- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (25.03.2022, 15:03)
- Andrei Şerbănescu
UE a impus sancţiuni oamenilor lui Putin. Cât de afectaţi sunt oligarhii ruşi de măsurile Occidentului
Uniunea Europeană a impus sancţiuni ample asupra Rusiei şi oligarhilor lui Putin din cauza invaziei Ucrainei – acum, marea provocare a blocului este aplicarea acestor sancţiuni, a raportat Reuters.
Urmărește
1611 afișări
Cele 27 de state membre ale UE au probleme cu aplicarea sancţiunilor din cauza obstacolelor legale. Chiar şi atunci când sunt aplicate sancţiuni, majoritatea ţărilor UE pot merge doar până la îngheţarea activelor, ceea ce înseamnă că acestea pot fi încă folosite de proprietarii lor, a raportat Reuters. Cu toate acestea, aceleaşi bunuri nu pot fi vândute sau transferate de către proprietar sau sechestrate de către stat.
„În majoritatea statelor membre, este necesară o condamnare penală pentru confiscarea bunurilor”, a declarat Comisia Europeană (CE) pentru Reuters. În traducere simplă, un oligarh poate continua să trăiască într-un conac care a fost îngheţat de autorităţi.
Purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller, a declarat pentru Reuters că ţara va trebui să-şi schimbe constituţia pentru a putea confisca bunurile oligarhilor ruşi. Franţa a îngheţat în jur de 850 de milioane de euro (937 de milioane de dolari) în active aparţinând persoanelor sancţionate, dar proprietarii pot folosi în continuare proprietăţi fizice, a declarat ministerul de finanţe al ţării pentru agenţia de presă. Şi avocaţii italieni au declarat pentru Reuters că ţara va trebui să demareze proceduri legale separate pentru a sechestra bunurile îngheţate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
-
Zelenski afirmă că Ucraina nu va recunoaşte niciodată teritoriile ucrainene ocupate de armata Moscovei ca parte a Rusiei
Aşadar, deşi conturile bancare şi activele persoanelor sancţionate sunt îngheţate din punct de vedere tehnic, doar o mică parte din averea oligarhilor a fost afectată până acum, a raportat Reuters, citând oficiali UE şi informaţii guvernamentale.
Urmărirea activelor este o altă provocare, deoarece mulţi oligarhi şi-au remanierat participaţiile, inclusiv transferând active în jurul reţelelor complicate de companii onshore şi offshore.
De exemplu, magnatul oţelului, Alexei Mordashov, a mutat acţiuni în valoare de 1,3 miliarde de dolari dintr-un operator de turism într-un paradis fiscal offshore în ziua în care a fost lovit de sancţiuni, sugerează documentele de reglementare. Controlul unei companii de investiţii legată de un alt oligarh sancţionat, Roman Abramovici, a fost transferat unuia dintre apropiaţii lui Abramovici în ziua în care Rusia a invadat Ucraina, a informat The Wall Street Journal.
Între timp, cu mult înainte de valul actual de sancţiuni, miliardarul Alisher Usmanov şi-a mutat o mare parte din activele sale în trusturi în scopul planificării imobiliare, a declarat marţi pentru Reuters un purtător de cuvânt al magnatului.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a înfiinţat un grup operativ „îngheţă şi confiscă” pentru a impune sancţiunile împotriva oligarhilor ruşi. Grupul operativ nu a identificat încă niciun activ care trebuie îngheţat de urgenţă din cauza riscului ca acesta să poată fi vândut sau mutat din UE, a informat Reuters, citând un înalt oficial din blocul comercial.
Un purtător de cuvânt al CE a declarat că statele membre trebuie să raporteze eforturile întreprinse pentru implementarea sancţiunilor, dar a refuzat să spună dacă toate s-au conformat şi nu a dezvăluit până acum o valoare pentru activele îngheţate.
CE nu a răspuns imediat la cererea de comentarii a Insider trimisă în afara programului normal de lucru.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Kremlinul apreciază că "nu se va întâmpla nimic teribil" dacă Rusia va fi exclusă din G20
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe