- Home
- Externe
- BRUXELLES, (08.03.2022, 15:43)
- Mihai Draghici
UE se disociază de intenţia SUA privind oprirea exporturilor de petrol şi gaz din Rusia
Uniunea Europeană intenţionează să menţină unitatea la nivel intern în privinţa unui embargou instituit de Statele Unite asupra exporturilor de petrol şi gaz din Rusia, iar Preşedinţia franceză a Consiliului UE va cere Washingtonului să acţioneze în coordonare cu partenerii europeni.
Urmărește
2405 afișări
Ministrul francez pentru Tranziţie Ecologică, Barbara Pompili, se va întâlni joi, la Washington, cu secretarul american al Energiei, Jennifer Granholm, în contextul în care Franţa exercită Preşedinţia semestrială a Consiliului UE. Însă naţiunile europene intenţionează să adopte o atitudine unitară în privinţa opoziţiei faţă de oprirea importurilor de petrol şi gaze din Rusia.
"Le vom cere puţină coordonare. Înţelegem poziţia Statelor Unite, dar ei nu sunt în aceeaşi situaţie cu noi din punct de vedere energetic", a afirmat un oficial guvernamental de la Paris, sub protecţia anonimatului.
Germania şi Ungaria au respins, luni după-amiază, sugestiile Statelor Unite şi Marii Britanii de oprire a importurilor de energie din Rusia, reamintind că ţările Uniunii Europene sunt dependente de resursele energetice ruseşti. "Europa a exclus în mod deliberat resursele energetice ruse din setul de sancţiuni. Toate măsurile aplicate de noi sunt configurate astfel încât să afecteze Rusia, dar să poată fi menţinute pe termen lung. Resursele energetice sunt esenţiale pentru viaţa de zi cu zi a cetăţenilor noştri", a declarat cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, citat de publicaţia Die Welt. Anterior, ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, şi ministrul Finanţelor, Christian Lindner, au semnalat că se opun sancţionării Rusiei prin oprirea importurilor de gaz, petrol şi cărbune, întrucât Germania este dependentă de aceste resurse.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Bujduveanu (PNL) şi Vigheciu (PSD) sunt noii viceprimari ai Capitalei
-
ZF: Un tronson de autostradă construit de un gigant din Austria trebuie demolat în totalitate în Ungaria. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţie
-
Prima de pensionare de 100.000 de euro nu e un caz unic. Ministrul Mediului: au fost sute de directori care au primit bonusuri uriaşe
La rândul său, Guvernul Viktor Orban a semnalat luni că Ungaria nu va susţine nicio sancţiune a Uniunii Europene împotriva sectorului energetic rus. "Cei care cer extinderea sancţiunilor vor ca poporul ungar să suporte preţul războiului", a declarat Mihaly Varga, ministrul Finanţelor de la Budapesta.
Premierul britanic, Boris Johnson, a sugerat luni după-amiază oprirea importurilor de hidrocarburi din Rusia, din cauza invaziei în Ucraina. "Trebuie să analizăm cum putem scăpa cât mai rapid de dependenţa de hidrocarburi ruse, de petrolul şi gazul din Rusia", afirmat Boris Johnson. La rândul său, secretarul de Stat american, Antony Blinken, a cerut duminică ţărilor europene să analizeze posibilitatea opririi importurilor de petrol din Rusia.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe