- Home
- Externe
- BRUXELLES, (08.09.2014, 22:59)
- Anna Primac
UE a aprobat noi sancţiuni împotriva Rusiei - diplomaţi
Uniunea Europeană a aprobat luni o nouă serie de sancţiuni împotriva Rusiei, în contextul crizei din Ucraina, însă a precizat că punerea în aplicare a acestor sancţiuni ar putea fi amânată câteva zile, pentru a da timp Moscovei să-şi continue eforturile de pace, au anunţat diplomaţi.
Urmărește
1297 afișări
UE a aprobat noi sancţiuni împotriva Rusiei - diplomaţi
"Luând în considerare situaţia pe teren, Uniunea Europeană este pregătită să revină asupra acestor noi sancţiuni în totalitate sau parţial", a reiterat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la sfârşitul unei reuniuni extraordinare, la Bruxelles.
Ambasadorii celor 28 de state membre UE au fost convocaţi pentru o reuniune extraordinară luni la ora 16.00 GMT (19.00 ora României) cu privire la sancţiunile economice împotriva Rusiei, în absenţa unui acord unanim al celor 28 de membri.
Această nouă serie de sancţiuni, finalizată vineri de către ambasadorii UE, include atât măsuri consolidate privind accesul pe pieţe de capitaluri, apărare, bunuri cu dublu uz civil şi militar şi tehnologii sensibile, cât şi o nouă listă cu nume de persoane vizate de o blocare a averii şi interdicţia de a le fi emise vize europene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
-
Nu putem avea un preşedinte care se crede Mesia - Bogdan Ivan la Congresul PSD
De asemenea, noile sancţiuni trebuie să restrângă accesul la pieţele de capital pentru marile companii petroliere ruseşti Rosneft şi Transneft, precum şi activităţile petroliere ale gigantului Gazprom.
Duminică, Rompuy a declarat că UE este "pregătită să revină" asupra acestor noi sancţiuni dacă încetarea focului în estul Ucraine este "durabilă".
"Pentru a spori presiunea asupra Rusiei, am adoptat sancţiuni în mai multe faze. La ultimul Consiliu European (pe 30 august), am accelerat, iar acest lucru s-a concretizat săptămâna trecută. Luni, acest lucru va fi aprobat în mod oficial de către şefii de guverne", a afirmat el.
Cehia şi Slovacia s-au opus, săptămâna trecută, unei înăspriri prea accentuate a sancţiunilor, dar guvernele lor s-au declarat mulţumite sâmbătă de setul de măsuri aprobate în ziua precedentă.
Rusia a avertizat sâmbătă că va reacţiona în cazul în care UE îi va impune noi sancţiuni.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe