- Home
- Externe
- WASHINGTON, (14.06.2017, 07:20)
- Mihai Draghici
Secretarul american al Apărării: Statele Unite încă nu câştigă în conflictul din Afganistan
Statele Unite nu reuşesc să câştige în conflictul militar din Afganistan, a declarat în Congres James Mattis, secretarul american al Apărării, precizând că elaborează o strategie care probabil va include suplimentarea efectivelor, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Urmărește
889 afișări
Secretarul american al Apărării: Statele Unite încă nu câştigă în conflictul din Afganistan
"În momentul de faţă, nu câştigăm în Afganistan. Vom corecta acest lucru cât mai curând", a declarat James Mattis în Comisia senatorială pentru Forţele Armate.
Potrivit unei evaluări a Pentagonului anunţată în februarie, Administraţia de la Kabul, susţinută de Statele Unite, deţine controlul asupra a 59,7% din teritoriul Afganistanului, cu 11% mai puţin decât în 2016, în contextul intensificării atacurilor insurgenţilor talibani.
În ultima perioadă, atacurile comise de talibani şi de organizaţii teroriste s-au amplificat. Un atentat cu vehicul-capcană comis recent în oraşul Kabul s-a soldat cu moartea a peste 150 de persoane.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
-
China îşi extinde influenţa în Marea Caraibilor şi strânge legăturile cu un fost aliat al Taiwanului
-
Armata iraniană a fost dotată cu o mie de drone noi. Mişcarea, cu puţin timp înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă
-
Sindicatele din administraţie: Funcţionarii publici, ţapi ispăşitori pentru eşecurile guvernării
James Mattis ar urma să prezinte în iulie o nouă strategie militară în Afganistan, care cel mai probabil va include suplimentarea trupelor.
Citeşte şi: MAE a anunţat că un cetăţean român a fost rănit în atacul din Munchen. Care este starea acestuia
Citeşte şi: Austria cere blocarea în totalitate a traficului de imigranţi din Africa spre Uniunea Europeană
Citeşte şi: Coreea de Nord a eliberat un cetăţean american condamnat la 15 ani de închisoare pentru activităţi împotriva siguranţei statului. Otto Warmbier este deja în drum spre SUA. Familia anunţă că tânărul este în COMĂ
Citeşte şi: Recep Tayyip Erdogan despre ţările care au încetat legăturile diplomatice cu Doha: Izolarea Qatarului este inumană, asemenea unui pedepse cu moartea
Citeşte şi: Moscova nu se opune exprimării poziţiei civice, dar avertizează că provocările sunt periculoase
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Incendiile din Los Angeles fac prăpăd. Ioan Alex povestește despre focurile devastatoare de la fața locului
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Scandal monstru după finala Casa iubirii: Acuzații de blat pentru Kanal D: V-ați bătut joc
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe