Siria, devastată de doi ani de război, fără o soluţie la orizont

Reprimată sângeros, revolta paşnică a sute de mii de sirieni, care reclamă mai multă libertate, s-a transformat într-un conflict între o armată intrinsec legată de regim şi grupări rebele eteroclite, în cadrul cărora unii jihadişti sunt dispuşi să facă orice pentru a juca un rol de prim plan.

"Siria se fărâmiţează fără să existe vreo soluţie la orizont", declară pentru AFP Khattar Abu Diab, un profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Paris-Sud.

În contextul în care tunisianul Ben Ali şi egipteanul Hosni Mubarak au fost îndepărtaţi de la putere după doar câteva săptămâni de manifestaţii şi în care yemenitul Ali Abdullah Saleh a cedat puterea după un an de presiuni, iar libianul Muammar Kadhafi a fost ucis după opt luni de conflict, sirianul Bashar al-Assad pare că se agaţă de putere mai mult ca niciodată.

Rusia, principalul susţinător al regimului, căruia îi furnizează armament, s-a declarat recent sigură că al-Assad nu va pleca de la putere, în timp ce aliatul iranian a anunţat că acesta ar putea să candideze în alegerile prezidenţiale din 2014.

Împărţită între occidentalii proopoziţie, pe de o parte, şi ruşi şi chinezi, pe de altă parte, care au blocat în trei rânduri rezoluţii ce ameninţau regimul sirian cu sancţiuni, lumea rămâne neputincioasă.

Citeşte şi: MEDIAFAX ZOOM: Doi ani de conflict în Siria - GALERIE FOTO

"Atât timp cât administraţia Obama nu va vrea să intervină în Siria, şi nu vrea, al-Assad se va simţi liniştit", apreciază Nadim Shehade, un cercetător la Chatham House din Londra. "Americanilor le este mai frică de ceea ce se va întâmpla după al-Assad, decât lui al-Assad însuşi", subliniază el.

Washingtonul a anunţat pentru prima dată, la sfârşitul lui februarie, un ajutor non-letal pentru insurgenţi, dar fără să treacă pragul armamentului, cerut sus şi tare de rebelii slab echipaţi în faţa puterii de foc a armatei ce nutreşte un cult faţă de clanul al-Assad.

Americanii şi europenii se tem, în fapt, că arsenalul ar putea să ajungă pe mâna extremiştilor, la fel ca şi armamentul chimic deţinut de regim.

Afirmarea unor grupări jihadiste, ca Frontul Al-Nosra, autoarea unor atentate sângeroase, care îi ajunge din urmă pe ceilalţi rebeli, nu face decât să intensifice această frică.

- Război de uzură

Un război de uzură se instalează, niciunul dintre protagonişti nereuşind să obţină o victorie definitivă. Insurgenţii au preluat, totuşi, la 6 martie, controlul asupra oraşului Raqa (nord-est), prima capitală de provincie ce iese de sub controlul regimului.

Bazându-se pe aviaţie, armata apără mai ales Damascul, fieful regimului, dar şi teritorii din vestul şi centrul ţării, prin ofensive sângeroase, ca cele împotriva fiefurilor rebele de la Baba Amr, la Homs, pe care îl zdrobeşte în martie 2012.

Rebelii deţin controlul asupra unor zone vaste în partea de nord şi de est a ţării şi dau lovituri regimului. Un atentat provoacă moartea, în vara lui 2012, a patru oficiali de rang înalt din cadrul aparatului Securităţii, inclusiv un cumnat al lui al-Assad.

Însă pe această criză se grefează tensiuni la frontiera cu Turcia, Libanul, Irakul, Iordania şi Israelul, care provoacă temeri cu privire la o contagiune.

În opinia ONU, Siria intră în "spirala unei catastrofe absolute", cu o populaţie care nu mai beneficiază de serviciile cele mai elementare în mai multe regiuni şi cu o prăbuşire a sistemului medical, altădată solid.

În teritoriile "eliberate", puterea centrală se fărâmiţează, iar "consilii locale" administrează afacerile curente. Un vid provocat de creşterea nivelului crimelor şi, mai îngrijorător, răpiri motivate de o ură interconfesională exarcerbată, într-o ţară cu o populaţie majoritar sunnită dar controlată de clanul alawit al-Assad, descriu o situaţie ce provoacă temeri cu privire la împărţire sectară a Siriei.

Lumea descoperă oroarea războiului prin înregistrări video realizate de amatori ce exhibă capete tăiate, corpuri mutilate şi execuţii sumare.

Planuri de pace, inclusiv cel al emisarului ONU Kofi Annan, eşuează, iar legăturile par întrerupte între succesorul său, Lakhdar Brahimi, şi Damasc.

În faţa blocajului, liderul în exil al opoziţiei Ahmed Moaz al-Khatib îndrăzneşte să propună un dialog, în anumite condiţii, cu personalităţi din cadrul regimului, povocând reacţii dure în tabăra sa.

Damascul se declară pregătit pentru un dialog, dar nu schimbă o iotă din retorica adoptată, afirmând neîncetat că poartă un război împotriva unor "terorişti" şi a unui "complot mondial".

În opinia lui Abu Diab, orice dialog "va reprezenta pierdere de timp, atât timp cât nu va exista o acţiune internaţională decisivă sau o schimbare în echilibrul de forţe".