- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (08.07.2023, 03:15)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Ţările NATO sunt de acord să cheltuiască „cel puţin 2%” din PIB pentru apărare
Ţările NATO au ajuns la un acord pentru a creşte cheltuielile militare la cel puţin 2% din PIB, au declarat vineri seara, pentru Reuters, doi diplomaţi, sub protecţia anonimatului.
Urmărește
227 afișări
Sursa foto: MediafaxFoto
Cei 31 de aliaţi au căzut de acord asupra „unui angajament pentru a investi în viitor cel puţin 2%” din PIB în armată, au declarat doi diplomaţi, vorbind sub protecţia anonimatului şi confirmând un raport anterior al agenţiei germane de presă DPA.
Acordul privind noul obiectiv de cheltuieli a fost una dintre chestiunile nerezolvate înaintea summitului NATO care va avea loc săptămâna viitoare, marţi şi miercuri, la Vilnius.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a intenţionat să facă din obiectivul actual al NATO privind cheltuielile militare de 2% din PIB-ul naţional o cerinţă minimă, mai degrabă decât un obiectiv de atins.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israel și SUA continuă la Doha negocierile privind acordul de încetare a focului în Gaza. Trump își menține avertismentul că „se va dezlănțui iadul în Orientul Mijlociu” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până la învestirea sa de pe 20 ianuarie
-
USR cere numirea unui nou Avocat al Poporului: am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv
-
A greşit Zelenski că nu a acceptat propunerile Franţei şi ale SUA de la finalul anului 2022 şi din vara lui 2023, pentru un acord de încetare a focului?
-
Incendiile din California pun sub semnul întrebării organizarea Jocurilor Olimpice din 2028 la LA
În 2014, liderii NATO au convenit să crească cheltuielile pentru apărare „spre 2% din PIB” în decurs de un deceniu. În 2023, ţinta fusese îndeplinită de doar 11 din cei 31 de membri ai alianţei. Cele 11 state sunt: Statele Unite, Marea Britanie, Polonia, Grecia, Estonia, Lituania, Finlanda, România, Ungaria, Letonia şi Slovacia. În coada clasamentului se află Canada, Slovenia, Turcia, Spania, Belgia şi Luxemburg, ale căror cheltuieli de apărare au fost sub 1,4% din PIB.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum afectează muzica modul în care iubești? Ana Maria Ambrosă, psiholog: „Muzica reflectă adesea trăsături de personalitate”
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
CANCAN.RO
Anunțul meteorologilor ACCUWEATHER pentru 24 ianuarie 2025. Ce temperaturi vom avea în următoarea minivacanță
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe