutului pentru Studiul Războiului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
ieri, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria