„Reprezentanţii celor două Corei au finalizat discuţiile destinate diminuării tensiunilor, ajungând la un acord”, a declarat un oficial sud-coreean citat de agenţia Yonhap.
Negocierile au avut loc în oraşul de frontieră Panmunjom şi au durat peste 43 de ore, în sesiuni desfăşurate timp de trei zile.
Delegaţia nord-coreeană a fost condusă de consilierul militar al preşedintelui Kim Jong-Un, iar cea sud-coreeană de consilierul pentru securitate al preşedintelui Park Geun Hye.
Guvernul Coreei de Sud va face un anunţ oficial despre rezultatul discuţiilor.
Armata nord-coreeană a lansat joi patru obuze în Coreea de Sud, în contextul în care Guvernul de la Seul a refuzat să oprească difuzoare de la frontiera comună folosite pentru transmiterea mesajelor propagandiste. În replică, militarii sud-coreeni au lansat 29 de obuze de artilerie. Potrivit adjunctului ministrului sud-coreean al Apărării, Baek Seung-Joo, Coreea de Nord ar putea ataca 11 staţii de transmitere a mesajelor de propagandă instalate în zona demilitarizată instaurată după războiul intercoreean din perioada 1950-1953.
China, un aliat al regimului de la Phenian, a îndemnat ambele părţi să contribuie la reducerea tensiunilor.