Senatorul democrat Michael Bennet, primul care spune public că Biden nu poate câştiga

  • Senatorul democrat Michael Bennet a avertizat că, dacă Joe Biden continuă campania, nu numai că va pierde în faţa lui Donald Trump, dar Partidul Republican va prelua controlul total asupra Congresului.
  • Nancy Pelosi spune că viitorul preşedintelui nu a fost încă decis.
Urmărește
636 afișări
Imaginea articolului Senatorul democrat Michael Bennet, primul care spune public că Biden nu poate câştiga

Senatorul democrat Michael Bennet, primul care spune public că Biden nu poate câştiga

Noaptea trecută, senatorul democrat Michael Bennet a avertizat că, dacă Joe Biden îşi continuă campania prezidenţială, nu numai că va pierde în faţa lui Donald Trump, dar Partidul Republican va prelua controlul total asupra Congresului, relatează The Guardian.

Cu toate acestea, într-un interviu la CNN, parlamentarul din Colorado nu a mers atât de departe încât să îi ceară lui Biden să renunţe la candidatură.

Fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, despre care se crede că se numără printre parlamentarii la a căror opinie ţine cel mai mult Joe Biden, a acordat un interviu pentru MSNBC în care a semnalat că viitorul preşedintelui nu a fost încă decis.

Deşi Biden insistă că nu are nicio intenţie de a-şi suspenda campania, în ciuda îngrijorărilor legate de prestaţia sa în prima dezbatere împotriva lui Donald Trump, Pelosi a declarat: „Depinde de preşedinte să decidă dacă va candida".

Când jurnalistul a subliniat că Biden a luat deja decizia, Pelosi a spus: „Vreau ca el să facă orice decide să facă".

La rândul ei, Kate Bedingfield, fost director de comunicare al lui Joe Biden în primii doi ani ai mandatului său, a cerut campaniei acestuia să prezinte modul în care preşedintele poate câştiga, când sondajele continuă să arate că acesta pierde sprijin: „Ştiu mai bine decât oricine cât de inteligentă este echipa Biden în ceea ce priveşte datele şi ignorarea <zgomotului>. Ei au dreptate când spun că aici este vorba de a convinge alegătorii, nu experţii. Dar când lupta pentru datele publice este atât de copleşitor de negativă, este un moment bun pentru a-şi prezenta teoria. Dacă au date care susţin calea spre victorie pe care o văd, ar trebui să le prezinte acum şi să îi ajute pe oamenii care doresc cu ardoare să îl învingă pe Trump să se mobilizeze în jurul lor. Oamenii vor să vadă calea”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici